Justitie

Vlad Pop recunoaste public ca Untold a lasat Federatia SHARE cu datorii de sute de mii de euro

Curg cererile de chemare în judecată împotriva Federației Share la Judecătoria Cluj-Napoca, majoritatea reclamanților fiind furnizori Untold Festival 2015. Numai că fostul partener al Federației Share, Bogdan Buta, și-a luat festivalul și l-a mutat pe firma Untold SRL, în care este asociat cu Sorin Gadola, iar federația a rămas să tragă ponoasele. Varianta oficială a celor două părți este că conlucrează pentru acoperirea datoriilor. Varianta neoficială este că președintele Federației Share, Vlad Pop, se zbate să o scoată la capăt, iar cei care au rămas cu festivalul nu prea mai vor să audă de datorii, ci doar de premiile pentru festivalul de anul trecut, scrie Clujust.ro.

Federația Share, cea care a manageriat programul Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015, a ajuns la un număr de 13 procese pentru datorii la Judecătoria Cluj-Napoca, de la cazări neachitate pentru festivalul Untold până la neplata ridicării gunoiului de la festival de către Brantner-Vereș. Asta în condițiile în care Primăria Cluj-Napoca a finanțat Federația Share cu circa 950.000 de euro, din care mai bine de jumătate doar pentru Untold Festival. În acest condiții, am întrebat conducerea Federației Share cum s-a ajuns la aceste datorii și procese. Din răspunsul primit, reiese că problema este chiar festivalul Untold, cel mai mare și cunoscut eveniment al programului Youth@Cluj-Napoca 2015, dar și cel care aduce o pată mare pe imaginea capitalei. Federația arată negru pe alb că furnizorii Untold mai au de încasat 280.000 de euro!!!

Explicațiile Federației Share

”Federația SHARE Cluj-Napoca, responsabilă de implementarea programului Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului și implicit a festivalului Untold – ediția 2015, trece printr-un moment de reevaluare, redresare și soluționare a situațiilor financiare pe anul 2015, astfel încat să ne onorăm promisiunile către furnizori, către cei care au sprijinit acest proiect al comunității clujene.

Cu toate că proiectele majore precum Untold, Cluj Never Sleeps sau Day 15 au fost evenimentele cele mai mediatizate, ele reprezintă doar 25% din efortul depus de către federație în anii ce au trecut pentru sectorul de tineret cu impact în comunitate, programul Cluj 2015 fiind mult mai complex.

În anul 2015 am realizat împreună un program european de succes pentru municipiul Cluj-Napoca, cu impact, vizibilitate și continuitate. Totodată, realizarea unui program de tineret de 365 de zile a fost o premieră pentru România. Finanțările primite din mediul privat și mediul public au fost pe masură, însă organizarea unui proiect de 12 luni nu se compară cu realizarea unui eveniment de 3-5 sau 7 zile. Bugetul alocat pentru întreg sectorul cultural, social și de tineret a crescut considerabil în acest context; organizatorii de evenimente cât și proiecte emblemă pentru Cluj-Napoca au accesat fonduri de 2 ori sau chiar mai mari față de anii precedenți.

În cadrul Federației SHARE și al programului Cluj 2015, care a fost compus din mai multe proiecte gestionate de federație, managementul a fost descentralizat, fiecare proiect având un manager de proiect și o echipă dedicată, în special proiectele strategice precum Untold Festival, Day 15, Cluj Never Sleeps, Volunteers’ Academy sau Blink. Astfel, pentru festivalul UNTOLD s-a realizat un parteneriat cu Student Plus, organizație fondatoare a federației, reprezentată de Bogdan Buta (inițiatorul acestui festival). S-a format o echipă de proiect cu persoane atât din cadrul federației cât și din afara ei iar la nivel de management financiar au fost create 2 conturi separate de Lei și Euro, cu semnătură dublă pentru gestiune și asigurarea transparenței. La fel ca în cazul altor proiecte, echipa dedicată a fost necesară pentru atragerea expertizei și a experienței de care era nevoie, elemente cheie pentru implementarea unui eveniment de o asemenea amploare.  

Aceste proiecte au beneficiat de toată încrederea și susținerea federației, UNTOLD Festival fiind un eveniment care nu ar fi avut loc dacă nu exista titlul de Capitală Europeană a Tineretului și asumarea implementării de către Federația SHARE, ONG alcătuit din 37 de organizații studențești și de tineret.

La finalul evenimentului – care a fost un succes incontestabil, răsunător, la nivel european – din cauza complexității, presiunii și obstacolelor în implementarea unei prime ediții, echipa de management condusă de Bogdan Buta ne-a informat despre situația cheltuielilor, veniturilor nerealizate și a deficitului financiar care la ora actuală mai însumează aproximativ 280.000 de euro datorii către furnizori. Există totodată o estimare din partea UCMR pentru un necesar de achitat de aproximativ 180.000 de euro aferent biletelor de acces la festival.

Încă se muncește la soluționarea acestora, restanțele de peste 100.000 Euro către bugetul local, taxe și impozite locale, fiind achitate la începutul anului printr-un parteneriat cu UNTOLD S.R.L. 

Din cauza impactului acestor situații, au avut de suferit furnizorii și proiectele deja asumate de către federație, proiecte cu finanțări atât din partea Consiliului Local cât și prin fonduri europene sau de la nivel național. Acestea au dus la probleme de cash-flow și încheiere a proiectelor, generând întârzieri în raportări și deconturi. 

La ora actuală Federația este la încheierea procesului de raportare și decontare către entitățile finanțatoare, urmând să onorăm angajamentele rămase către furnizorii de servicii, publicitate, cazare și masă, față de care avem datorii în urma implementării programului Cluj 2015. Nu în ultimul rând, suntem în continuare în discuții cu echipa UNTOLD SRL în ceea ce privește restanțele financiare generate de managementul ediției 2015 a festivalului UNTOLD.”, se arată în răspunsul trimis către Clujust.ro de președintele Federației Share, Vlad Pop.

Poziția Untold SRL

I-am întrebat pe organizatorii Untold 2016 ce demersuri fac pentru achitarea datoriilor de anul trecut și dacă putem spune că au preluat doar premiile (Best Major Festival in Europe) pentru festivalul de anul trecut, nu și datoriile? Mai jos aveți răspunsul lui Bogdan Buta și al PR-ului Untold, Ștefana Giurgiu:

”Au avut loc o serie de intalniri intre actionariatul UNTOLD, Share si Primarie prin care s-a incercat gasirea unor solutii de rezolvare a restantelor financiare. Lucrurile nu au ramas doar la stadiu de discutie, ci, asa cum se stie, UNTOLD SRL, societatea care gestioneaza UNTOLD 2016, a ajutat federatia Share la plata restantelor catre Consiliul Local, Sala Polivalenta, Cluj Arena. Mai mult decat atat, ne asumam sa gasim solutii si pentru ultimele restante, ca pana la finele anului sa fie acoperite toate datoriile.

Putem spune in primul rand ca premiile nu sunt doar ale noastre, echipa UNTOLD, premiile acestea au pus Clujul si Romania pe harta internationale a celor mai de succes evenimente. Premiile acestea au fost obtinute in urma unui eveniment care a atras in comunitate fonduri de peste 23 milioane de euro si interes exponential crescut pentru editia a 2-a a festivalului.”, au transmis organizatorii Untold Festival 2016, din care mare parte au fost implicați și în Untold 2015.

Nespus (untold), e tensiune mare

Dincolo de aceste explicații oficiale, Clujust.ro a aflat care este pulsul între cele două părți. Președintele Federației Share, Vlad Pop, își bate capul cu deconturile de la Primărie, cu deblocarea banilor dintr-un cont de la BCR și cu cei care au de încasat bani. Chiar și din răspunsul oficial, rezultă că Untold a fost o mică parte din ce a însemnat capitala tineretului, dar a înghițit cei mai mulți bani. Astfel, cei rămași să tragă ponoasele spun pe la colțuri că și lor le-ar fi convenit să primească sute de mii de euro pentru un eveniment de câteva zile. De cealaltă parte, cei care se ocupă de organizarea Untold Festval 2016, când sunt întrebați de datoriile de anul trecut, răspund: ”Dar de ce ne întrebați pe noi? Întrebați Federația Share”. Aceștia organizează, fără federație, o nouă ediție de festival, pentru care au cerut de la Primărie 2,5 milioane lei.

Material preluat de pe clujust.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *