În anii 90 nu exista online-ul. Arhivele ziarelor, arhivele bibliotecilor, agendele scrise de mână și maxim niște benzi de reportofon reprezentau memoria cuvintelor azvârlite pe gură de către politicieni, să dea bine, să nu fie rău, în speranța că nimeni nu-și va mai aminti ce au spus ei cândva.
Și-ți trebuia muncă de șoarece de bibliotecă și memorie de elefant ca să poți să-i vâri politicianului înapoi pe gură minciunile azvârlite în ochii și urechile electorilor.
Acum este simplu: ”gugălești” și dacă materialul n-a fost șters din arhivă (că s-a marcat banul publicitar), îl găsești și poți extrage de acolo tot ce-a scos politicianul pe gură de prin anul 2000 încoace. Și dacă a fost șters, tot mai rămân ”ecouri” în rețea din care poți reconstrui mare parte dintre minciunile spuse în timp de către acești mitomani post-decembriști.
”1984” a fost scris în anul 1949. Am văzut filmul, chiar în anul 1984, la un video maraton colectiv (cum organizam sîmbătă noaptea când închiriam cu bani grei câte un videocasetofon), și tot timpul m-am așteptat să-mi spargă Securitatea ușa și să ne salte. Chiar dacă Orwell scria când informațiile erau controlate de o minoritate de oameni, iar romanul său conține referințe la Germania nazistă, similitudinea cu manipularea unei întregi țări de către un singur partid era imensă. Ori, la noi, Partidul era unul, iar Conducătorul, era unic.
Am mai zis, o mai zic: nazismul și comunismul provin din rădăcina comună a naționalismului socialist: sunt fratele și sora unei familii degenerate, care se acuplează și nasc monștri din momentul în care contractul social al vasalităților și suzeranităților a fost înlocuit cu nimic prea concret în numele progresului. A, avem o Declarație Universală a Drepturilor Omului, dar nu avem norme și metodologie de aplicare. Cine pe cine apără, că de plătit știm cine plătește tot timpul: contribuabilul.
Parcă era mai concisă Magna Charta Libertatum scrisă la 1215, decât actualele Ucazuri Internaționale care nu o împiedică pe Rusia lui Putin să-și facă mendrele în Ucraina.
Dar este o altă poveste aceasta despre ”contractul social” – despre care nu mai știm dacă este mită sau taxă de protecție.
Revenind: „Cine controlează trecutul controlează viitorul: cine controlează prezentul controlează trecutul”.
Simplu, nu? Evenimentele din trecut nu au nicio existență obiectivă, ci supraviețuiesc doar în înregistrările scrise și în amintirile umane. Trecutul este orice este în acord cu înregistrările și amintirile. Iar cum Partidul deține controlul deplin al tuturor înregistrărilor și controlul la fel de deplin al minților membrilor săi, rezultă că trecutul este tot ceea ce Partidul alege să facă și să zică. Să susțină.
Ei, cât ar da acum #EchipaCâștigătoare să facă să nu mai existe nimic din ce s-a spus în urmă cu șase luni despre Cîțu, viitorul luminos al PNL, șansa României?
Credeți că e important ce ne amintim noi, jurnaliștii, dușmanii lor politici, sau ce vor vrea să își amintească șoșonarii și trolii Partidului Național Liberal?
Vă amuzați cu zicerile lui Emil Boc, din mai 2021: ”Florin Cîțu este viitorul României și al Partidului Liberal”? Sau că n-ar vrea ca din cauza lui Ludovic Orban bietele fetele sale să plece din România?
Vă dau o veste proastă: viitorul are prostul obicei de a deveni trecut. Și o veste și mai proastă: trecutul se șterge, e măcinat și transformat în praf de durere în cot. Pe palimpsestul trecutului se rescrie Istoria Viitorului, prin noianul de vorbe azvârlite în prezent.
Întrebați-vă: cine a scris istoria? Cine a avut suficienți bani să tipărească manuale, să plătească istorici, să-i școlească? Și cât de altuiști au fost cei care au scris Istoria de-a lungul veacurilor (în piatră, în manuscris, cronici și manuale), încât să nu-și lase acolo și amprenta propriilor isterii? Ouăle intereselor lor.
Istoria consemnează Victorii și Învingători, rareori înfrângeri. Iar înfrânții întotdeauna au fost diformi.
Oricine a scris o carte de istorie avea o agendă, un interes ca cineva să arate mai Luminos, mai Înțelept, mai Călăuzitor decât adversarul său.
Noi, jurnaliștii aveam agende, fără a avea agendă. În anii 90 chiar am crezut că Prezentul este cel care info-formează Viitorul, creându-l, până ne-am trezit, ca într-o duminică, după nenumărate filme văzute pe repede înainte la un video închiriat cu bani grei, cu ușile bubuind, să se facă țăndări, de la bocancii Trecutului.
Avem online, dar nu mai avem filtre. Războiul este pace”, „Libertatea este sclavie” și „Ignoranța este puterea”.
Cîțu putea fi Viitorul în Prezentul descris de Boc și restul #EchipeiCâștigătoare, în Trecut. Dar a devenit Trecut. Iar noul Viitor ce ne va fi prezentat în acest Prezent va fi Nicolae Ciucă.
Până la noul Viitor care va fi fiind Klaus Iohannis.
La mătrășirea lui Ludovic Orban scriam că Florin Câțu este doar ranga cu care Iohannis îl scoate din peisajul PNL pe primul pentru a-l instala pe al doilea, să-i țină scaunul cald la șefia partidului, să nu pățească și el vreo rușine cu casele alea din Sibiu, așa cum pățește (chiar a pățit) Traian Băsescu cu dosarul de informator după ce n-a mai fost nici un fel de președinte.
Ceva s-o fi întâmplat între timp cu Cîțu (o fi prins prea mult glas, altul e Ordinul de Zi pe Unitate, habar nu am), de are nevoie Iohannis de fundul lui Ciucă să-i țină cald scaunul șefiei PNL.
Sau, pur și simplu, Ciucă, despre care Ciolacu a declarat deja (de acum o lună, dacă nu mă înșel), că l-ar lăsa să rămână în continuare Premier la ”Marea Roteală” (”că are încredere în el”), ar avea șanse mai mari în fața PSD, fiind și președinte al PNL.
Vom vedea.
Până atunci, putem, să ne tot hlizim pe ce zicea #EchipaCâștigătoare, nu are nici o importanță pentru acești înghițitori de broaște râioase și mâncători de rahat cu polonicul care ne sunt politicienii.
Românii au demonstrat că sunt complicii lor în uitarea măruntă a întâmplărilor recente. Ca peștii în bol care, după fiecare ocol, cred că au în față Imensitatea Oceanului.