Cortul Partidului Mișcarea Populară, amplasat pe Bulevardul Eroilor, a fost tăiat cu lama, în noaptea de miercuri spre joi. Cortul afișa mesaje prin care clujenii erau îndemnați să susțină referendumul pentru familia tradițională.
Președintele PMP, senatorul Vasile Cristian Lungu, crede că a fost un gest de intimidare. Mai mult, membri PMP ar fi fost hărțuiți și amenințați pe rețeaua de socializare de către opozanții referendumului.
,,Grafica cortului a fost schimbată recent, am pus mesaje pro referendum marți seara, și după doar 30-36 de ore a fost distrus. Pereții cortului au fost tăiați pe partea stângă și peretele de pe partea dreapta a fost complet distrus, cel mai probabil cu o lamă sau un cutter. Eu pot doar să speculez pentru că am primit o mulțime de amenințări pe facebook de la diferite persoane sau conturi false. Noi ne-am poziționat încă de la început ca partid că susținem 100% acest referendum, acest demers. Am făcut ieri plângere la poliția Cluj. Au fost foarte prompți și au venit să preleveze probe de pe ce-a mai rămas din cortul nostru”, a afirmat Vasile Cristian Lungu, președintele PMP Cluj.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
,,În aceste momente se efectuează cercetări pentru a fi identificate persoanele implicate și trase la răspundere”, a declarat Carmen Pompaș, purtător de cuvânt IPJ Cluj.
Senatorul Vasile Cristian Lungu le-a transmis pe facebook persoanelor care au vandalizat cortul de campanie că va participa la referendum sâmbătă dimineața la ora 7 și va înlocui cortul de câte ori este necesar.