De cartier

Viceprimarul Dan Tarcea: „Pentru acest an, ne-am propus să demolăm încă aproximativ 2000 de garaje”

În Clujul în care lipsa locurilor de parcare (ca, de altfel, întreaga infrastructură rutieră) e o problemă cronică, desființarea garajelor e privită de Primărie drept cea mai simplă soluție pentru înmulțirea locurilor disponibile pentru autoturisme. Parkingurile ar fi o soluție mai bună, însă s-a dovedit că la Cluj-Napoca e greu să se construiască asemenea edificii, fără mari întârzieri și fără infiltrații de apă.

Fiindcă e mai simplu să demolezi decât să construiești, garajele Clujul vor dispărea, treptat, cu totul. Și așa se va ajunge ca, an de an, tot mai mulți proprietari de mașini să fie dependenți de Casco, în contextul încălzirii globale care aduce vara furtuni și grindină de care, în lipsa garajului și a unei copertine, doar asigurarea facultativă te mai salvează.

Viceprimarul Dan Tarcea a explicat la radio planurile primăriei de demolare pentru 2022:

„Până în acest moment, avem desființate și reamenajate platformele de la 3 600 de garaje. Pentru acest an, ne-am propus să demolăm încă aproximativ 2000 de garaje. Primele somații pentru anul acesta au plecat încă din luna noiembrie 2021, discutăm de strada Jupiter, Meteor și zonele adiacente, deja se lucrează acolo la remedierea acestor platforme și modernizarea acestor platforme. Următoarele somații au fost emise în Grigorescu, pregătim acum somațiile pentru strada Negoiu și pentru strada Parâng.

Deci, toate garajele din municipiul Cluj-Napoca se vor desființa, dar trebuie să le facem etapizat. Și acolo trebuie, prima dată, ca să putem să demolăm garajele, trebuie ca situația juridică a terenurilor să fie clară. Adică, să avem proprietate, să nu fie niciun fel de litigiu în zonă, abia după aceea trebuie să trimitem somațiile. Aș vrea să aduc niște clarificări: din momentul în care avem toată această documentație clară, în care știm a cui este terenul, pentru că sunt multiple procese și multiple situații, mai durează cel puțin 4 luni de zile din momentul în care trimitem somațiile, până când putem să începem lucrările. Pentru că cetățenii pe perioada de vară, primăvară și toamnă au un termen de 90 de zile ca să își demoleze benevol garajele. Pe perioada de iarnă, sunt 120 de zile, plus perioada care trece până la comunicarea cu confirmare de primire, mai sunt încă 21 de zile cel puțin. Deci, din momentul în care trimitem somațiile, cel mai devreme putem să începem în 4 luni modernizarea acestor platforme.

În anul acesta nu discutăm de demolarea garajelor din zona Pieței Mărăști pentru că nu am clarificat încă situația juridică. Dacă situația juridică o vom putea clarifica, sigur că vom intra și cu desființarea.”