Politica

Vicepreşedinte al CJ Cluj: "Era Seplecan s-a dus, e Era Mînzat. Trebuie pus altcineva acolo!”

Una dintre societăţile a cărui acţionar unic este Consiliul Judeţean Cluj şi anume S.C. „Pază şi Protecţie Cluj este în pragul falimentului. Acest lucru a fost confirmat de către fostul administrator al societăţii Axente Husar. Fostul consilier judeţean a explicat cum a încercat timp de 10 luni să reducă pierderile operaţionale iar atunci când a reuşit a fost îndepărtat de unul dintre vicepreşedinţii CJ Cluj care i-a transmis că “Domnia lui Sepecan s-a terminat” şi trebuie numită o altă persoană l aconducerea societăţii.

Axente Husar şi-a înaintat demisia din funcţia de administrator al S.C. „Pază şi Protecţie Cluj” S.R.L în urma “presiunilor” exercitate de vicepreşedintele Marius Mînzat. Acesta din urmă i-a sugerat lui Husar că e timpul să se retragă, fără a ţine seama de faptul că în mandatul de doar 10 luni fostul consilier judeţean a realizat mult mai multe pentru rentabilizarea societăţii decât s-a realizat în ultimii 10 ani. Husar a dat cărţile pe faţă în cadrul emisiunii “Din oraş” a postului TV NCN, unde a afirmat că în mai puţin de un an de zile de la plecarea sa din conducerea societăţii, neimplicarea CJ Cluj a determinat cumularea de datorii de aproape 1.000.000 lei. Toate acestea în contextul în care la eliberarea postului, datoriile societăţii erau de 261.000 de lei. Husar a explicat totodată şi câteva dintre motivele pentru care societatea este în prezent la un pas de faliment.

“În 2010 a fost o problemă cu organigrama. CJ nu mai suporta atâţia angajaţi şi s-a decis transformarea în societate comercială. Erau cam 300 de oameni. În prezent mai sunt cam 130. Eu am venit la conducere în 2014. Erau conturile blocate. Societatea era în litigiu cu fostul administrator care a şi câştigat procesul şi a trebuit să i se plătească salariile şi daune din banii CJ. Firma e o firmă care e necesară pentru orice consiiliu judeţean deoarece CJ are foarte multe instituţii la care trebuie asigurată paza. De ce să nu asiguri paza cu o direcţie de a ta? Când am ajuns eu administrator erau angajaţi 17- T.S.A., 5 directori şi alte funcţii. Am făcut un plan de management. Au trebuit renegociate toate contractele. Când am văzut că sunt dificultăţi destul de mari, în sensul că se blocau conturile am redus cheltuielile. Cred că am prins şi un moment neprielnic. Când am solicitat mărire de capital eram în joc noi şi Cluj Arena. La Cluj Arena le trebuia mult mai mult şi au zis că dacă ne dă nouă trebuie să le dea şi lor”, a declarat Axente Husar. 

Axente Husar a explicat cum se fac licitaţiile cu dedicaţie în cadrul prestării de servicii de pază.

Licitaţiile cum se fac.Unele sunt cu dedicaţie. Un exemplu este că S.C. „Pază şi Protecţie Cluj” S.R.L dorea să participe la licitaţia pentru paza Aeroportului.  Ţi se punea întrebarea: ai asigurare de un milion de euro? Ai garanţie de sute de mii ? Ai jeepuri de nu ştiu care? Numai anumite firme puteau să îndeplinească aceste condiţii. S-a restrâns la una două firme care puteau să execute acele cerinţe”, a afirmat Husar. 

Consiliul Judeţean Cluj are în subordine Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. DGASPC are contract cu Pază şi Protecţie Cluj al cărui acţionar unic este CJ Cluj. DGASPC renunţă la contractul cu Pază şi Protecţie şi încheie contracte pe sume mult mai mari cu societăţi comerciale private. Prin regula de trei simplă, CJ Cluj plăteşte la firme private de pază prin DGASPC  sume mai mari decât plătea către Pază şi Protecţie, în timp ce aceasta ajunge în faliment. Un bun exemplu de management al banului public. 

“Un exemplu: Am pierdut contractul la domnul Tămaş de la DGASPC.  S-a făcut o solicitare din partea domnului Tămaş către CJ în care a spus că pentru o mai bună rentabilitate e bine să renunţe la firma „Pază şi Protecţie Cluj” fiindcă va face el pază proprie. A luat o parte dintre agenţii de la noi pentru că aveau atestat dar la multe … la Gherla de exemplu, a angajat firme de pază pe care le-au plătit mai mult ca şi pe noi. Am pus întrebarea; unde e corectitudinea, unde e ajutorul pe care vrea sa îl dea Tămaş acestei firme?”, a declarat Axente Husar.

Husar consideră plecarea sa din funcţia de administrator un episod comic.     

“A fost un moment comic. A venit domnul Mînzat,am adunat tot personalul şi mi-a spus, am să citez: “Domnule Husar sunt foarte mulţumit de activitatea dumneavoastră, niciun administrator nu a reuşit să o scoată aproape din datorii, dar “Era Seplecan s-a dus, e Era Mînzat. Nu te acuză nimeni de nimic, dar trebuie pus altcineva acolo”. Totul s-a petrecut cam la 2-3 luni după ce l-au demis pe Seplecan, a afirmat Husar. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *