Dacă v-ați întrebat vreodată cine era Lucian Blaga dincolo de opera sa, cum erau primele librării din Cluj, ce autografe dădeau scriitorii vremii sau cum era Blandiana în tinerețe veți afla nu din cărți, ci din reportajul realizat de Cluj 100%.
Ioan Vlas, cel mai vechi librar clujean era singurul bărbat între 15 vânzătoare la Librăria Universității și el era cel care îl întâmpina pe Lucian Blaga când venea să cumpere cărți de filosofie. La 90 de ani încă îl descrie pe maestru cu precizia unui chirurg și a povestit pentru Cluj 100% despre cum erau primele librării și intelectualii Clujului în secolul trecut.
,,Vă puteți închipui ce șansă am avut eu în viață să cunosc atâția zeci de scriitori și să răsfoiesc operele lor!” este declarația unui om care a iubit cărțile și oamenii peste o jumătate de secol. I-a trecut prin mâini întreaga literatură română și universală în perioada când a urcat prin muncă și dedicare treptele profesiei sale, de la ucenic de librar la Sibiu la șeful librăriei Universității din Cluj. La faimoasa librărie, unde a lucrat 40 de ani, Ioan Vlas a cunoscut marii scriitori clujeni de la care a colecționat autografe și tot felul de întâmplări care nu i s-au șters niciodată din memorie. Deși are aproape 91 de ani, pe care nu și-i arată pe chip, distinsul librar încă nu se desparte de cărți și organizează cenacluri literare de două ori pe lună. Mai scrie pentru o revistă, mai donează o parte din cărțile sale cu memorii, se mai întâmplă să vorbească la telefon cu Ana Blandiana, și le răspunde glumeț curioșilor că secretul longevității lui e acel litru de…lapte pe care îl bea zilnic.
Unui băiat refugiat i se dă șansa să învețe o meserie
Povestea simplă în esență, dar uimitoare în detalii, a unui băiat refugiat împreună cu familia de la Cluj la Sibiu în urma dictatului de la Viena, din anul 1940 , ne-a plimbat printr-o epocă a Clujului în care oamenii de orice vârstă iubeau cărțile și ele se vindeau ca pâinea caldă la prețuri accesibile oricărei clase sociale, iar maeștrii timpului își ridicau cu respect pălăria pe stradă și în fața unui copil. Cum a început cariera de librar a tânărului Ioan Vlas, ne-a dezvăluit cu modestie chiar Vlas în calitate de veteran al librăriei clujene. „Trebuie să vă spun încă de la început că din clasele primare am indrăgit foarte mult limba română. În 1938 am intrat în Cluj la Liceul nr. 2, așa-zis de băieți, care astăzi nu mai există. După ce am terminat clasa a treia de liceu în anul 1940, din cauza Dictatului de la Viena, părinții mei au plecat la Sibiu. Tatăl meu fiind laborant a fost transferat cu laboratorul la Sibiu, unde am stat timp de patru ani. Am făcut liceul în particular pentru că eram foarte mulți refugiați și direcțiunea liceului n-a avut locuri în clasele de la școală și ni s-a dat indicația să urmăm liceu particular. „Tatăl meu s-a hotărât să mă dea să învăț și o meserie și întrucât își făcea cumpărăturile pentru birou, pentru Institutul de Bacterologie Veterinară, la librăria Cartea Românească, am cunoscut și eu pe directorul librăriei. Era și ea o refugiată de la Cluj la Sibiu.
M-a angajat ca ucenic la librăria Cartea Românească din Cluj, filiala Sibiu. Iubeam foarte mult cititul și scrisul și am căutat să cunosc cât mai mulți scriitori, bineînțeles la început prin intermediul cărților care erau la această librărie și apoi chiar prin contacte personale la diferite prezentări de carte, în cadrul librăriei. În 1945 ne-am întors înapoi la Cluj, eram tot la librăria respectivă, dar acum se afla în Piața Unirii vizavi de intrarea în biserica Sf.Mihail. Acolo era sediul librăriei și locul unde am continuat ucenicia până în 1948 când am plecat în armată la Botoșani”, a spus Ioan Vlas.
Ar fi putut ajunge fotbalist dar a ales cărțile
În Botoșani, în cei doi ani de armată, Vlas nu a purtat uniforma militară când ieșea în oraș, ci treningul de fotbalist. A avut șansa să joace la Dinamo 4, după ce un căpitan i-a chemat la apel pe ardelenii care știau fotbal. Ioan Vlas s-a remarcat ca sportiv și a jucat fotbal în toate orașele din Moldova. Când a terminat armata, i s-a cerut să rămână pentru a face carieră în fotbal, dar deși iubea acest sport, Vlas l-a dat la schimb pentru prima iubire, cărțile. A ales să se întoarcă acasă și să își practice meseria în care a făcut ucenicie.
„Am iubit mai mult cartea și nu m-au tentat niciun fel de avantaje materiale”, a subliniat Ioan Vlas. Dar la întoarcerea lui din armată, a aflat că se desființase prima librărie unde a lucrat, Cartea Românească. A început să lucreze la Librăria Cartea Rusă.
Era în centrul Clujului, în clădirea actualei librării a Universității, și acolo a lucrat din 1950 până la pensionare. Ioan Vlas spune nostalgic că la această librărie a avut ocazia și fericirea să cunoască foarte mulți scriitori și oameni de știință. A trecut în revistă doar câteva nume. ,,L-am cunoscut personal pe Lucian Blaga, pe Ion Agârbiceanu, pe Zaharia Stancu, Beniuc, Ion Cocora, profesorul Iuliu Hațeganu, Ioan Vlad. Cu Augustin Buzura eram chiar prieten bun, participa la librărie la diferitele lansări de carte. L-am cunoscut și pe Viorel Cacoveanu, de la care am 16 cărți numai cu autografe și astfel, în anii care au urmat am început să primesc autografe de la scriitori. Am tipărit după pensionare primul meu volum de carte cu autografele culese într-o jumătate de secol. Am în carte 50 de scriitori care mi-au acordat autografe pe lucrările lor”.
O realizare în cariera sa, de care este foarte mândru, este că a prezentat 500 de scriitori la lansările de carte organizate la librărie și le-a păstrat autografele.
Lucian Blaga, un om înalt și foarte serios
Ioan Vlas retrăiește momentele întâlnirilor cu poetul Lucian Blaga, cu emoții de fiecare dată. „Când am fost la Liceul Blaga, le-am spus copiilor că am avut fericirea să îl cunosc personal. Fiecare a spus: «Descrieți-l cum arăta». Era un om înalt, foarte serios. Atunci când intra în librărie, totdeauna una dintre vânzătoare fugea la mine în birou și spunea «Domnu Vlas, haideți repede că a venit Lucian Blaga». Atunci mergeam să-l întâmpin și ceea ce era foarte interesant e că nu îl pasiona toată categoria de cărți. Îmi spunea așa «Domnu Vlas, spune-mi ce cărți de filosofie ți-au apărut în ultimele 2-3 săptămâni ». Atunci mergeam cu el la raftul cărților de filosofie și îi prezentam câteva. Le răsfoia și mergea cu ele la casă, le achita și pleca. Noi toți, și eu și fetele din librărie, îl urmăream cum făcea drumul de la Librăria Universității pe strada Napoca până la Biblioteca Universității. Acolo, a ocupat postul de bibliotecar după ce a fost scos din învățământul universitar și am avut ocazia să merg și acolo să mai discut cu Lucian Blaga. Era un om, încă o dată repet, atât de serios, încât pe stradă dacă cineva îl cunoștea și îl saluta, el ridica pălăria (purta o pălărie foarte frumoasă) indiferent că era un tânăr student sau un om mai în vârstă, oricine. Îl respecta pentru că i se adresa «Salut, Maestre» sau «Bună ziua, Maestre ». Niciodată nu-și întorcea capul înapoi. Bărbații în general, se mai uită când în stânga, când în dreapta, dar el nu; mergea direct la bibliotecă. Acolo avea un birou al său. Am intrat în birou și am văzut că totdeauna studia numai cărți de filosofie. L-am și întrebat «Maestre, alte cărți nu vă interesează?».
Zicea: «M-am profilat pe ramura filosofiei și de aceea vreau să cunosc tot ce apare în domeniu». Nu l-am văzut niciodată zâmbind, orice discuție cu el era serioasă, nici nu se antrena în altfel de discuții și îți răspundea la întrebările pe care le puneai, nu vorbea mai mult decât trebuia niciodată. A venit la librărie și cu fiică-sa pe care mi-a prezentat-o. I-a spus că dacă are nevoie de o carte să vină să mi-o ceară. Aveam și telefonul dânsului. Când apărea o carte de filosofie, știam că îl interesează și îl anunțam în primul rând pe el”, a povestit Ioan Vlas.
Ana Blandiana, o frumusețe deosebită
Schimbând subiectul, Ioan Vlas o amintește pe scurt și pe îndrăgita poetă, Ana Blandiana, pe care a cunoscut-o când era studentă și i-a călcat pragul librăriei. El o descrie ca fiind de o frumusețe deosebită. „Când intra în librărie, o interesa totdeauna poezia, tot ce apărea, deși atunci poezia nu prea era citită, oamenii erau interesați de nuvele, romane, mai ales polițiste și de dragoste”, a spus Ioan Vlas.
Când Ana Blandiana a lansat primul său volum, librăria unde lucra Vlas a avut onoarea să îl comercializeze.
Cea mai umoristică dedicație primită de Vlas, în aprilie 1971
Personalitățile vremii aveau pana iscusită și când dădeau autografe cu dedicații. Viorel Cacoveanu, de exemplu, avea simțul umorului. De la el, librarul a primit următoarele rânduri: „Domnului Ioan Vlas, pentru Doinița Vlas (fiica dânsului n.r). Cu prietenie și sublinierea că doar în carte blondele trișează întotdeauna.” Vlas a punctat că volumul polițist al lui Cacoveanu “Blondele întotdeauna trișează” a fost scris după niște articole scoase de la tribunal; deci după cazuri reale.
Librarii lui nu recomandau o carte fără să o citească mai întâi
Librarul Ioan Vlas este și imaginea vie a lumii cărților de odinioară. Ca să ne facem o idee despre primele librării clujene, Ioan Vlas a relatat cum mergeau lucrurile în librăria pe care o conducea. „Noi în librărie vindeam atâta carte cât nu se vindea în tot Ardealul, la librăriile mai mici, fiindcă Clujul era un oraș studențesc și lumea știa că numai aici se găsește totul. Era o sete de cultură și de citire foarte mare în perioada aceea. Eu m-am mirat că venea lumea și căuta anumite titluri care nu se găseau. Umbla lumea, mai ales tinerii, după niște cărți recomandate de către profesorii lor și care, deși apăreau în tiraje destul de mari, nu ajungeau. Mi-aduc aminte, un titlu de roman apărea în jur de 400-500 de exemplare numai la noi la librărie dar se epuiza în două-trei zile. Atât de mult se citea! Erau și foarte ieftine cărțile. Acuma dacă intri în librăria Universității, te miri ce prețuri mari sunt. Atunci o carte se vindea la 5, 10 lei. Am avut ocazia ca prin mâna mea să treacă fiecare carte apărută în România. În anii trecuți, în perioada ‘56-’65, apăreau cam 3500 de titluri noi în România, erau atunci numai vreo 22 de edituri în țară și primeam de la edituri așa-numitele proiecte de plan editorial, în care se făcea o prezentare scurtă asupra cărții ce urma să apară la editura respectivă. Noi eram chemați la București, pentru a ne da părerea despre câte exemplare se vor difuza în Cluj, de exemplu. Eu eram reprezentantul Clujului în fața editurilor dar mă consultam când comandam cărțile și cu profesorii de la Universitate. Îi întrebam câte exemplare să iau. Veneau aproape zilnic în librărie mulți dintre ei și le spuneam ce urmează să apară, iar ei își spuneau părerea. Țineam cont și de aceste recomandări”, a explicat librarul.
Vlas a punctat că niciodată librarii pe care îi avea în echipă nu recomandau o carte clienților fără să o fi citit. „Le-am spus de atâtea ori la fete să nu recomande ce nu au citit. Le spuneam că acel scriitor, de exemplu, la care i-ai recomandat o carte, dacă l-ai mințit, și vede în carte că nu e ce ai spus tu, nu mai vine la tine. Le învățam să spună «Încă nu am citit cartea. Mă uit la prefață și deduc despre ce e vorba» Și nu se întâmpla ca vânzătoarele de carte să mintă clienții”, a afirmat fostul librar șef.