In vizor

Verdictul unui psiholog în cazul lui Mihai Lucan: Suferă de complexul Zeus. E un soi de egocentrism, o senzație că ești Dumnezeu pe pământ

Cazul medicului Mihai Lucan a fost cap de afiș în media în ultima vreme, atât din cauza acuzațiilor grele pe care acesta le are la activ, cât și a unor expresii și replici pe care le-a folosit în discuțiile cu pacienții sau cu jurnaliștii. Iată câteva exemple: “Ori plătești banii ăștia, 6.000, să-ți fac laparoscopie, ori am să te tai ca pe un porc”, “Din ce trăiți? Cât puteți să-i dați unui doctor?” sau cea mai ironică replică: “Să mă anunțați când o să-l omor pe Papă”.

Psihologul Cezar Laurențiu Cioc, citat de Libertatea, a analizat comportamentul lui Mihai Lucan și a ajuns la câteva concluzii. Somitatea Mihai Lucan ar putea suferi de complexul Zeus. Psihologul explică, potrivit sursei menționate, ce înseamnă acest complex și cum se manifestă. 

,,În acest moment, nu există un verdict definitiv de vinovăție dat de o instanță, însă dacă acuzațiile aduse medicului Lucan se vor dovedi adevărate, avem de-a face, din punct de vedere psihologic, cu un medic căruia timpul i-a diminuat până la dispariție capacitatea de empatie. Lipsa empatiei ca urmare a unei imunizări emoționale e rezultatul unui proces prin care trec uneori medicii.

Sunt oameni care au văzut multă durere, suferință, boală sau disperare la viața lor, iar după o vreme au devenit imuni la ele. Este cel mai periculos punct în care poate ajunge un medic. Dacă acestă lipsă de empatie se suprapune peste un cult al personalității care anulează cultul caracterului, se ajunge la ceea ce în psihologie se numește Complexul Zeus. Acesta se referă la senzația de superioritate pe care o persoană o simte față de alți oameni; în consecință, îi tratează pe aceștia fără respect, ca pe niște inferiori, sau vede în ei niște surse de venit.

E un soi de egocentrism, de senzație ca ești Dumnezeu pe pământ. Odată cimentată în minte, acestă atitudine se schimbă foarte greu. Uneori, nici amenințarea încarcerării și nici măcar încarcerarea propriu-zisă nu o schimbă. Acest complex ar explica de ce medicul face declarații care nu au legătură cu acuzațiile și dă replici pline de tupeu când e întrebat de cazul său – «Să mă anunțați când o să-l omor pe Papă» a fost unul dintre răspunsurile sale la ieșirea din clădirea unde era interogat.

Este o încercare de a minimiza acuzațiile concrete, prin accentuarea prestigiului profesional anterior. Nu puține sunt cazurile în care chiar acest prestigiu profesional de excepție duce în timp la trufia, aroganța și infatuarea de care dau dovadă unii medici români, în special seniorii. E trist că tocmai reușitele profesionale de excepție îmbolnăvesc un om de Complexul Zeus. În cazul medicilor, acest complex anulează etica profesională și jurământul lui Hippocrate”, a declarat psihologul Cezar Laurențiu Cioc pentru Libertatea.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de procurorii DIICOT pentru delapidare și este acuzat de tentativă de omor și că ar fi pus bazele unei rețele de trafic de organe. De asemenea, chirurgul este acuzat de denunțătorul său, deputatul USR Emanuel Ungureanu, că a favorizat vedete, precum actorul Alexandru Arșinel, care aveau nevoie de un transplant renal. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *