Presa turdeană relatează că joi noaptea a avut loc un incendiu de proporții la o casă din Turda din cauza unei intenții criminale. Mâna criminală a fost chiar băiatul proprietarilor care, cel mai probabil după un conflict cu părinții, s-a răzbunat și a dat foc propriei locuințe.
Băiatul, a cărui vârstă nu a fost făcută publică, a aprins bucătăria de vară, apoi a fugit de acasă. Pompierii chemați să intervină la fața locului s-au luptat minute în șir cu flăcările și au reușit după eforturi considerabile să limiteze proporțiile incendiului.
Pagubele au fost destul de mari, însă a fost afectată doar bucătăria de vară și o anexă.