Străzile Valea Fânațelor, Valea Chintăului și Valea Seacă urmează să fie modernizate, dar pe tronsoane. În urmă cu doi ani, Primăria a reparat 800 de metri din 8 kilometri cât măsoară Valea Fânațelor. Locuitorii de pe cele trei străzi au cerut asfalt de ani de zile. Ziar de Cluj a publicat, de-a lungul anilor, mai multe articole despre starea foarte proastă a celor trei străzi.
Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat, astăzi, la un post de radio local că Primăria și-a asumat începerea lucrărilor anul acesta pe cele trei străzi și finalizarea modernizării până la sfârșitul anului 2023. Deocamdată, Primăria se află la faza de cadastrare.
“Anul acesta suntem în faza de cadastrare pentru că acolo avem strada Valea Fânațelor, strada Giuseppe Verdi, după care iar strada Valea Fânațelor pentru că este o zonă de vreo 8 kilometri dacă o luăm de la strada Oașului până la capăt. Acum suntem în procedura de cadastrare a străzii Giuseppe Verdi, după care vom demara procedura de obținere a autorizației de construire. Estimarea noastră este că până la sfârșitul lunii septembrie vom avea toate documentele necesare astfel încât să putem să intervenim pe acest tronson. Vom face în așa fel încât să nu blocăm circulația, oamenii să poată circula. Este o lucrare destul de complex pe o suprafață foarte mare. Este o zonă care intră inclusiv în extravilanul municipiului Cluj-Napoca pentru că sunt niște enclave de case acolo”, a spus Dan Tarcea.
Într-o primă fază se va moderniza doar partea carosabilă, urmând ca după ce companiile de utilități își termină și ele lucrările, Primăria să se ocupe și de trotuare.
“Vom face în prima etapă o ampriză de șase metri astfel încât cei care au mașini să poată circula pe asfalt. Nu vom putea să asfaltăm strada cu tot cu trotuare în etapa aceasta pentru că trebuie să intervină și Compania de Apă, să facă investiții, ori Compania de Apă nu va reuși să termine lucrarea în 2023 și ca să nu întârziem vom face aceste lucrări în paralel. Noi vom face partea carosabilă, urmând ca restul să fie acostament, iar după ce vor fi gata celelalte investiții ale Companiei de Apă, ale Electrica și ale celor de la Gaz, atunci vom putea să mergem mai departe și să modernizăm cu adevărat strada și să facem și trotuarele aferente plus pistele de biciclete pentru un transport alternativ”, a explicat viceprimarul.
Pentru Valea Chintăului încă nu există autorizația de construire. Pentru Valea Seacă se dorește atât modernizarea carosabilului cât și a trotuarelor.
“Avem și Valea Chintăului, care este în procedură de cadastrare. Până la sfârșitul lunii aprilie o să avem extrasul de Carte Funciară și demarăm procedurile în care să obținem autorizația de construire. Discutăm de la Podul Fetei până la ieșirea din municipiul Cluj-Napoca. Vom face inclusiv trotuarele și partea carosabilă.
Valea Seacă este un alt proiect de aproximativ 2,3 kilometri de la intersecția cu Calea Baciului până la indicatorul de ieșire. Vom reamenaja strada și vom face și trotuare”, a încheiat Tarcea.
Citește și: