Te-ai plictisit de izolare la domiciliu?
Vrei experiențe noi?
Ai curajul să accepți provocarea de a călători prin România?
Ți s-a urât cu binele?
Nu te mai tot agita atât, agenția noastră de turism este aici pentru tine, cu cele mai bune oferte!
Cu o vastă experiență în turismul de dezastre, compania noastră s-a adaptat tot timpul nevoilor din piață. Am trimis oameni în zone de război, că voiau vacanțe cu adrenalină. Am trimis turiști în jungla amazoniană, unde au încercat să supraviețuiască. Nu mulți s-au întors, dar asta e viața. Am trimis clienți în Coreea de Nord sau chiar temerari care s-au aventurat la Cernobîl. Firma noastră e atât de tare pe vacanțe cu adrenalină, încât am trimis oameni în cel mai periculos loc din lume pentru turiști: Mamaia.
Pandemia ne-a forțat să ne reinventăm și așa a venit ideea turismului de vaccinare. Suntem de succes și pe nișa asta, dovadă stau clienții noștri extrem de mulțumiți. Unul dintre ei nu s-a uitat la bani și a luat pachetul ultra all inclusive pentru super bogați: o călătorie de 800 de kilometri cu trenul, de la Constanța la Arad, ca să se vaccineze. Ce Maldive? Ce Zanzibar? NIMIC nu e mai tare decât un drum de 800 de kilometri cu trenul prin România!
„Constănțeanul s-a programat în luna ianuarie, pe platforma de vaccinare, în momentul în care s-a deschis campania de vaccinare pentru cei din etapa a II-a, lucrători din domenii esențiale și bolnavi cronici. Bărbatul, care avea afecțiuni ce l-ar fi făcut vulnerabil în cazul infectării cu COVID-19, a dorit să se vaccineze cât mai repede, dar n-a găsit loc decât la Arad, atunci când a dorit să se programeze. Așa că a decis să aleagă primul loc disponibil.”, scrie libertatea.ro.
Dacă reușești să supraviețuiești unei călătorii de 800 de kilometri cu trenul prin România, sigur meriți să te vaccinezi.
Un alt client excentric a aruncat cu banii ca la maneliști pe un pachet turistic VIP: 1.000 de kilometri cu mașina, din București până la un centru de vaccinare dintr-o comună botoșăneană. „Din București m-am programat în comuna Vorona, Botoșani. Este prima dată când am auzit de această comună.”, a declarat extravagantul turist pentru „Monitorul de Botoșani”.
Iată, agenția noastră le oferă clienților posibilitatea să descopere destinații exotice în România, cum e comuna Vorona din județul Botoșani. De exemplu, știați că aici s-a născut Cristina Veronica Ciobănașu, membră fondatoare a celebrei formații Lala Band? Nu știați, că nu ați apelat la serviciile noastre!
Alți clienți au fost mai economi și au cumpărat pachete mai ieftine, dar cu la fel de multe senzații tari. De exemplu, un cetățean s-a deplasat 220 de kilometri, din București până în Panciu, județul Vrancea, unde i s-a administrat vaccinul. Fericitul turist a relatat experiența pe facebook.
„Cum a fost experiența vaccinării în vremea pandemiei în România, unde te aștepți ca toate să nu funcționeze? M-am trezit de dimineață cu regrete și dorința de a dormi mai mult și am luat trenul până în Focșani (tren care a avut 4 minute întârziere). Am ales să nu merg cu bicicleta, deoarece au anunțat minus 8 grade (temperatura resimțită) și mi s-a părut cam frig.
Am luat un taxi din Focșani până în Panciu, iar domnul care lucra pe taximetru a fost super amabil și mi-a prezentat zona și am simțit din vocea lui că era mândru că locuiește în zona Vrancei. Din păcate, și nu mai știe nici el de unde, era informat că vaccinul se plătește și costă de fapt foarte mult.
Am ajuns la ora stabilită în Spitalul pentru Cronici din Panciu și acolo era super curat, aerisit și mirosea foarte bine, iar la baie era foarte curat; incredibil. M-am simțit ca și cum sunt într-o pensiune (poate pentru că nu am avut așteptări).
Vremea în zona seismică Vrancea a fost mi-nu-na-tă și am regretat un pic că nu am avut bicicleta cu mine. La rapel, în mai, cu siguranță mă voi deplasa pe 2 roți.”, a scris Claudiu Coman pe contul lui de facebook.
După cum puteți observa, compania noastră îi reconectează pe români cu țara lor. De unde putea afla acest domn cât de frumos e la Panciu, dacă nu trebuia să se vaccineze? Panciu, o perlă a României, care ne-a dat celebrul spumant.
Vaccinarea reprezintă o ocazie incredibilă pentru 2.000 de bucureșteni să viziteze un super obiectiv turistic: clubul pensionarilor din Fetești. Citez de pe digi24.ro: „Peste 2.000 de bucureșteni au profitat de scurta breșă ivită duminică în platforma de vaccinare și s-au programat pentru prima doză de vaccin, în aprilie, la Clubul Pensionarilor din Fetești.
Medicul coordonator al centrului este încântat de oaspeți, dar unii localnici, în frunte cu primarul, nu prea. Edilul consideră că sistemul de vaccinare este greșit. Are și un argument: spune că centrul vizat de bucureșteni a fost făcut din banii Feteștiului și-ar fi trebuit să onoreze, cu prioritate, solicitările localnicilor.”
Serios, cine nu și-ar dori să viziteze clubul pensionarilor din Fetești, inclus de National Geographic pe lista celor 100 de locuri pe care trebuie să le vezi înainte să mori?