Uitați-vă la Tanczos Barna cum deslușește el tărășenia cu răposatul urs Arthur și veți vedea politicianul român în toată splendoarea lui. Veți vedea cât de bine funcționează mașina de împachetat realitatea în România, numită comisie de anchetă.
N-ar fi de mirare, așadar, să aflăm că pe ursul Arthur îl chema, de fapt, Ionică; că nu era cel mai mare ci unul mediu spre mititel; că ursul s-a sinucis aruncându-se în fața glonțului pe cale să răpună o ursoaică, să nu rămână puii orfani; că ursul n-a fost urs; că inocentului prinț i s-a întins o capcană; că nu există nici un prinț. Ăștia-s în stare de orice. Nici măcar nu visați ce le poate trece lor prin minte.
Iată, pe scurt, trista poveste a ursului făcut trofeu, care a inflamat spiritele în întreaga lume: Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a venit în România, undeva în Covasna, și a împușcat cel mai mare urs brun, pe numele lui Arthur. Un trofeu de vis pentru vânători, pentru care a plătit 7.000 de Euro. Cică din greșeală, că, de fapt, victimă ar fi trebuit să fie o ursoaică jigărită, cu pui, care, mânată de foame, le făcea viața sătenilor din Ojdula un calvar. O poveste simplă, care a devenit complexă odată cu înființarea unei comisii de anchetă.
Așa se face că, aflăm de la domnul ministru Tanczos Barna, prințul n-a venit de capul lui, a fost invitat. De cine, nu a mai precizat. Putem doar presupune că a fost invitat de asociația de vânătoare locală, care, tânără și lipsită de experiență, văzându-se în fața unei asemenea grozave provocări, a apelat la ajutorul prințului, cunoscut vânător experimentat. Așa se explică și de ce, potrivit ministrului Barna, capul și blana lui Arthur sunt în țară și nu pe vreun perete al castelului princiar. Context în care, domnul ministru nu înțelege de ce să fi dat prințul banii. Și nici nu poate confirma că au fost 7.000 de Euro. Poate au fost, poate nu au fost. Comisia de anchetă încă se mai gândește la treaba asta. Cel mai probabil, iarăși nu putem decât să presupunem, prințul nu a dat, a luat. Asociația de vânătoare locală a dat. Că doar nu era să răspundă invitației pe gratis. Sau cum? El să ajute și tot el să plătească? Dar ce, e prost? Prin urmare, o spune însuși ministrul Barna, „prinţul austriac nu este vinovat de uciderea lui Arthur”.
Care prinț? Ce prinț? Întrebat insistent dacă, totuși, nu îi găsește vreo vină prințului, ministrul Barna a răspuns, citez: „N-o să înţeleg niciodată apetitul italienilor să vină să împuşte păsări în România”. Ca să vedeți ce minuni ies din combinația unui politician cu o comisie de anchetă. Așa carevasăzică, prințul austriac care l-a împușcat pe ursul Arthur, erau niște italieni care au venit să împuște păsări. Mă ia amețeala, nu mai înțeleg nimic. Ca să vezi, ursul Arthur era o pasăre, iar prințul austriac niște italieni amărâți. Ne-am liniștit.
