UPDATE : Potrivit surselor Ziar de Cluj, incidentul s-a petrecut în fața clubului Come de pe strada Moților. Cei doi se știau dinainte și au avut discuții în contradictoriu. Incidentul a fost unul spontan. Individul, cunoscut după porecla Pinu, a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe Rareș Iosif Ruha. Imediat după aceea a fugit din fața localului. La scurt timp, polițiștii din Secțiile 2 și 4 l-au localizat și l-au reținut pentru 24 de ore.
Ancheta a fost predată celor de la Tribunalul Cluj. Pe numele lui Pinu urma să ajungă astăzi o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă procurorul de caz s-a răzgândit și l-a plasat sub control judiciar.
Reprezentanții Spitalului Județean susțin că Rareș Iosif Ruha a primit îngrijiri medicale la timp, a fost stabilizat și externat în mai puțin de 24 de ore.
Pinu este cercetat pentru trei infracțiuni: tentativă de omor, port și uz ilegal de arme albe și tulburarea liniștii publice.
„La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 03:10, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la producerea unei agresiuni într-un local public de pe Calea Moţilor, din municipiu.
La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi fost agresat de o persoană necunoscută, fiindu-i provocate leziuni la nivelul unui braţ prin folosirea unui obiect tăietor. Victima a fost transportată la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cel bănuit de comiterea faptei nu a fost găsit la faţa locului. Poliţiştii s-au mobilizat şi au demarat imediat investigaţii pentru identificarea şi depistarea acestuia. Astfel, în scurt timp, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie, împreună cu cei de la Secţia 4 Poliţie, au reuşit identificarea şi depistarea celui în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat, de 31 de ani, din Cluj-Napoca.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare, lovire sau alte violenţe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, fapte prevăzute de Codul penal”, arată cei de la IPJ Cluj.
Știrea inițială:
Rareș Iosif Ruha, lider al suporterilor echipei Universității Cluj și lider al grupării Ultra Curva Groapa, a fost atacat și înjunghiat în spate. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în fața clubului de manele Come.
Rareș Iosif Ruha a fost transportat la spital, iar starea sa este stabilă. Agresorul este un recidivist poreclit “Pinu”, cunoscut organelor de ancheta pentru comportamentul violent, și a fost reținut, conform B1 TV.