Din oras

Poliția Gherla, închisă noaptea cu lacătul – un cetățean a avut o problemă în toiul nopții și a găsit poarta ferecată. Cum comentează IPJ Cluj situația – VIDEO

Sediul Poliției Gherla a fost închis în noaptea de duminică spre luni, deși vorbim despre o instituție care ar trebuie să funcționeze nonstop. Un cetățean care a avut de rezolvat o problemă, a găsit poarta închisă.

„Duminică dimineață în jurul orei 2 am avut un mic accident în autogară. Am făcut o manevră și am lovit o altă mașină și i-am spart un bec”, a povestit bărbatul, Dumitru Pășcuță, în vârstă de 32 de ani, din Gherla. „Ne-am înțeles amiabil cu proprietarul, i-am plătit paguba și pentru că luni la prima oră urmează să plec în străinătate, m-am prezentat la poliție pentru a solicita dovada, în urma accidentului, ca să nu am probleme. Numai că la Poliție era închis. Așa ceva nu am mai întâlnit. Poarta de la intrare era legată cu un cablu cu lacăt pe el, așa că n-am putut să intru.

Sonerie era la poartă, dar nu funcționa, era doar un capac din plastic, așa că n-am putut nici să sun. În interior, la parter, era lumină, erau lumini și la etaj, dar nu era țipenie de om. Am stat vreo 10 minute bune acolo, m-am agitat de unul singur, am strigat, dar nu a apărut nimeni, așa că în cele din urmă am plecat, cu problema nerezolvată. Nu cred că e deloc normal ce se întâmplă. Dacă aveam o urgență, o chestie de viață și de moarte, ce făceam? Dacă eram în față la poliție și mă urmărea cineva să mă bată, cine mă salva?”, a declarat cetățeanul, citat de gherlainfo.ro.

Omul nu a sunat la 112, pentru că problema lui nu era una de urgență, însă a rămas cu un gust amar dupa experiența avută. A scos telefonul mobil si a filmat momentul din fața Politiei cu poarta închisă, iar apoi a distribuit imaginile pe rețelele de socializare. „Nu de aceea sunt plătiți, să stea la serviciu, să își facă datoria?”

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au declarat că a fost declanșată o anchetă în acest caz.

„Cu privire la articolele de presă apărute în urma unei înregistrări video în care apare sediul Poliţiei municipiului Gherla, unde poarta de acces a instituţiei este închisă, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj este abilitat să comunice următoarele:

Imediat după aflarea acestei situaţii, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea unor cercetări pe linie internă.

În prezent, poliţiştii din cadrul Biroului Control Intern efectuează verificări pentru stabilirea exactă a stării de fapt, în scopul luării măsurilor legale care se impun.

Vă asigurăm că acest incident este unul izolat, iar conducerea inspectoratului va lua toate măsurile, astfel încât o asemenea situaţie să nu se mai repete”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru gherlainfo.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *