Politica

UN STAT ”ÎN FOAME”, MĂREȘTE AMENZILE: Din 20 august, amenzi drastice la lipsa rovignetei, de până la 11.900 de lei”

Scris de 635

Șoferii care circulă fără rovinietă riscă amenzi mai mari din 20 august. În cazul autoturismelor, valoarea minimă a amenzilor contravenționale crește de la 250 de lei la 275 de lei, iar cea maximă se majorează de la 500 de lei la 550 de lei.

Cele mai drastice amenzi sunt prevăzute pentru șoferii de camion care sunt prinși circulând fără rovinietă. Astfel, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe, amenda maximă va fi de 11.900 de lei (față de 4.500 de lei cât este în prezent).

Conform unor date făcute publice de Ministerul Transporturilor, anul trecut aproximativ 740.000 de şoferi nu au achitat rovinietele.

Legea 241/2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 763 din 21 iulie 2022.Aceasta va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M.O., respectiv la data de 20 august.

Amenzile pentru lipsa rovinietei se vor majora începând de sâmbătă, 20 august, după cum urmează:

Tipul vehiculului – cuantumul amenzii – minim / maxim (cuantumul amenzii aplicate în prezent – minim / maxim)

– Autoturisme – minim 275 lei / maxim 550 lei (în prezent – minim 250 lei / maxim 500 lei)
– Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone – minim 950 lei / maxim 1.900 lei (în prezent – minim 750 lei / maxim 1.250 lei)
– Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone – minim 1.550 lei / maxim 3.100 lei (în prezent – minim 1.250 lei / maxim 1.750 lei)
– Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone – minim 2.750 lei / maxim 5.500 lei (în prezent – minim 1.750 lei / maxim 2.250 lei)
– Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) – minim 3.550 lei / maxim 7.100 lei (în prezent – minim 2.750 lei / maxim 3.000 lei)
– Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) – minim 5.950 lei / maxim 11.900 lei (în prezent – minim 3.000 lei / maxim 4.500 lei)
– Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – minim 1.550 lei / maxim 3.100 lei (în prezent – minim 1.250 lei / maxim 1.750 lei)
– Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – minim 2.750 lei / maxim 5.500 lei (în prezent – minim 1.750 lei / maxim 2.250 lei)

”Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, au explicat inițiatorii proiectului, în nota de fundamentare.

 

Sursa: Mediafax



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Analiza
    BASMELE DESPRE METROU CONTINUĂ. Primarul Emil Boc susține că studiile tehnice pentru aceste proiecte conțin toate soluțiile, inclusiv un plan de managemet al traficului. MATEMATICA, IDIOATA DE EA, ÎL CONTRAZICE. Dar ce contează?
  • Acum 6 hours Eveniment
    Pompierii clujeni au intervenit anul trecut la peste 900 de incendii de vegetație. Apel (degeaba) către cetățeni să nu mai dea foc la miriști
  • Acum 19 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 22 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 23 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 1 day Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 1 day In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 1 day Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]