Într-un amplu material, am arătat ieri situația dezastruoasă de pe strada Fericirii, situată în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, unde, de anul trecut, de când a fost asfaltată strada, locatarii au reclamat o situație absolut paradoxală, revoltătoare, care, dacă nu ar avea un potențial tragic, ar fi de râsul curcilor: s-a inversat circuitul rahatului în natură.
Pe această stradă nou asfaltată (care este doar un exemplu, generalizabil pentru multe altele), doar de când strada a fost asfaltată (pentru că înainte, zeci de ani, nu au existat asemenea probleme), canalizarea a devenit un adevărat anus contra naturii: materiile fecale, în loc să plece din toaletă în canalizare, din canalizare în stațiile de epurare ș.a.m.d., vine din canalizare și iese prin veceu în băile și în casele oamenilor, se revarsă din gurile de canal în curți și se infiltrează prin pământ în pivnițe, canalizarea formând adevărate fântâni arteziene de rahat și alte asemenea materii fetide, la fiecare ploaie mai serioasă. Lucru documentat la fața locului, nu vorbe și aprecieri subiective, după cum puteți citi în acest material:
Pe strada Fericirii trăiesc familii cu oameni în vârstă, cu copii mici, categorii de persoane care foarte ușor se pot îmbolnăvi, datorită mediului infect creat de rahatul deversat de canalizare pe străzi, în pivnițe, în curți și în case.
Articolul 32 din Constituția României, paragraful 2, prevede: „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și sănătății publice”, și atunci, ne întrebam ieri, cum respectă administrația locală Constituția României, din moment ce nu verifică modul în care s-au făcut lucrările din bani publici, lucrări care acum deversează mizeria în casele oamenilor, constituind o reală sursă de infecție. (Își mai aduc aminte primarul și consilierii locali ce anume au jurat cu mâna pe Biblie să respecte?)
Pe Fericirii, apa cu rahat a intrat în căminele oamenilor, s-a infiltrat prin pământ și mustește în jurul țevilor de apă potabilă, le-a acoperit pivnițele și le-a distrus alimentele depozitate în aceste pivnițe, a lăsat pe străzi materii fecale, diluate, desigur, dar care, la temperatura crescută de afară, devin mediul propice pentru dezvoltarea multor boli.
Străzile inundate pot deveni focarele unor epidemii de enterocolită, hepatită, și alte maladii.
„Până la izbucnirea unei epidemii nu este decât un pas”, ne gândeam ieri, când analizam situația revoltătoare de pe strada Fericirii. Se pare că, din nefericire, și acest pas a fost făcut. O fetiță de 5 ani a fost diagnosticată ieri cu enterocolită:
„Copilul este cu enterocolită, este în pat. Ieri, la ora 5, a început să facă febră, să vomite, apoi a început și cu scaune diareice. Am mers la centrul de permanență de la Terra Med și doamna doctor care era de gardă ne-a spus că e gastroenterocolită. Din data de 9 iunie fetița nu a mai fost la grădiniță, nu am dus-o de atunci în altă parte, nu a plecat de acasă. Acum este cu tratament, în pat. Toată noaptea am stat cu ea cu comprese cu apă rece pentru că a făcut febră.
Noi nu bem apă de la robinet, dar gătim cu apă de la robinet. Eu mai știu un caz, un copil infestat cu Salmonella, iar familia aceea și-a cumpărat filtru de apă. Pe strada Câmpului a fost acest caz, la începutul anului. Cauzele la enterocolite pot fi multiple, enterocolita e foarte virală și nu m-aș mira ca mâine-poimâine să fim toată casa sub tratament de enterocolită. Din acest motiv, primul lucru, când m-am trezit azi-dimineață, am dezinfectat toate corpurile din baie, pentru că enterocolita se transmite foarte repede.
Am fost inundați duminică, luni fetița a fost sănătoasă și marți s-a îmbolnăvit. Deja, ieri după-masă a început să vomite. Astfel, am putea lega cauzal lucrurile. Apa cu rahat ne-a inundat căminul de lângă casă, unde sunt toate țevile de apă și unde se poate infiltra, a ajuns până în chiuveta de la bucătărie și de la baie, unde a adus nisip. În plus, pe conducte ne vin șobolani de la blocuri. Șase șobolani a scos tatăl meu din cămin! Știu toți vecinii, deja sunt terorizată! M-aș duce mâine de aici!”, ne-a declarat Mihaela Oteliță, mama fetiței, care locuiește pe strada Fericirii, la numărul 7.
Dată fiind situația de pe strada Fericirii, cauzele îmbolnăvirii fetiței pot fi multiple: chiar dacă materiile fecale nu au reușit să se infiltreze în rețeaua de apă potabilă, copiii mici se joacă în curte, pe stradă, pun frecvent mâna la gură, iar dacă strada a fost inundată cu apă infectă, nu este de mirare diagnosticul de enterocolită. În plus, dacă luăm în calcul și prezența șobolanilor, purtători ai numeroase boli, putem, în mod legitim, să ne punem întrebarea dacă strada Fericirii nu ar putea deveni, în orice moment, un focar al unei epidemii care ar putea cuprinde tot Clujul.
Am informat, în legătură cu această situație, printr-o adresă oficială, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, RADP-ul, Compania de Apă Someș și Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj, solicitându-le autorităților locale răspunsuri cu privire la măsurile pe care le vor lua pentru a remedia, în timp util, această situație, înaintea izbucnirii unei eventuale epidemii. Vom reveni cu răspunsurile primite, atunci când ni se vor remite pe adresa redacției.