Acest lichior a generat multe legende. Se spune ca el este rezultatul experimentelor facute de alchimisti. Sunt insa si dovezi ca anticii preparau o bautura asemanatoare. In vin sau in alcool se tineau frunze de pelin, pana se amarea amestecul. Insusi Hipocrat folosea aceasta reteta atunci cand avea dureri reumatice sau anemie. Pitagora recomanda pelin in vin femeilor care nasteau, pentru a le usura durerile facerii. Iar invatatul roman Pliniu spunea ca fiecare campion ar trebui sa ia o inghititura de absint, pentru a nu uita ca si gloria poate avea gust amar.
Se crede ca denumirea vine din limba greaca, “Apsinthion”, ceea ce inseamna “care nu poate fi baut” sau “de ne baut”. Absintul modern a fost creat in 1792 de catre doctorul francez Pierre Ordinaire, incercand sa inventeze un panaceu. Iar in 1797 lichidul a fost scos la vanzare in Franta. Cand s-a imbolnavit Madame de Coulanges, una dintre doamnele de la curtea regala franceza din secolul al XVII-lea, medicii i-au prescris o bautura din pelin. Dupa ce i-a trecut durerea de stomac, ea a spus: “ Absintul este un remediu pentru toate suferintele”.
Lichiorul verde transparent devine alb mat daca ii torni putina apa. Aceasta transformare este cea mai mica minune pe care o poate face Absintul. De-a lungul timpului, multe povesti i-au creat o imagine de bautura mistica. “Zana verde” a fost intezisa in 1915 in Europa din cauza zvonului ca ea este un afrodisiac psihoactiv si ca provoaca insomnie, tremur, paralizie, halucinatii, convulsii. Dupa o analiza mai atenta, orice medic ar recunoaste in aceste simptome alcoolismul cronic. Bautura are intre 65 – 75 % alcool.
Exista patru sortimente de absint: obisnuit, semifin, fin si superior, numit si elvetian. Principalul ingredient al lichiorului este Artemisia Absinthium (pelinul), care contine o substanta chimica similara cu geometria moleculei de TCC, substanta prezenta in canabis. El, in combinatie cu alcoolul, devine halucinogen si afrodiziac. In compozitia lichiorului mai intra si anasonul, isopul (planta inrudita cu menta), chimenul dulce, coriandrul, frasinelul, romanita, patrunjelul, radacina de anghelica si alte plante de munte. Depinde de reteta. Cu gust amar si aroma de anason, Absintul si legendele despre el au facut inconjorul lumii.
Multi artisti au dedicat acestei bauturi fragmente din operele lor sau au pictat tablouri. Una dintre cele mai cunoscute este lucrarea lui Pablo Picasso “Bautoarea de absint”. Lichiorul “Zana verde” a fost subiect al multor picturi impresioniste ale lui Vincent Van Gogh, Edgar Degas sau Edouard Manet. Se crede ca Ernest Hemingway a scris romanul “Pentru cine bat clopotele” fiind sub influenta “Zanei verzi”. Aceste picturi ilustrau adesea dependenti in stare de letargie, indreptandu-se spre paharele lor pline cu “moarte laptoasa” si verde. La fel de bine este cunoscut si faptul ca Dorian Gray, eroul lui Oscar Wilde, bea lichiorul verde la intalnirile cu prietenii. Conform descrierii facute de Wilde, cand bei Absint, treci prin trei stari. Prima stare este ca si cand ai bea in mod normal, in a doua stare incepi sa vezi lucruri monstruoase si crude, dar daca continui sa bei vei incepe sa vezi lucruri pe care ti le doresti, minunate, curioase…