Eveniment

Un autoturism condus de un minor de 16 ani s-a răsturnat pe calea ferată în Poieni. Traficul feroviar a fost oprit

Scris de 177

Un autoturism s-a răsturnat, duminică, pe calea ferată, în zona localităţii clujene Valea Drăganului, iar un tânăr a fost transportat la spital, în timp ce traficul feroviar a fost oprit.

„Intervenţie în urma răsturnării unui autoturism pe calea ferată între localităţile Poieni şi Ciucea.

O autospecială din cadrul Detaşamentului de Pompieri Huedin şi un echipaj SAJ au intervenit în urma răsturnării unui autoturism pe calea ferată, în zona localităţii Valea Drăganului. Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18,30, iar la faţa locului au găsit un autoturism răsturnat pe calea ferată şi ocupantul ieşit din aceasta”, se arată într-o informare trimisă de ISU Cluj.

Un tânăr a fost consultat la faţa locului de către echipajul SAJ şi a fost transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

„Acesta era în stare de conştienţă şi cooperant. Traficul feroviar a fost oprit pe linia respectivă”, potrivit sursei citate.

„Accidentul s-a produs pe DN1E60, în localitatea Poieni, unde un tânăr de 16 ani, care se deplasa în direcția localității Ciucea, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se pe sinele căii ferate”, au informat și reprezentanții Inspectoratului de Județean de Poliție Cluj.

Testarea cu aparatul etilotest nu a indicat prezența alcoolului.

În cadrul cercetărilor urmează a fi stabilite circumstanțele conducerii autoturismului de către tânărul de 16 ani, transportat la o unitate medicală pentru primirea îngrijirilor de specialitate.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Eveniment
    Sindicatele din educație continuă greva și săptămâna viitoare: Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în educație. Nu v-ați asumat printr-un act normativ că, odată cu apariția noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puțin egal cu salariul mediu pe economie
  • Acum 7 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE