Jos palaria

Tunelul lui Boc, ironizat la maxim: "O idee de sprit"

Putini sunt arhitectii clujeni care mai au curaj sa vorbeasca deschis despre aberatiile pe care le scoate pe gura actualul primar Emil Boc. Profesorul Adrian Borda nu s-a sfiit sa il faca arsice pe Emil Boc, intr-o emisiune a postului regional de televiziune Transilvania Live, catalogand ultimul giumbusluc de comunicare al primarului – Tunelul pe sub centrul Clujului – drept „o idee de sprit”.

Pozitia lui Borda este cu atat mai interesanta cu cat profesorul clujean este coordonatorul sef al proiectului Planului Urbanistic General – un demers crucial pentru viitorul orasului, amanat de doi ani de zile, ba chiar si foarte contestat pe la colturi.

Mai mult, Borda aduce un contra argument solid la optimismul afisat de Boc in problema decongestionarii traficului:

„In situatia actuala a tramei stradale, o asemenea legatura nu rezolva lucrurile, eventual le mai complica datorita ocuparii unor puncte de acces si iesire. Un asemenea tunel ar putea fi util eventual peste 20-30 de ani, daca trama stradala se dezvolta. Subiectul, din punctul meu de vedere, ar trebui scos din discutie. Subtraversarea centrului nu degreveaza acest nucleu de trafic. Practic, ceea ce am suprima din traficul din centru cu un tunel, ar fi foarte putin”.

Una dintre posibilele explicatii ale acestui gest abrupt, dar clarificator, este supararea lui Adrian Borda pe Emil Boc care lalaie inexplicabil proiectul PUG-ului, proiect caruia Borda si-a alocat foarte mult timp si pe care arhitectul il considera extrem de important atat pentru cariera sa, cat si pentru oras.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *