Tratamentul infectiei determinate de virusul ce produce SIDA consta, in prezent, in incercarea de a intarzia cat mai mult posibil aparitia SIDA declarata si de a opri infectiile cu germenii oportunisti.
Progresele realizate in tratamentul SIDA permit intarzierea evolutiei spre stadiul de boala declarata. In pofida absentei medicamentelor capabile sa vindece boala, calitatea vietii bolnavilor s-a ameliorat si speranta lor de viata a inceput sa creasca putin cate putin.
Tratamentele evolueaza foarte rapid si sunt administrate in functie de recomandarile proprii fiecarei tari.
Exista mai multe tipuri de tratament. Antiviralele agreseaza virusul HIV si incearca sa pastreze mecanismele de aparare imunitara ale organismului; celelalte medicamente (antibiotice, antiparazitare etc.) trateaza infectiile cu oportunisti si tumorile ce pot sa-si faca aparitia in cursul evolutiei bolii.
Cand trebuie sa inceapa tratamentul? Modalitatile de tratament pentru SIDA sunt stabilite in functie de numarul limfocitelor T4 sau CD4 (un tip de globule albe) prezente in sangele bolnavilor:
– atunci cand numarul limfocitelor T4 sau Cd4 este superior cifrei de 500 si cand nu exista simptome, nu este necesar nici un tratament deosebit;
– cand sunt prezente mai mult de 500 CD4, dar apar deja unele simptome, se recomanda inceperea tratamentului cu AZT;
– sub 500 T4 sau CD4, tratamentul se bazeaza pe asocieri de medicamente ce contin AZT plus 1-2 alte antivirale mai active.
In prezent modalitatile de tratament depind mai mult de caracteristicile fiecarui bolnav si de incarcatura virala din sange.
Tratamente cu antiretrovirale. Aceste medicamente actioneaza direct asupra virusului. Unele antiretrovirale, numite inhibitori ai replicarii virale, impiedica multiplicarea virusului. Zidovudina (AZT), didanozina (DDI), zalcitabina (DDC), stavudina (D4T) si lamivudina (3TC) apartin acestei grupe de medicamente. Altele (sequinavir, indinavir, ritonavir si nelfinavir) sunt antiproteaze. Protezele sunt enzime care permit virusului sa produca proteine; inhibarea lor prin antiproteaze determina formarea de virusuri cu defecte, care nu pot supravieturi.
AZT-ul e ste primul medicament care a determinat incetinirea evolutiei SIDA si cresterea sperantei de viata a bolnavilor, dar pot sa produca efecte secundare suparatoare si poate sa isi piarda din eficacitate o data cu trecerea timpului.
Inconvenientele legate de utilizarea AZT-ului au stimulat cercetatorii sa descopere alte medicamente si sa incerce diverse asociatii de mai multe medicamente pentru a spori eficacitatea tratamentului. Rezultate recente au aratat ca asocierea de 2-3 antiretrovirale poate incetini si mai mult evolutia SIDA.
Astfel, in 1996 a luat nastere principiul asociatiilor duble si triple.
Tratamentul complicatiilor si prevenirea lor constituie a doua componenta a tratamentului acestei boli. Acesta este domeniul in care s-au realizat primele mari progrese. In prezent, pana la descoperirea tratamentului radical, un numar important de complicatii ale infectiei determinate de virusul ce produce SIDA pot fi prevenite, tratate si vindicate.
Dezactivarea proteinei ITK – o noua terapie anti-HIV. La sfarsitul lunii aprilie 2008, cercetatorii de la Institutul National American pentru Cercetarea Genomului Uman au anuntat descoperirea unui posibil tratament pentru HIV, virusul care produce boala SIDA, una dintre cele mai cumplite maladii aparute in secolul XX.
Solutia propusa este o proteina produsa de organismul uman, ITK, care poate distruge retrovirusul responsabil pentru producerea infectiei. Descoperirea deschide calea pentru noi terapii potentiale.
HIV – virusul imunodeficientei umane – s-a dovedit pana in prezent foarte rezistent in fata substantelor antiretrovirale, deoarece este capabil de mutatii genetice multiple. De aceea, specialistii au decis de mult timp sa “atace” virusul pe un nou front, si anume prin dezvoltarea unor medicamente care sa aiba tinta proteinele existente in celulele umane, ce sunt mai putin expuse riscului de a suferi mutatii genetice, in comparatie cu proteinele virale.
Astfel, cercetatorii au reusit sa blocheze infectarea unui tesut prin dezactivarea proteinei ITK, prezenta in limfocite. Daca aceasta proteina nu este activa, retrovirusul care produce SIDA nu mai poate utiliza cu eficacitate limfocitele pentru a se reproduce, ceea ce ar putea bloca propagarea maladiei.
Descoperirea unei tinte celulare umane care poate fi dezactivata si care in acelasi timp poate bloca infectarea constituie un concept innovator si deschide calea pentru noi terapii potentiale anti-HIV. Totusi pana la obtinerea unui tratament anti-HIV concret ar putea trece chiar si zece ani.
Tratamentele infectiilor oportuniste se bazeaza pe administrarea de antibiotice, antiparazitare, antivirale si antifungice. Tratamentele preventive sunt folosite in special in cazul pneumoniei cu “Pneumocystis carinii” si in toxoplasmoza.
Prevenirea acestor infectii are in vedere persoanele seropozitive care prezinta sau nu simptome si au mai putin de 200 limfocite T4 sau CD4 pe milimetru cub de sange. Aceasta cifra corespunde pragului de la care riscul aparitiei acestor afectiuni este crescut.
Tratamentele sunt de doua tipuri: 1- de atac din momentul in care se declanseaza o infectie cu oportunisti si 2 – de intretinere care are drept scop limitarea riscurilor de recidiva a acestor infectii.
Tratamentele sunt in general eficace pentru reducerea dezvoltarii microbilor, dar nu sunt suficiente pentru distrugerea germenilor in cauza; datorita imunodeficientei persistente, poate sa apara o noua infectie produsa de acesti germeni. Astfel, de fiecare data cand e posibil, medicul propune un tratament de intretinere dupa ce bolnavul a prezentat o astfel de boala.
Alte modalitati terapeutice. Durerile, febra, tulburarile digestive, cat si manifestarile psihice precum anxietatea, depresia trebuie tratate separat in functie de cauza si gravitatea lor. Alimentatia prin perfuzie, tratamentul durerii, ingrijirile pentru pastrarea igienei si kineziterapia constituie un ajutor pretios pentru confortul bolnavului si sunt asigurate pentru persoanele care se afla intr-o stare grava. Internarea in sectia de reanimare se efectueaza in cazul in care viata pacientului e pusa in pericol (coma, insuficienta respiratorie acuta).
