Justitie

Toma Rus, seful securitatii clubului CFR Cluj, l-a lovit si injurat pe cunoscutul jurnalist GSP Justin Gafiuc

Jurnalistul Justin Gafiuc, de la Gazeta Sporturilor, i-a făcut plângere penală lui Toma Rus pentru agresiunile la care a fost suspus aseară, după meciul CFR Cluj – Celtic. Polițiștii confirmă existența dosarului penal și susțin că vor face verificări pentru a vedea cum s-a ajuns ca jurnalistul Gafiuc să fie scos din incinta stadionului. 

„S-a înregistrat azi-noapte o plângere penală la sediul Poliției Muncipiului Cluj-Napoca. În prezent se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul, fiind înregistrat un dosar penal”, arată purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.  

Mai multe detalii despre întâmplarea de aseară apar într-un material cu mărturia jurnalistului Gafiuc, publicat în Gazeta Sporturilor. 

„Aseară, imediat după meciul CFR Cluj – Celtic 1-1, un jurnalist GSP a fost bruscat, jignit și ulterior târât în afara stadionului de un grup de stewarzi, totul la comanda lui Toma Rus, șeful Securității de la clubul clujean”, arată cei de la GSP

Mai jos, relatarea reporterului Justin Gafiuc:

„După meciul CFR Cluj – Celtic, am trăit un episod pe care nu-l mai credeam posibil în anul de grație 2019. În timp ce mă aflam în fața intrării către sala conferinței de presă și așteptam sosirea antrenorilor, corespondam pe telefon pentru culegerea câtorva informații despre starea unui suporter scoțian, care se prăbușise înainte de partidă și fusese preluat de echipajul de pe ambulanță. Butonam pe telefon, moment în care m-am trezit lângă mine cu Toma Rus, șeful Securității de la clubul ardelean.

Cu o atitudine provocatoare, mi-a cerut pe un ton ridicat să părăsesc imediat zona și să mă refugiez în sala conferinței, fiindcă în fața clădirii, la scări, nu e permis accesul media. O enormitate, căci acolo, chiar la intrarea în clădire, jurnaliștii îi așteaptă deseori pe actorii de pe gazon pentru declarații la zona mixtă. I-am solicitat cu respect lui Rus să-mi motiveze interdicția apărută brusc, iar în locul unui răspuns civilizat a dat drumul unor reacții de peșteră.

M-a apucat cu forță de brațe, a început să mă bruscheze cu agresivitate, să mă împingă și să-mi adreseze înjurături imposibil de reprodus. Instant, le-a făcut semn câtorva stewarzi să intervină și să mă evacueze din stadion! Oamenii s-au conformat, patru indivizi cu veste galbene m-au imobilizat și au început să mă târască efectiv spre poarta arenei, în timp ce strigam să mă elibereze. În meleul format, mi-au altoit și vreo doi pumni pe dedesubt, mi-au rupt cămașa, totul desfășurîndu-se sub privirile și coordonarea lui Toma Rus și a adjunctului său, un tip cu părul scurt, alb.

Momentul în care jurnalistul e prins la mijloc și târât de cei 4 stewarzi. În stânga, cu cămașă deschisă, este Toma Rus. Iar în dreapta, cu sacou bleumarin, adjunctul său 

Adjunctul e același tip care, înainte de partidă, încercase să mă blocheze să filmez intervenția cadrelor medicale de pe ambulanță la adresa unui suporter scoțian, care se prăbușise în tribuna oaspeților și era plin de sânge pe față. «Nu scrie nicăieri, așa vreau eu să interzic!», s-a exprimat indiviul la acel moment, pentru a încheia cu o amenințare, «N-o să mai calci tu pe aici!», enervat că am reușit, totuși, să captez pe video și pe foto cazul respectiv. Nu l-am luat atunci în seamă, dar probabil omul va fi contribuit după joc la scenariul de junglă pus în practică în curtea oficială de la CFR Cluj!

După ce am fost eliberat de stewarzi, Jandarmeria, care asistase absolut impasibilă la incident, l-a legitimat pe Toma Rus doar la intervenția mea expresă, refuzând într-un mod incredibil să-i identifice însă pe ceilalți agresori! Un băiat de la jandarmi a filmat întregul dialog, normal ar fi să fi înregistrat evenimentul integral. Directorul de scouting al lui CFR, Marius Bilașco, a apărut și el într-un târziu la fața locului, s-a uitat, dar n-a scos un cuvânt pentru aplanarea și lămurirea situației.

Am explicat într-un final că doresc să ajung la conferința de presă, dar Toma Rus a dat mai departe dispoziție să fiu scos complet din stadion, fiindcă mi s-a ridicat acreditarea pe loc! M-am conformat pentru a nu escalada situația, ajunsă oricum într-un punct inimaginabil. Înainte însă de a pleca, Rus a avut grijă să mă atenționeze că «n-o să mai calci niciodată prin Cluj» și a mai dat drumul la încă un set de înjurături birjărești”.

Jurnalistul Gazetei a făcut astă-noapte plângere penală la Poliția Municipiului Cluj. Dosarul a plecat deja pe fir, toate probele vor fi puse la dispoziția anchetatorilor, inclusiv filmări și fotografii relevante, cu Toma Rus și oamenii săi în plină acțiune. 

Vezi continuarea aici. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *