Editorial

Textul unui ziarist local despre starea presei nationale

Ideea organizarii unei conferinte nationale a presei romanesti la care sa participe toti cei care decid in mass-media pentru a salva ce se mai poate salva este o idee inimoasa a lui Mihnea Maruta, ca multe alte lucruri inimoase pe care el le-a facut pentru presa romaneasca in ultimii 20 de ani.

O sa incep o polemica cu el nu din impolitete, ci plecand de la mintea unui om care, cel putin pentru presa locala, a marcat cateva reusite, dar care are si alte perspective ce lui Mihnea i-au lipsit: cea de patron si cea de om de vanzari de publicitate in presa. Pe langa cea de angajat.

O sa incep abrupt si o sa spun ca nu cred in solutii comune. Nu cred ca o conferinta nationala ar putea desteleni prejudecatile pe care cei din afara presei le au despre noi, jurnalistii (opinia publica, agentii economici, agentiile de publicitate).

Nu cred ca stabilirea unor platforme cu obiective generale va duce musai si la respectarea lor.

As incepe de la prima functiune a presei, cea de informare, pe care numai ziaristii adevarati o inteleg, din pacate.

Crede Mihnea Maruta ca, intr-o conferinta nationala a presei romanesti, daca ar avea chef sa participe, Dan Voiculescu ar putea intelege vreodata ca e gresit sa alterezi mesajul unui presedinte? Ca e gresit sa distrugi reputatia unui judecator? Putem noi spera ca, dintr-o data, Sebastian Ghita sa renunte la securistii din spatele si din fata sa, pentru a da frau liber jurnalistilor sai sa trateze obiectiv, si nu tabloid, un subiect? Credem noi ca o sa il convingem vreodata pe Adrian Sarbu ca puterea Pro TV trebuie folosita si pentru informarea profunda a populatiei, cu subiecte reale, nu numai cu stiri despre sicrie si copii, despre ursi panda crescuti in gradini zoologice sau despre Gigi Becali?

Burcii si Voiculestii Romaniei exista si in Franta si in SUA si in Canada. Tocmai ma uit la „The Boss”, povestea primarului din Chicago, o fictiune, in care libertatea unui ziar este alterata nu numai de interesele patronului, ci si de interesele subiective ale unui redactor-sef care, pe fond are dreptate, dar care nu reuseste sa isi faca corect si pana la capat meseria.

Nu poti stabili nicio platforma generala cu un patron de presa care are interese in industria de cai ferate, nici cu unul care isi muta procesele de la Inalta Curte la Tribunal. Poti sa stai in slujba lor sau poti sa pleci, asa cum ai facut-o tu, mereu, Mihneo, fara sa te lasi manjit.

De ce sa compatimim ziarele tiparite care mor? Ele nu mor din cauza strategiei stupide de a pune continutul pe propriile site-uri gratuit, ele mor pentru ca nu au fost construite decat in rare cazuri pentru cititori. Ele mor pentru greselile din anii trecuti, si nu au fost putine. Atata vreme cat patronii ziarelor mari, strategii lor si redactorii lor sefi, au fost de acord sa creasca tirajele cu colectii de carti, fara sa consolideze exercitiul asta de marketing partial cu o serioasa abordare editoriala, cu campanii de presa in folosul publicului si cu campanii de abonamente in teritoriu, iara nu la sediul redactiei, din punctul meu de vedere nu au decat sa moara. Atata vreme cat ei, strategii, au visat la grupuri de produse de print deschizand la gramada glossy-uri, economice, home deco, fara sa se concentreze pe un singur produs si fara sa vizeze adaptarea sa la noua lume a Internetului, nu au decat sa moara.

Trustul Adevarul e in insolventa pentru ca banii aia au fost prost cheltuiti. Pentru ca au avut o abordare grandomana, pentru ca au angajat manageri care stiu sa vorbeasca despre presa, nu oameni care stiu sa faca presa. Pentru ca aveau oameni de vanzari ce nu isi citeau propriul ziar, dar trimiteau oferte de publicitate din fotoliile caldute de la sediu, in loc sa isi miste fundul la client. Pentru ca fpretindeau ca fac presa din Bucuresti pentru Romania cerandu-le reporterilor din intreaga Romanie sa faca subiecte pentru Bucuresti, de la Cluj, nu pentru Cluj, de la Calarasi, nu pentru Calarasi, de la Iasi, nu pentru Iasi.

Cotidianul a murit, printre altele, pentru ca avea peste 100 de reporteri in Bucuresti, in conditiile in care multi dintre ei dublau eforturile de personal ale agentiei Mediafax. A murit pentru ca nu avea echipa de vanzari si pentru ca se baza prea mult pe istoria sa.

Romania Libera moare pentru ca, desi si-a schimbat hainele, nu s-a putut reinventa editorial. Este un ziar ilizibil, este o doamna de 84 de ani, ingrasata de fonturi mici si de anunturi de mediu, surda la nevoile mele, cititorul.

Jurnalul National a incetat sa mai fie citibil in momentul in care s-a umplut cu articole cretinoide si extremiste, balarii si calomnii. In momentul in care a intrat in competitia stupida cu cartile, in momentul in care a acceptat securisti in interior (de Zaschievici se stia de o gramada de ani).

Sa moara toate aceste ziare!

Ziarele nu trebuie sa reziste decat daca se comporta cat mai corect posibil din punct de vedere economic: fa continut relevant pentru cititori, intelegandu-le nevoile si apoi vinde-l, daca te pricepi.

Atata timp cat traieste Gazeta Sporturilor, chiar si cu tiraj mult diminuat, atata timp cat traieste Ziarul Financiar, inseamna ca ceea ce trebuie sa ne dorim de la print este adaptare si management.

Pe Tolontan l-or fi presat de-a lungul vremii multi patroni, dar n-a distrus nici ziarul, nici exercitiul financiar.

In plus, daca tot discutam despre presa scrisa, Mihnea sa se uite si la cea locala tiparita, presa care face greseli conceptuale si editoriale mai grave  decat orice alt mijloc de informare din Romania.

Ziarele locale, mai ales cele de sorginte comunista, dar si cele „moderne”, s-au predat de multi ani cu hartie si suflet politicienilor, oamenilor de afaceri cu interese locale, au capitulat in detrimentul principiilor.

Pe cine sa mai aducem la masa sa discute despre principii in presa? Pe patronul de ziar cu viluta si bloc P+12 in constructie care linge costumul primarului din Braila? Sa vina membrii consiliului editorial de la Graiul Salajului, care saruta pulpana sefilor judetului fara nicio greata? Sau pe cei mai multi dintre ziaristii din presa locala, cei care, pe langa ca promoveaza „cooperativa” stirilor date in comun la Bucuresti, sunt la pertu cu politicienii, ba mai iau si ei un plic cu 700 de lei pana cand, ajungand la o anumita varsta, se transfera „piari” la regiile autonome din oras?

Ce conteaza ca in online nu castiga sume importante decat site-urile din top 10? Asa si trebuie! In online, principiile economiei functioneaza macar pe rezultate, chiar daca ele sunt enorm influentate de SEO-spam, agregari cretine si cifre umflate.

Adaptarea in online este iarasi, din punctul meu de vedere, solutia cea mai buna pentru eliminarea gogomanilor care, in 2013, inca mai cred ca online-ul nu mai conteaza, ca nu trebuie sa i se adapteze.

Mihnea Maruta ii imbraca in mantia compasiunii pe producatorii de continut medii si mici, care nu obtin venituri nici macar pentru acoperirea salariilor. Eu spun ca primii pasi pentru ca ei sa conteze macar in discutie ar fi sa isi faca site-uri decente, ca design si ca programare, sa le umple constant de continut, nu tot la trei zile, sa le umple cu continut de interes, nu cu elucubratii. Si apoi sa se gandeasca daca nu cumva au gresit incepand acest demers. Caci, inainte de a te apuca sa produci acest continut, trebuie sa te intrebi daca poti vinde, daca va fi suficient de valoros pentru a fi vandut si daca vei avea aceasta capacitate de a-l vinde, fie prin angajarea unei persoane specializate, fie prin propriile tale forte sau calitati.

Nu stiu daca Mihnea Maruta ar vrea ca industria de publicitate/agentii economici sa pice pe spate si sa sustina cu cash asemenea productii. Mi asa mi se pare si cred ca e gresit. De ce sa se simta cineva obligat sa sustina financiar orice fel de productie mica sau medie de continut?

Acest continut poate fi cumparat daca e relevant si poate aduce profit daca e vandut.

O sa dau mereu exemplul fostilor mei colegi de la blogul TVdece, care nu s-au multumit sa produca doar un blog interesant, ci au inteles ca trebuie sa il si vanda. O sa imi permit o indiscretie si o sa va spun ca, in acest moment, cei doi tevedecei, Alina si Razvan, reusesc sa isi vanda blogul castigand sume importante din el si pastrandu-si libertatea editoriala. In 2013, daca vrei independenta, devino propriul tau angajat, vinde-te singur, fa-ti marketing si propune colaborari.

S-au dus vremurile alea cu „stii, eu am un blog/ziar foarte tare, ma mir ca Vodafone nu vede cat sunt eu de tare si nu imi da reclama”. O sa primesti reclama daca ai un produs relevant, daca stii sa colaborezi cu clientul sau agentia, daca faci diferenta intre tine si celelalte bloguri sau ziare. Nu ai chef? Mori, inseamna ca nu ti-e foame! Nu vrei? Mori, inseamna ca nu ti-e foame! Nu stii? Invata si o sa scapi de foame!

Nu exista insucces daca practici cu constanta exercitiul muncii si al adaptarii.

Revenind la marile nume din online, eu nici macar nu le consider mari. Atata vreme cat, de ani de zile, niciun .ro din publishing nu a depasit media de 300.000 de unici pe zi, ei cine sunt? Cei mai mari publiseri din satul numit Romania? Romania are 5,5 milioane de conturi de Facebook si mult mai multe milioane de conexiuni la internet.

Este problema presei, a redactorilor sefi si a strategilor din online ca nu reusesc sa-i faca pe acesti 5-6 milioane de oameni sa fie interesati de produsul lor.

Cine nu va intelege ca la noi e vina, nu la ei, o sa moara. Cine va gasi calea spre inima lor va face bani.

Pana una alta, Emag este .ro-ul cel mai accesatasa cum Kaufland are cel mai mare ziar national din tara.

Apoi, nu stiu ce ar avea de castigat marile posturi comerciale dintr-o intalnire a presei. Nu stiu de ce ar fi interesati ei, cei care nu fac presa, de problemele noastre. Atata vreme cat marile posturi comerciale domina total incasarile din publicitate, fara sa aiba nevoie de presa, ce le-am putea noi oferi in plus in afara de principii sau o invitatie la respectul fata de dreptul la informare al cetatenilor? In lumea lor, a celor ce incaseaza lunar milioane de euro, principiile nu pot fi facturate.

E criza si nimeni nu are chef sa lase niciun euro din buzunar pentru flamanzi. Economia e o jungla, in care pana si leii cei mai mari stiu de-acum ca o bucata de carne lasata pe jos azi poate sa insemne supravietuirea de maine.

E o abordare naiva sa crezi altceva, si nu vreau sa supar pe nimeni cu parerile mele. E naiv sa crezi ca marile posturi comerciale vor fi vreodata interesate de strategii comune cu presa scrisa sau cu radioul si online-ul in relatia cu agentiile de publicitate.

Ultima oara cand am incercat asta a fost cu Silviu Ispas si cu 25 de proprietari de presa scrisa locala. Ne-au ras in nas agentiile, ne-au ironizat si, in mare parte, pe buna dreptate. Caci noi nu reusisem, noi cei 25, nici macar sa ne punem de acord la un tarif unic de vanzare pe macheta. Chiar si morti de foame, unii dintre noi inca ne mai agatam de paginile de publicitate vandute la rate card cu 3.000 de euro per aparitie.

Iar Mihnea Maruta nu a fost in agentiile de media ale Romaniei, cum am fost eu. Nu a fost sa simta dispretul pe care il au mediabuy-erii si „strategistii” pentru presa. Pentru presa, nu pentru presa tiparita. Agentiile de media urasc presa, le este inutila, caci ei vad totul numai in puncte de rating, noua moneda a eficientei in comunicare. Urasc presa si pentru ca au fost invatati asa de catre agentiile de PR din grupul lor, care sugereaza ca presa face rau clientilor si ca mediabuy-erii trebuie sa vada tot peisajul, in care contul clientului poate fi inghitit integral: branding, strategie, pr, marketing, comunicare.

Mihnea vorbea despre etica in relatia dintre companiile cliente si destinatarul final al banilor. Este un vis frumos si un vis va ramane. Agentiile de media nu au etica deloc, de aceea au si inceput sa moara pe mana lor, caci, presati de criza, inclusiv clientii lor de publicitate vor renunta la intermediere, deoarece au aflat deja cat de mult se prostitueaza destinatarul final al banilor si cate „free”-uri poate primi pentru o miuta de euro.

Ultimele discounturi de care am auzit au fost date de posturile comerciale cele mai mari din Romania pentru cei mai mari „cheltuitori” de publicitate. Ele gravitau in jurul cifrei de 90 de procente. Cand discuti volume de un milion de euro pe an, poti sa oferi, probabil, aceste discounturi. Un ziar, insa, nu poate sa se ofere chiar gratuit acestui viol comercial, iar cei care o fac isi asuma grabirea falimentului.

(UPDATE) As vrea sa il vad pe Mihnea si pe cei care au „good branding” in presa ca iau pozitie si impotriva santajelor de presa care au loc in presa centrala. Nu numai in presa scrisa nationala. Sa nu rateze santajul de presa al televiziunilor, vezi cazul Petrom, vezi cazul RDS, vezi cazul Vodafone. Toata lumea stie ca in Bucuresti exista o gasca de smecheri care se ocupa cu urmarirea clientilor care ies cu campanii de publicitate care nu trec pe la ei. Daca clientii nu vin si la ei cu reclama, se intorc ei cu o ancheta – „de deschidere”. De astia de ce nu vorbeste nimeni? Dar de santajul la adresa CNA? Dar presiunile pe care le fac posturile de news cand publica „pentru informare” stiri cu sobolani gasiti in paine si au grija sa se vada in treacat sigla Carrefour?

Bani inca mai sunt pentru publicitate. Dar multi nu ii scot caci se tem de atacurile acestor grupuri de santaj. Daca presa nationala e in aer, e si datorita acestora.

Nu cred nici ca aceasta conferinta nationala ar folosi investitorilor. Banuiesc ca Mihnea Maruta nu vorbeste de investitorii in presa, caci ei sunt principalii responsabili pentru starea in care arata ea. De cele mai multe ori externi acestei industrii, ei se transforma in „carnatari de presa” (expresia e a lui Tapalaga) si tranzactioneaza ca la piata atat functiunea ziarului, cat si comportamentul sau.

N-ar folosi nici investitorilor in publicitate, la care probabil Mihnea se gandeste. Ei sunt atat de putini in acest moment si atat de setati pe pragmatism incat prefera abordarea cea mai rapida: televiziunea comerciala.

Si mai scriu o parere. Ei nu sunt interesati sa isi pastreze afacerile pe termen lung alaturi de presa. Caci au prosperat ani de zile si fara ea. Cand presa locala si nationala i-a santajat pentru reclama ani de zile, cateodata cu subiecte pertinente, dar abordandu-i imoral, de ce s-ar mai increde investitorii in mass-media?

Si ce face mass-media sa ii recucereasca investitorului in publicitate increderea? Chiar asa, ce sa faca presa?

Presa sau cine se simte parte din ea sa lupte in continuare, prin micile sale exemple, locale sau nationale.

Mihnea Maruta nu crede in autoreglementare. Nici eu.

Cred in exemplul personal al fiecaruia. Atata vreme cat, dupa dezastrul santajelor Gazeta de Cluj, care a demolat bruma de respect pentru breasla, un tanar ca mine a reusit sa construiasca la Cluj de la zero un grup local de presa si sa il vanda, inseamna ca acest exercitiu poate fi replicat peste tot in Romania, ba chiar imbunatatit, caci am facut si eu multe greseli. E de tinut minte insa ca, pe parcursul constructiei acestui grup, fara sa ma plang prea des de criza si fara sa santajez, mi-am platit mereu ziaristii, am vandut multa publicitate, am dezvoltat produse auditate, pe care le-am crescut constant si am motivat concurenta sa se adapteze la reusitele noului grup.

Cred in exemplul personal al fiecaruia. Atata timp cat in Romania mai exista jurnalisti ca Mihnea Maruta care nu se lasa umiliti si care pleaca atunci cand nu isi pot face meseria, inseamna ca toti ziaristii care fac asta manati de lumina din inima trebuie sa ii urmeze calea. Si sa plece daca sunt umiliti sau cenzurati.

Sa creada in jurnalismul lui Mihnea Maruta, nu in jurnalismul lui Catalin Maruta.

Inca ceva, e finalul unui text ce a curs ca smoala din mine.

Nu presa facuta din banii de la parinti e virtutea pe care as aprecia-o la un jurnalist tanar, ci dorinta de a-l vedea peste 10 ani ca e inca ziarist ce nu a incetat sa manance zilnic din pita demnitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *