Din oras

Telverde Antisuicid – linia de salvare cu program de noapte

Acum trei luni si jumatate se lansa primul Telverde Antisuicid la Cluj, proiect al Aliantei Romane de Preventie a Suicidului (ARPS), finantat cu 30.000 de lei de Primaria Cluj-Napoca.

Numarul verde 0800 801 200 poate fi apelat gratuit din toata tara, dar numai in intervalul orar 19 – 07 va raspunde cineva la celalalt capat al firului. Asta pentru ca nu sunt suficienti voluntari, dar si pentru ca acesta este intervalul in care oamenii sunt cuprinsi de ganduri negre.

“Nu ma intrebati cate persoane ne-au apelat, am inceput din 15 iulie, avem telefoane aproape in fiecare seara. Programul este de la 19 la 7 dimineata. Inca nu avem structura completa de voluntari. Speram ca intr-un an si jumatate, doi ani sa putem acoperi 24 de ore. Oricum avem un mesaj de intampinare, telefonul daca este apelat i se da acest mesaj ca de la ora 19 la 7 dimineata functioneaza. Am ales portiunea aceasta si pentru ca este perioada cand lumea vine de la servici, sau persoanele se simt mai singure, cand raman singure seara, le vin in minte ganduri negre”, explica Doina Cosman, presedintele ARPS.

25 de voluntari stau pe rand, in fiecare noapte, cate 12 ore pe linie.

“Avem la linie 25 de voluntari si avem in pregatire alti 15. Sunt si cu profil de psihologie, masteranzi la UBB, dar sunt si de la medicina sau alte profesii. Avem contracte de voluntariat au acceptat acest program si este o mare caritate din partea lor. Nu lucreaza mai mult de doua nopti pe luna, au contract pe sase luni, vor avea 12 prestatii in sase luni”, arata Cosman.

Asociatia este si acum in cautare de voluntari, care se lucreze la linia verde antisuicid. Cei interesati pot trimite un CV in format Europass si o scrisoare de intentie la adresa asociatiei.

“Voluntarii sunt pregatiti inainte sa intre pe linie. Un antrenament are 12 sedinte pe diferite teme specifice liniei de criza suicidara. Sunt teme bine structurate, antrenamentul este ghidat pe principiile The Samaritans din Marea Britanie, care dupa parerea mea este cea mai buna linie de criza antisuicid, e fondata in 1954”, a explicat Doina Cosman.

Potrivit acesteia, medic psihiatru cu experienta, sefla Clinicii de Psihiatrie III, cei care suna la Telverde sunt persoane “cu probleme de sanatate mintale diagnosticate, sau nediagnosticate, dar marturisite, mai frecvent de sex masculin, cu toate ca cele mai consistente discutii le-am avut cu persoane de sex feminin, de vartsa medie, adica intre 30 si 45 de ani. Sunt singuri, eventual divortati”.

Faptul ca stiu ca exista un numar la care pot suna si isi pot varsa problemele, ca cineva ii asculta, conteaza enorm pentru aceste persoane, subliniaza specialistul.

“Eu cred ca indiferent de conceptia sau neconceptia romanilor fata de psihologi este obligatoriu sa existe linia asta, asa cum exista periuta de dinti si pasta de dinti oriunde in alimentara, asa trebuie sa existe si acest telefon. Acum cat de eficient este sau nu… este obligatoriu sa existe”, a incheiat Doina Cosman.

Foto: transilvaniareporter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *