In vizor

Varga la Cluj: Ma voi ocupa personal de eliminarea lui Traian Maris din sistem

„Mai mult de jumatate din personalul silvic din tara este ori de rea credita, ori incompetent”, a declarat astazi, la Cluj, ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura Lucia Varga. In consecinta, spune Varga, de anul viitor, angajatii Inspectoratelor Silvice care nu indeplinesc cerintele noului Cod Silvic vor pleca din sistem. 

„Voi verifica personal situatia domnului Maris. Pana acum, nu am avut parghiile legale pentru a-l exclude din sistem, dar de anul viitor vom impune un criteriu referitor la activitatea pe care angajatii au avut-o anterior”, a spus aceasta.

Prinde orbul, scoate-i ochii

Traian Maris cunoaste, insa foarte bine sistemul pe care l-a furat si in care s-a reangajat. De la sfarsitul lunii septembrie, fostul sef al Directiei Silvice a plecat intr-un concediu prelungit, fara plata, dar si-a pastrat telefonul mobil de serviciu – platit din bani publici. Maris are la dispozitie un an sa se gandeasca ce vrea sa faca pe viitor. Daca va decide ca vrea sa se intoarca, sistemul silvic e obligat sa-l primeasca. Dupa asta, ministrul Apelor si Padurilor poate veni personal sa-l dea afara, daca poate.

Fostul sef al directiei Silvice Cluj, a fost acuzat ca de catre DNA ca a cerut mita de la trei padurari de la Ocolul Silvic Somesul Rece, pentru a nu ii retrograda in functie. Procurorii DNA au au descins acasa la Maris, in luna aprilie 2013, unde au gasit suma de 10.000 de lei, primita drept mita de la cei trei padurari. Procesul a durat doar trei termene de judecata si asta pentru ca Maris si-a recunoscut vinovatia, fiind condamnat la trei ani si zece luni de inchisoare, cu suspendare.

Fostul sef condamnat s-a intors insa repede in sistemul pe care l-a furat ani la rand – din august 2013, Traian Maris este inginer silvic, responsabil cu regenerarea padurilor (sic!) la Ocolul Silvic Gilau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *