Lucrările de amenajare a parcului din spatele Teatrului Național (Parcul Ștefan cel Mare) se lungesc de parcă ar fi domnia domnitorului al…
La Cluj-Napoca bicicletele pot fi închirate gratuit, prin aplicația Cluj Bike. Sună bine dar, de la implementare, acest sistem a fost făcut…
”La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca știe cineva dacă mai există șefi, manageri, coordonatori?” – se întreabă, revoltată, o mămică…
Așa arată gazonul montat în Parcul Rozelor pentru ca primarul Emil Boc să se laude pe Facebook că a inaugurat un skatepark…
Cetățeanul român – unul dintre cei mai săraci și mai furați cetățeni ai Uniunii Europene – îi plătește salariul celui mai bogat…
Compania de Transport Public Cluj-Napoca, păstorită de pe vremea dinozaurilor comunişti de către Liviu Neag, cel care şi-a plantat în sinecuri nemuri,…
S-a publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului prima listă de organizații media care au îndeplinit condițiile impuse de guvern pentru a…
Ieri, la modul triumfalist, s-a bifat aruncarea pe piaţă a ceea ce se numeşte “Dosarul Revoluţiei”. Doar ca să-l albească pe Augustin…
“…scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală…