Din oras

CTP, Compania de Rude, Pile, Cunoştinţe şi Relaţii a lui Liviu Neag, funcţionează ca o flotă de căruţe din Evul Mediu. Flota "înnoită" cam zace în depozite dar banii se toacă

Compania de Transport Public Cluj-Napoca, păstorită de pe vremea dinozaurilor comunişti de către Liviu Neag, cel care şi-a plantat în sinecuri nemuri, pile, cunoştinţe şi relaţii, funcţionează în ERA DIGITALĂ, în CLUJ-NAPOCA, POL DE DIGITALIZARE, fără mijloace de comunicare adecvate şi actualizate timpurilor. Mai lipseşte ca Neag să comunice prin intermediul focurilor aprinse pe dealurile din jurul municipiului pentru a avea imaginea completă a durerii în cur care-l cuprinde atunci când conduce instituţia şi în interesul cetăţeanului. Activiştii de la Mobilitate Urbană Cluj-Napoca, atrag atenţia, pe pagina lor de socializare, asupra acestor aspecte, precum şi a minciunilor care se spun cu privire la „înnoirea” flotei urbane:

„Compania de Transport Public încă nu are social media(facebook/instagram) iar informațiile de ultimă oră se anunță pe foi A4 printate alb-negru și lipte în anumite stații. Pentru pretențioși exista, însă, un număr de telefon fix.

8 dintre troleibuzele noi recepționate anul trecut(343-350) încă nu au circulat vreodată. Între timp, peste 60 de troleibuze moderne, accesibile, cu podea joasă stau retrase, nemișcate de peste 6 luni. Dintre liniile noi de troleibuz promise întâi pentru iulie, apoi pentru august, nici una nu este funcțională la finalul lunii octombrie.

Noile tramvaie Astra au început să fie livrate în luna aprilie, ajungandu-se la 7 vagoane livrate până acum. La mai mult de jumătate de an de la recepția primelor tramvaie noi, nici unul nu a început să circule cu călători.

Cu tramvaie și troleibuze noi așteptând în depouri, singurul lot de vehicule achiziționat și introdus integral în circulație în 2020 este reprezentat de 10 autobuze second-hand EURO III fabricate acum 15 ani și vopsite mov la momentul punerii în circulație. Acestea au înlocuit alte autobuze diesel EURO III.” – se arată pe pagina de Facebook Mobilitate Urbană Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *