Cifrele statistice ne arată dezastrul gestionării după ureche a pandemiei de COVID-19 de către guvernele lui Sică Mandolină: faţă de anul 2019, în anul 2020, peste 2,8 milioane de români nu au mai beneficiat de dreptul lor la sănătate.
Printre cauze sunt modul haotic în care s-a luat decizia de a se transforma spitalele în unităţi pentru pacienţii COVID-19 (fără nicio noimă, desfiinţând secţii de terapie pentru bolnavi cronici) şi modul dezastruos de comunicare a măsurilor luate împotriva pandemiei de COVID-19. Care (lipsă de comunicare coerentă şi transparentă – încă se mai raportează, fără nici o explicaţie logică, morţi din anul trecut) s-a transformat în teama pacienţilor de a mai apela la sistemul de sănătate publică sau de a ajunge să fie spitalizaţi.
„În 2020, spitalele şi unităţile asimilate au acordat servicii de internare unui număr de 2,6 milioane cazuri de internare continuă şi de 3,2 milioane cazuri de internare de zi, comparativ cu anul 2019 când au fost trataţi câte 4,3 milioane pacienţi, atât cu spitalizare continuă, cât şi de zi“ (adică 8,6 milioane de pacienţi), se arată în raportul Institutului Naţional de Statistică privind activitatea reţelei sanitare în 2020.
Practic, 2,8 milioane de români şi-au plătit degeaba taxele şi impozitele, că un an au fost ţinuţi departe de un drept al lor. Habar nu avem pentru câţi dintre aceşti români privarea de dreptul la sănătate a fost şi fatală. Câţi români au ucis bâlbele guvernelor Orban în anul 2020.
Şi un singur decedat e prea mult.
Tare am vrea să ştim cine va plăti vreodată suferinţele diabeticilor, cardiacilor, bolnavilor de cancer şamd. Din anul 2020?
Dreptul la sănătate este reglementat în art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care prevede că (citez) „Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică și mintală pe care o poate atinge”. De asemenea, se stipulează că statele trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura „profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi a altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii”.
În vederea asigurării dreptului la sănătate, pot fi restricţionate anumite drepturi pe perioada pandemiei, însă asemenea măsuri trebuie să fie temporare, legale și proporționale pentru a asigura un echilibru între intervenția autorităților și efectul acesteia asupra sănătății populației.
Însă, conform sursei citate, autoritățile trebuie să aibă în vedere protejarea categoriilor de drepturi care pot fi încălcate cu ușurință în această perioadă, respectiv: dreptul la informare, dreptul la nediscriminare, precum și drepturile specifice categoriilor vulnerabile, respectiv copii, femei, vârstnici, persoane cu dizabilități și persoane fără adăpost.
Ori, să ne amintim de faptul că Guvernele Mandolină s-au hărnicit cu peste măsură să ceară derogări de la Drepturile Omului, cică pentru a combate eficient pandemia de COVID-19. Încălcând, cu bună ştiinţă fix: dreptul la informare, dreptul la nediscriminare, precum și drepturile specifice categoriilor vulnerabile, respectiv copii, femei, vârstnici, persoane cu dizabilități și persoane fără adăpost.
Informarea a fost varză, făcută după cum au dorit muşchii Arhanghelului Covidului, Raed Arafat. Autorităţile una au clamat în public şi alta au tras pe nas în privat – să ne amintim cum Premierul Mandolină fuma şi golea “wiskane” în incinta biroului său, înconjurat de membrii Cabinetului.
Asta în timp ce populaţia era sechestrată în case. Cu copiii şi femeile la discreţia unor soţi abuzivi. Cu bătrânii privaţi de acces la tratamente. Cu categorii de persoane vulnerabile care încă mai aşteaptă de anul trecut să le vină măcar măscuţele promise.
Cu Educaţia făcută praf, cu Economia pusă pe butuci, cu accesul la Sănătate interzis.
Douăzeci și cinci de miniștri a avut Sănătatea din România, de la căderea lui Nea Ceaşcă. Asta fără să-i socotesc pe interimarii care au deținut portofoliul, dar cred că nici măcar nu au ajuns pe la minister. Am avut o medie, anul și ministrul. Unii au prins mai multe mandate, alții au plecat după câteva săptămâni. Dar, indiferent de timpul petrecut în fruntea ministerului, mulți și-au găsit timp să facă ceva rău pentru sistemul medical din România și prea puțin să îl îmbunătățească.
Să le mulţumim mamelor lor că i-am cunoscut.
Şi, gata!