Justitie

AVERTISMENTUL procurorilor clujeni: există un număr ridicat de cauze penale înregistrate! Atenție la țepele de pe OLX!

Pe rolul parchetelor din judeţul Cluj şi din ţară există un numărul ridicat de cauze penale înregistrate în care se reclamă săvârșirea unor infracțiuni informatice de tip phishing împotriva clienților platformei OLX. Pe această cale dorim să facem un apel public privind necesitatea acordării unei atenții sporite în astfel de cazuri.

„În perioada 2020-2021, au fost înregistrate în judeţul Cluj sute de dosare penale care privesc infracţiuni informatice de tip phishing, iar media de înregistrare în ultimele luni este de circa 10 dosare penale pe săptămână. Prejudiciilor produse depășește 120.000 euro până în prezent. Sumele de bani obţinute de atacatorii informatici sunt transferate în timp foarte scurt în conturi deschise la bănci din diferite state ale lumii, iar recuperarea lor este deosebit de dificilă. Într-o proporție covârșitoare, victimele atacatorilor sunt clienți ai platformei OLX care au primit link-uri în urma discuțiilor purtate în aplicația WATSAPP cu persoane necunoscute și au introdus datele cardurilor bancare pe paginile deschise.

Dorim să atragem atenția faptului că platforma OLX nu oferă un astfel de serviciu, iar atacatorii profită de lipsa de atenție și experiență a clienților platformei. Datele cardurilor bancare nu trebuie introduse pe site-uri necunoscute și neverificate, iar plățile online trebuie făcute prin metode sigure.

Facem un apel public la toate persoanele care folosesc platforma OLX și alte site-uri similare:

să acorde o atenție deosebită în cazul în care poartă conversații cu persoane necunoscute

să nu trimită acestora datele cardurilor bancare şi să nu le introducă pe pagini deschise prin link-uri primite în acest mod.

să anunțe în cel mai scurt timp unitățile bancare emitente ale cardurilor și organele de poliție, dacă au fost victimele unor atacuri cibernetice.

să păstreze copiii ale tuturor conversațiilor purtate cu atacatorii şi ale actelor primite de la unitățile bancare şi să le pună la dispoziţia autorităţilor.

Dorim să informăm opinia publică despre faptul că în perioada pandemiei COVID-19, infracționalitatea informatică a cunoscut o creştere rapidă în contextul creșterii comerțului online de bunuri şi servicii. Procurorii acordă o atenție ridicată acestui fenomen infracțional şi fac eforturi pentru descoperirea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate care profită de contextul pandemic global”, arată purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Cluj – Mihai Birtoc. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *