In vizor

Spitalul din Câmpia Turzii, primul spital din județul Cluj care clachează în fața pandemiei de COVID-19?

Spitalul din Câmpia Turzii este în aceste zile în atenția Direcției de Sănătate Publică Cluj și a prefectului Mircea Abrudean, după ce medicul Lehel Csergo a dezvăluit că pacienții cu COVID-19 din Câmpia Turzii au fost abandonați, iar 12 dintre ei au murit în perioada octombrie-noiembrie. Medicul și-a dat demisia, fiind urmat la scurt timp de alți doi colegi, ceea ce a determinat ca secția de interne a spitalului să funcționeze în regim de avarie. 

Prefectul Mircea Abrudean a recunoscut că a solicitat DSP să demareze o anchetă pentru a scoate la iveală eventualele nereguli de la Spitalul din Câmpia Turzii. 

”Am solicitat o analiza așa cum am spus, e o anchetă în derulare, vom vedea concluziile și măsurile care se impun, daca e cazul. DSP a solicitat deja o ancheta administrativă la spital și aștept concluziile”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Medicul Lehel Csergo susține că pacienții cu COVID-19 care au ajuns la Spitalul din Câmpia Turzii ar fi trebuit să fie transferați la unul dintre spitalele COVID din Cluj-Napoca, însă au fost refuzați din lipsă de locuri. Din acest motiv mulți dintre ei nu au putut beneficia de același tratament precum bolnavii insternați în spitalele din Cluj-Napoca, iar 12 dintre ei au decedat în perioada octombrie-noiembrie.

”În luna noiembrie pe secția Medicină Internă au fost testați 360 de persoane, din care 253 au avut testul pozitiv. Dar cel mai grav, nimeni nu avea să afle despre pacienții cu Covid „uitați ” in spitalul din Câmpia Turzii. Sau poate „abandonați” este un termen mai potrivit În timp ce un pacient cu domiciliul in Cluj-Napoca beneficia de tratament cu Remdesivir, Tocilizumab, plasmă, terapie intensivă, cel din Câmpia Turzii nu a avut acces la aceste terapii. Chiar dacă se știe că fără aceste tratamente starea bolnavilor se poate agrava! „Nu avem locuri, mai sunați și mâine!” Și noi am tot sunat, am trimis si SMS și email. Dar nu a fost suficient. 12 pacienți cu Covid au murit la Câmpia Turzii în perioada octombrie-noiembrie. Două paciente au fost transferate la Cluj în ultima clipă, în stare critică, cu șanse minime de supraviețuire. 15-20 de pacienți cu Covid, toți dependenți de oxigen, toți cu tratament injectabil, perfuzii, mulți cu pampers. 2-3 în stare gravă, cu oxigen in flux mare administrat pe mască CPAP. Iar la toată această suferința 2 asistente și 2 infirmiere. Prețul plătit a fost pe măsură: 2 medici, 7 asistente, 1 brancardier, 2 infirmiere infectate cu SarsCov-2”, a dezvăluit medicul Lehel Csergo într-o postare pe Facebook. 

Primarul din Câmpia Turzii a fost revoltat la aflarea motivelor ce au stat la baza demisie medicului din Câmpia Turzii, acesta declarând că a asigurat finanțare pentru spital și chiar a propus înființarea unei decții COVID-19 la spitalul din Câmpia Turzii, fiind însă refuzat de medici. Primarul Lojigan consideră demisia medicului Csergo un act de lașitate. 

Potrivit refleqtmedia.ro asistentele au transmis o scrisoare deschisă în care își exprimă susținerea pentru medicul Lehel Csergo, și îi cer să revină asupra decizie de a demisiona.

”Este greu sa intri zilnic la pacienti, sa-i vezi cum, efectiv, se zbat pentru ”inca o gura de aer”; te marcheaza si te frustreaza,te face sa te simti neputincios; neputincios in fata bolii, neputincios in fata sistemului. Sunt vremuri grele si da, ”cine nu a imbracat costumul de protectie ca sa intre pe aceasta sectie Covid, nu are cum sa inteleaga!”.Domnule doctor, va rugam sa reveniti asupra deciziei, stim ca aveti resursele necesare sa treceti peste toate obstacolele si va asteptam alaturi de noi! “, au transmis asistentele din Spital.

Minte medicul Csergo, sau ne mint autoritățile?

Situație din spitalul din Câmpia Turzii dezvăluită de medicul Lehel Csergo contrazice toate declarațiile date de autoritățile din Cluj-Napoca, primarul Emil Boc și prefectul județului Cluj, cu privire la numărul de locuri în spitalele COVID: Aceștia au susținut mereu că sunt sufieicnte paturi, că există locuri, că bolnavii pot fi tratați, acesta fiind de altfel unul dintre motivele care au stat la baza decizie de a nu carantina municipiul. Mărturiile celor care au fost refuzați, iar acum mărtuira unui cadru medical, dezvăluie însă o altă realitate, una ușor de intuit de altfel. Cum Clujul se află în topul infecărilor de mai bine de o lună, era lesne de înțeles că spitalele nu aveau cum să facă față afluxului de pacienți. Însă urma alegerile iar autoritățile trebuiau să pretindă că au lucrurile sub control. Clujenii nu s-au lăsat păcăliți, drept urmare prezența scăzută la vot și rezultatul slab obținut de PNL, care a defilat la alagerile locale. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *