PORTRET

Sonia Almaș, avocată de drept penal: „Nevinovăția nu se prezumă întotdeauna, trebuie demonstrată față de autoritățile române”

Sonia Almaș e o tânără avocată din Baroul Cluj, ce lucrează la una dintre cele mai mari societăți de avocatură din zona Transilvaniei, Iordăchescu & Asociații. E specializată pe drept penal și drept procesual penal și, deși pledează în instanță doar din 2009, pentru că a profesat la o mare casă de avocatură, Sonia Almaș a dobândit o vastă experiență, reprezentând clienți în cauze celebre de corupție, de criminalitate „a gulerelor albe”. 

Inițial își dorea să devină judecător

Sonia Almaș a absolvit în 2008 Facultatea de Drept, în cadrul UBB, iar avocatura nu a fost prima sa opțiune. A ales studiile juridice pentru că își dorea să devină judecător și, după ce a terminat facultatea, a dat examenul de admitere în magistratură:

„Am dat examenul la magistratură în primul an și sigur că nu am intrat, pentru că nu apucasem să învăț suficient; foarte puțină lume intră din prima. Dar am fost sfătuită de primul meu maestru, un avocat din Maramureș, să nu stau acasă să învăț, să merg în avocatură, pentru că s-ar putea să îmi placă, motiv pentru care am dat examen în Baroul Maramureș și am practicat avocatura în primii doi ani la Sighetu Marmației.

Cred că acolo am descoperit că avocatura mi se potrivește foarte bine. Fiind și feedbackul pozitiv din partea colegilor, am decis să rămân în avocatură. Primul meu maestru era civilist, iar eu am încercat în timpul stagiului să fac tot posibilul să învăț tot mai mult și atunci am făcut și civil, și penal.”

„Sunt avocat de 6 ani și jumătate și îmi place foarte mult această profesie”

Fiindcă dragostea sa era dreptul penal, după ce a terminat stagiul, Sonia Almaș s-a decis să se transfere la Cluj, orașul său natal. Între timp a absolvit și un masterat pe Drept penal („Științe penale și Criminalistică”), în cadrul UBB și, fiindcă își dorea foarte mult să practice avocatura în acest domeniu, a aplicat la societatea unde lucrează și astăzi, Iordăchescu & Asociații:

„Societatea e cea mai mare din zona Transilvaniei și are în primul rând un specific de drept penal, de cauze penale. Sunt avocat de 6 ani și jumătate și îmi place foarte mult această profesie. Probabil că, undeva, în timp, o să mă mai gândesc dacă vreau sau nu în magistratură, dar cred că este important pentru orice magistrat să aibă o experiență în altă profesie juridică pentru că, la 23 de ani, când termini facultatea, nu ai experiența de viață ca să fii judecător, indiferent în ce materie urmează să judeci.”

„Am reprezentat cauzele mari, cam tot ce a vuit prin Cluj”

Dreptul penal i-a plăcut Soniei Almaș din facultate, considerând acest domeniu unul „un pic mai matematic decât dreptul civil”:

„Deși lucrurile sunt interpretabile, cred că este un pic mai exact decât dreptul civil, mi s-a părut mai logic, cred că este mai interesant. Lumea spune că penalul nu e pentru femei, în general. Eu aș spune că, dimpotrivă, e o materie pentru cei pasionați. Dacă nu ești pasionat, nu poți să-l faci, pentru că este «mai urât» ca încărcătură emoțională, pentru că oamenii au probleme care chiar contează – libertatea în general se pune în discuție în cauzele penale și atunci, dacă nu îți place ceea ce faci în dreptul penal, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să îl faci. 

Dacă îți place, în mod sigur nu te plictisești niciodată. Eu pot să spun că, profesând în această firmă, am avut norocul să lucrez în cauze de criminalitate a «gulerelor albe», ceea ce înseamnă corupție, economic, mai puțin infracțiuni de violență. Și cred că în 6 ani de zile am dobândit o experiență destul de vastă, pentru că am fost în multe instanțe, am reprezentat clienți în multe cauze, mai puțin la parchetele obișnuite și mai mult la cele specializate, DNA și DIICOT. Am reprezentat cauzele mari, cam tot ce a vuit prin Cluj…!”

„Nevinovăția nu se prezumă întotdeauna, trebuie demonstrată în general față de autoritățile române”

Conform Soniei Almaș, rolul avocatului depinde de fiecare dosar în parte, constând fie în demonstrarea nevinovăției sau, în cazul în care vinovăția este recunoscută, în obținerea unei soluții cât mai bune pentru client. În ambele cazuri, sinceritatea clientului ar trebui să fie punctul de plecare pentru reprezentarea sa în instanță:

„În penal sunt două situații mari și late: fie omul este nevinovat și atunci ținta este demonstrarea nevinovăției, deși pare un paradox – nevinovăția nu se prezumă întotdeauna, trebuie demonstrată în general față de autoritățile române, sau sigur că mai reprezentăm și părțile civile în dosare penale unde poziția ca avocat este mult mai simplă, pentru că venim cumva în completarea sau în susținerea Parchetului; și mai sunt cauzele în care vinovăția este recunoscută și atunci practic miza este obținerea unei soluții cât mai bune pentru client.

Important este, indiferent în care situație ne-am afla, să existe sinceritate, atât din partea avocatului, cât și a clientului. Noi lucrăm cu materialul clientului și dacă clientul nu este sincer sută la sută, eu nu am cum să îl ajut. Asta este o problemă în țara noastră, faptul că încă oamenii sunt un pic reticenți să vină la avocat ca la preot sau ca la medic.”

„Cred că nu există avocat bun fără muncă foarte multă”

Sonia Almaș e o persoană ambițioasă, cu mari așteptări de la sine și de la ceilalți, o profesionistă ale cărei principii se bazează pe respectul acordat atât organelor judiciare, instanțelor de judecată, cât și clienților pe care îi reprezintă – un respect arătat prin muncă, seriozitate și implicare:

„În avocatură eu am mers tot timpul pe ideea că trebuie să oferim maxim respect organelor judiciare și mai ales instanțelor de judecată și respectul acesta, din punctul meu de vedere, se exprimă în fața instanțelor prin pregătirea și cunoașterea foarte bună a cauzelor pe care le angajăm.

Cred că nu există avocat bun fără muncă foarte multă. Și, în general, și față de organele judiciare, dar și față de clienți, trebuie să se vadă această implicare. Orice client vede dacă te interesează sau nu cauza lui și, la fel de bine, orice judecător sau procuror remarcă dacă iei în serios ceea ce faci.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *