Analiza, Editorial

#ȘMENGEN: Tabloul Împăratului  Franz Josef, din crâșma doamnei Mullerova, e în continuare plin de rahat mâncat cu polonicul

Scris de 1832

Austriecii se opun intrării României în Spațiul Schengen. Păi, odată ce România e acceptată în Schengen, nu mai pot face austriecii mânăriile pe care le fac cu o țară non-Schengen, dar aparținând Uniunii Europene.

Asta este cea mai mercantilă explicație – seamănă cu mizeriile pe care le facem noi când exportăm grâu 5 mile în largul Mării Negre, iar apoi îl importăm, să mai punem niște adaos comercial. Sau când înmatriculăm mașini în Bulgaria (ditamai ministrul de Mediu!), să nu mai plătim taxa de poluare (de Mediu). Și multe altele. Nu am inventat noi hoția, altfel reușeam să o scoatem cumva din Vechiul Testament sau, ca la legile noastre, să-i punem niște excepții, niște portițe, virgule la capăt de rând ce ar trebui să se termine clar cu PUNCT.

”Nu fura, cu excepția faptului în care furi din bugetul public, care e al tuturor și al nimănui, mai ales al nimănui”. Șamd.

În rest, REPET: politicienii noștri nu merită să se laude că au băgat România în Schengen. Dar, dacă ar exista corectitudine în UE (și nu există, că toți au interese economice și companiile multinaționale de multă vreme au acaparat politicul, mai ales prin mite numite sponsorizări și trafic de influență, numit lobby), România ar fi primită în Spațiul Schengen.

Dar aș pune condiția ca politicienii noștri să fie căutați (fizic, cu mănușa de cauciuc) și-n cur la toate granițele intracomunitare. Și la dus și la întors.

Așa s-ar mai face o selecție.

Că în votul prostoilor, care-i aleg pe șparlamentarii noștri cu cât mai mincinos și mai hoț, cu atât mai cu drag și plăcere, nu-mi mai pun speranța.

Revenind: Karl Nehammer, cancelarul pădurilor defrișate în România de către Schweighoper Industries și al exploatărilor de gaze și petrol făcute în aceeași coruptă Românie de către OMW (căreia i s-a dat pe gratis, pentru români, pentru comision pentru vreun politician), ne zice că: ”Analizele telefoanelor mobile ale migranților din Austria au arătat că cei mai mulți dintre ei nu au venit prin Croația, ci pe ruta Balcanilor de Est, prin Bulgaria, România și Ungaria.”

Sunt mai ales analize coprologice din care halește șnițelarul din greu.

Adică Ungaria face gard să nu vină ăia pe care mă-sa Merkel îi chema cu brațele deschise (imigranții); ăia care nimereau prin România dinspre Serbia plângeu cu spume și cereau să fie azvârliți înapoi peste graniță, dar pe la noi a venit ”grosciorul” de imigranți.

Păi, în primul rând, să dea afară Ungaria din Schengen. Că dacă au trecut pe la noi, nu s-au teleportat în Austria peste Ungaria. Sau să ne zică că au ceva împotriva ucrainenilor care nu au vrut să rămână la noi din cauza războiului de agresiune declanșat de Maica lor (a politicienilor austrieci) Rusia

Șnapanul acesta de cancelar austriac ar putea să vină cu chestii clare (pe care le știm și noi). De exemplu de ce nu merită clasa noastră politică mafiotă de cumetrie să se laude că ne-a băgat în Schengen, nu cu lăbuțe din acestea cu urme de cremșniț supt de la Putin.

Să nu dea cu rumeguș, să zică ce păduri mai vrea de la noi, cu ce i-am greșit noi OMW-ului, să zică ce ordine a primit de la Moskova.

Că Austria e placa turnantă a rahatului rusesc încă de pe vremea războiului rece. Dacă nu țineau americanii de ei cu dinții, rudele sărace ale Germaniei erau gubernie rusească încă din 1945. Că tare mult s-au cerut.

Apoi, cancelarul austriac este singurul lider occidental care s-a întâlnit cu Putler după invazia acestuia în Ucraina. Și care a ținut și să semnalizeze că: preşedintele rus are ”propria logică de război” şi consideră că ”va câştiga în Ucraina.”

Să nu se zică că am intrat în Teoria constipației, să ne amintim cum, în luna octombrie, fostul președintele al României, în prezent europarlamentar PMP, Traian Băsescu (cu bunele lui și relele de care sete acuzat cu tot), atrăgea atenția, în plenul Parlamentului European, că mai mulți demnitari ai Uniunii Europene s-au pus în slujba lui Putin. Momentul a fost extrem de tensionat, dat fiind că Băsescu nu a fost lăsat să-și termine discursul, fiindu-i tăiat microfonul, pe motiv că ”i-a expirat timpul alocat”.

A zis Băsescu (citez): ”Avem o altă mare problemă, problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene. Și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor, Matteo Renzi, fost premier italian, angajat la firmă rusească, Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de Externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de Finanțe austriac, și, sigur, nu putea să lipsească Dominique Strauss Kahn. Cu astfel de oameni în jurul său și în vârful…”

Și ce regăsim noi în lista lui Putler dinspre partea austriacă? Trei lideri și toți trei: Christian Kern, fost cancelar austriac angajat la Căile Ferate Ruse, Karin Kneissl, fost ministru de Externe austriac angajat la gigantul Rosneft, companie controlată de guvernul rus, și Hans Schelling, fostul ministru de Finanțe austriac care a consiliat Gazprom.

Băsescu n-a mai apucat să-l nominalizeze și pe Wolfgang Schussel, fostul cancelar austriac care a lucrat pentru Lukoil.

Deci numai cancelari și miniștri de externe, umflați cu bani rusești precum păduchii Schweighoper, cu rumeguș românesc și OMW, cu petrol și gaze românești.

Conform site-ului transportjournal.com, Christian Kern a prestat până în acest an, demisionând din funcție după invazia trupelor lui Putin în Ucraina, precizând că ”cefereul” rusesc a intrat în ”logistica de război”.

Conform Reuters, Wolfgang Schussel a prestart până în luna martie când a demisionat din consiliul de administrație al Lukoil.

Conform agenției de presă moscovite, TASS, Karin Kneissl a prestat pentru Rosneft până aproape de finalul lunii mai a acestui an. Cică nu și-a mai prelungit mandatul din consiliul de administrație al companiei controlate de statul rus, adică de Vladimir Putin, deși însuși micul kneaz a fost invitatul lui Kneissl la nunta acesteia, în anul 2018, eveniment la care a și dansat ”mireasa”.

Să fie și mai clar, la fel ca omologul-slugă, Viktor Orban al Ungariei, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, s-a opus unor noi sancțiuni impuse Federației Ruse.

În luna septembrie, cancelarul austriac a afirmat că impunerea unor noi sancțiuni Rusiei de către UE ar fi ”o greșeală”, declarația sa fiind preluată de către agenția TASS.

Că citez din el, sau din Viktor Orban, tot punctaj rusesec citez: ”Am adoptat o mulțime de sancțiuni.  Acum trebuie să așteptăm efectele acestor sancțiuni. Și, până când acestea se vor vedea, cred că ar fi o greșeală să ne gândim la impunerea unor noi sancțiuni”.

Tot ”Neciocanul” a acceptat ca Austria să plătească gazele în ruble, ajutând la îndeplinirea planului lui Putin de a-și întări moneda națională.

O investigația publicată de Financial Times, la 27 martie 2022, după invazia rusă în Ucraina, susținea că Ministerul austriac al Apărării este, practic, ”un departament al GRU (Direcția Principală de Informații a Armatei Federației Ruse”. Publicația britanică cita un diplomat din Viena. La fel, un oficial din ”intelligence-ul European” a numit Austria un ”veritabil portavion” pentru spionajul rus.

Nu degeaba și Securitatea lui Nea Ceașcă își avea sediul economic la Viena. Nu întâmplător, șeful Legației economice române de la Viena, unul dintre frații lui Ceaușescu, a fost găsit ”spânzurat” în subsolul clădirii în 22 decembrie 1989 (cam la fel cum cad pe fereastră, de la invadarea Ucrainei de către Rusia, tot felul de șefi economici ai Federației). Apoi s-au neantizat ”banii lui Ceaușescu” și s-au regăist în conturile altor ”escu”…

Brusc, de unde nici nu ne așteptam, în pragul votului pentru extinderea spațiului Schengen, Austria se declară împotrivă aderării României.

Și noi credeam că alții au să ne tragă perna de sub cap…



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours Anchete
    Prințul Alin “ÎNTR-O ZI” Tișe și regele Emil OSĂ Boc nu numai că au pierdut cloudul regional, dar n-au fost în stare să aducă la Cluj nici măcar o fracțiune din cloud-ul mare guvernamental de 500 de milioane de euro
  • Acum 4 hours Eveniment
    SĂ TRĂIASCĂ ANTIDERAPANTUL, CĂ MI-A PUS ÎN ȘANȚ BĂRBATUL! De la atâtat deszăpezire pe drumurile județene din Cluj, o mașină cu 4 pasageri s-a răsturnat în decor
  • Acum 6 hours In vizor
    70 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea de la Sighet și 10 zile de la smulgerea din soclu a statuii sale de către ”doreii” angajați de Boc să ”reabiliteze” zona. Tot o ucidere. A memoriei
  • Acum 16 hours Analiza
    Marțafoii Clujului, Alin Tișe și Emil Boc, au trimis la STS o adresă smiorcăită, de ciudă că Clujul a pierdut Cloud-ul Regional. Sunt Tișe și Boc izolați de PNL?
  • Acum 20 hours FOTOGRAFILA
    VIDEO/FOTO: Cluj-Napoca, ca un patinoar. N-a făcut ”OSĂ” Boc patinoar pe lacul din Parcul Central, a făcut iarna în tot orașul
  • Acum 1 day Politica
    De la semnarea Proiectului în valoare de 60 de milioane de euro pentru digitalizare în regiunea de Nord-Vest a României a lipsit președintele CJ Cluj
  • Acum 1 day Politica
    Rafila, reacție la dosarele de șpagă din sistemul medical: ”E inacceptabil ca personalul să primească bunuri materiale în schimbul serviciilor pe care le oferă. Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane”
  • Acum 1 day Din oras
    MAI UȘOR CU ANUNȚUL DE ANGAJARE PE SCĂRI! LEGAL, discriminarea în cuprinsul unui anunţ de angajare, pe criteriul genului şi al aspectului fizic ESTE INTERZISĂ
  • Acum 2 days Sport
    BUN SABĂU, BUNI JUCĂTORII U CLUJ! FC U Craiova – U Cluj 5-0, în etapa a 24-a din Superliga. Mai bine antrena Șurubaru, și așa ia bani degeaba
  • Acum 2 days In vizor
    FELICITĂRI, FAINE LUCRĂRI! ”Dottore” Bode a fost bun și ca ministru al Transporturilor
  • Acum 2 days PubliNews
    TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a încheiat 2022 cu afaceri de 711 milioane lei, dar profitul a scăzut cu 64%
  • Acum 2 days Justitie
    CUM SĂ-ȚI PASEZI RESPONSABILITATEA, ROMÂNEȘTE: CA Cluj dă vina pe parchet pentru că violatorul din Cășeiu a fost eliberat: ”Judecătorul, sesizat cu 54 de minute înainte să expire reținerea”
  • Acum 2 days General
    Bărbatul care a violat o minoră în Cășeiu și nu a mai fost arestat că judecătorul a întârziat la serviciu, a fost prins de polițiști
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE