In vizor

Silviu Corpodean, administratorul UMF, își construiește o viloacă cu o firmă de construcții care a halit bani europeni dintr-un proiect al UMF. DNA, nu vă miroase a corupție?

Una dintre cele mai puternice poziții dintr-o universitate nu este cea a rectorului, așa cum am crezut, sau ați fi tentați să credeți, ci funcția de director general administrativ. La el sunt toate cheile funcționării unei universități, prin mâna directorului general administrativ trec toate operațiunile financiare, însăși viața tehnică a universității.

La Universitatea de Medicină și Farmacie această poziție este deținută de Silviu Corpodean, un sinecurist notoriu din siajul PSD, care a fost vătaf toată viața, de exemplu: ani de zile la Casa de Cultură a Studenților; și, mai nou, de câțiva ani, la UMF. Uns cu toate alifiile, Corpodean este mâna care face ce trebuie pentru rectorul Alexandru Irimie. Mâna care face și desface tot ce înseamnă licitații, achiziții, cheltuieli, deconturi, în general în tot ce ține de cash. Din această postură, Silviu Corpodean a reușit să își consolideze puterea atât de mult încât pur și simplu taie și spânzură în lumea aceea. De la atitudini dictatoriale față de personalul angajat și până la atitudini foarte îndrăznețe la personalul feminin, la schimbatul regulilor pentru dosarele de angajare până la cine merită și cine nu gradații de merit, Corpodean taie și spânzură.

Să nu credeți că Silviu Corpodean face toate acestea de capul lui sau numai în folosul buzunarului propriu. Nici vorbă. Din bogăția UMF, fiindcă este una dintre cele mai bogate universități din Ardeal, se înfruptă atât Corpodean cât și membrii Senatului UMF. Totuși, fiindcă cine împarte parte-și face, Corpodean are grijă să își folosească puterea în mod corupt pentru propria sa bunăstare.

Ziar de Cluj vă prezintă dovezi și documente de netăgăduit care arată că Silviu Corpodean este un personaj corupt și profund imoral. Îi cerem pe această cale să demisioneze. Ba, poate mai potrivit ar fi ca rectorul Alexandru Irimie să îl demită.

Oricine ajunge să fie angajat în aparatul de conducere de la UMF-ul ăsta, chiar dacă are pământ sub unghii și e sărac lipit la angajare, reușește, într-un timp scurt, să își construiască câte o vilă considerabilă. Mircea Jorj își face casă în Căprioara, pe Feleacu, iar Silviu Corpodean își trage și el o viloaie pe strada Alverna la numărul 19.

Corpodean a obținut autorizația de construcție nr. 534 din 13 mai 2016, deși în declarația de avere – dacă e să judecăm după banii pe care îi câștigă lunar, nu prea se arată sume ce justifică existenta unei case precum cea din imagine. De fapt, în declarația de avere a lui Silviu Corpodean sunt detalii atât de stranii încât te apucă plânsul: la capitolul mașini, bunul și modestul Corpodean are o Dacia 1400 din 1985. Totuși, la o privire mai atentă a anunțului obligatoriu aflat la situl construcției casei domnului Corpodean, observăm că firma care construiește edificiul, care îi construiește vila, se numește Construct Instal SRL, cu sediul social în Harghita.

Pare straniu totuși că într-un oraș atât de mare şi puternic dezvoltat economic, domnul Corpodean să nu fi găsit altă firmă de construcții mai bună decât cea din Harghita. Secretul este însă altul, dragi cititori: Construct Instal este fix firma care trebuie ca să construiască această vilă, pentru Corpodean, directorul general administrativ al UMF Cluj. De ce spunem asta? Pentru că în mod cu totul neîntâmplător aceeași firmă este cea care a beneficiat de banii UMF Cluj în calitate de subantreprenor la construcția unui proiect gigant: Med Future, unde s-au tocat milioane de euro pentru construirea acestui centru de cercetare pe fonduri europene. Proiectul a demarat în data de 13 martie 2014, inițiat de către UMF şi cofinanțat prin fondul european de dezvoltare generală. Contractul de finanțare al Med Future, centrul de cercetare de înaltă performanță în domeniul medicinii avansate, avea o valoare totală de 37.150.572,33 lei din care asistență financiară nerambursabilă pe suma consistentă de 30 milioane de lei. Cele nouă milioane de euro au reprezentat o friptură îndestul de apetisantă pentru ca șmecherii UMF-ului să nu rateze ocazia de a mușcă din ea. Dar pentru asta, Silviu Corpodean – director general administrativ la UMF şi tăticul din umbră al acestui proiect – avea nevoie de o firmă de construcții de încredere cu care să poată să jongleze lucrările. Pentru a nu atrage atenția, Corpodean s-a decis la firma Tobimar Construct SRL  din Alba Iulia, reprezentată de Florin Todor, firmă despre care vom mai vorbi în curând fiindcă este o companie foarte norocoasă la achizițiile directe din cadrul UMF. Fiindcă nu e pont să pretinzi ceva de la principalul câștigător al licitațiilor, Corpodean a acceptat şi încurajat ca Tobimar  să aibă şi subantreprenori, de exemplu (ce surpriză!), o firmă din Harghita pe nume Construct Instal, adică aceeași firmă care un an mai târziu se apuca de construit la vila domnului Corpodean.

Cât de normal este, cât de moral este, cât de legal este, ca firma care are contracte şi prestează pentru proiectele UMF, unde Corpodean este director general, să fie şi firma care construiește vila acestuia de pe strada Alverna nr.19?

Noi credem că este ilegal, imoral şi anormal, ba chiar avem suspiciunea rezonabilă că asistăm la o faptă de corupție. Am încercat să îl sunăm pe domnul Corpodean pentru a-i cere explicații în legătură cu această „coincidență”, dar telefonul domnului Corpodean este foarte închis de câteva zile, de când se află sub tirul anchetelor Ziar de Cluj.

L-am sunat şi pe domnul Ciprian Moldovan de la firma Construct Instal din Harghita, pe care l-am întrebat dacă a făcut vreodată lucrări la UMF şi care, în prima fază ne-a mințit, spunând că nu. Oferindu-i câteva detalii ajutătoare, domnului Moldovan i-a revenit brusc memoria şi a admis că a lucrat acum doi ani pentru Med Future, dar că, susține dumnealui, nu i se pare nimic anormal ca firma lui să îi construiască vila celui care este director general administrativ la Universitatea de unde a primit bani.

Ziar de Cluj consideră că Silviu Corpodean se află într-o situație de incompatibilitate profesională şi morală, deci, prin urmare, ar trebui demis, sau ar trebui să demisioneze de îndată. Niște procurori dornici de muncă, însă, ar putea considera că există îndestule elemente pentru a ancheta o posibilă luare de mită şi trafic de influenta. Având în vedere că veniturile domnului Corpodean, din declarația de avere, şi dovezile de mai sus ne arată că nu şi-ar permite un asemenea viloi.

Domnule Alexandru Irimie, nu știm cine răspândește zvonurile false că ați fi bolnav de cancer, dar știm sigur că aveți la UMF un subordonat cu un comportament sulfuros şi inadecvat reputației pe care pretinde UMF că o are.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *