Focus

Primăria cheltuie 42.000 lei pentru o expertiză tehnică a unor indicatoare rutiere

La trei ani de la anunțarea câștigătorilor concursului de idei pentru schimbarea obeliscurilor de la intrările în oraș, Primăria nu a făcut nimic în acest sens. Avem aceleași monumente de prost gust, comuniste din care pică bucăți de beton și aceleași bucăți de tablă de pe care aflăm cu ce orașe este înfrățit Cluj-Napoca. Dacă tot nu s-a mișcat un deget în cazul acestui proiect, ce s-a gândit conducerea Primăriei? Să toace niște bani pe o expertiză tehnică pentru cele patru structuri metalice care tronează peste șosea, la patru intrări în oraș. Potrivit reprezentanților Primăriei, acestea sunt vechi și necesită o verificare ca nu să producă accidente. Expertiza tehnică este estimată la prețul de 42.117 lei, fără TVA.  

“Portalele se află amplasate în următoarele zone: strada Traian Vuia – la intersecția cu strada Palaghia Roșu; strada Calea Baciului – intersecție cu strada Ileana Cosânzeana; strada Calea Florești, zona magazin Praktiker; strada Calea Turzii – la intersecția cu strada Mihai Românul. Structura este alcătuită dintr-un tăblier de grinzi cu zăbrele, simplu rezemat pe o fundație de beton. Infrastructura este realizată din elevații din beton simplu și bancheta cuzineților din beton armat. Pe structura de rezistență a portalelor sunt ancorate mai multe indicatoare rutiere”, scrie în caietul de sarcini.

Este nevoie de 15 zile pentru expertiza tehnică. Firma care va câștiga trebuie să analizeze condițiile de amplasament și exploatare a construcțiilor, starea construcțiilor care se supune expertizei tehnice de calitate, documentele care au stat la baza realizării construcțiilor în fazele de proiectare, execuție și exploatare și prevederile reglementărilor tehnice care au stat la baza realizării construcției și cele în vigoare la data efectuării expertizei tehnice de calitate.  
În 2015, a fost desemnat câștigătorul pentru schimbarea intrărilor în oraș. Proiectul câștigător prevede amplasarea câte unui turn de mari dimensiuni la intrările în oraș. Acest turn va putea fi folosit ca spațiu de expoziție temporar. Obiectul oferă o altă experienţă pentru cel care coboară din maşină. Poate urca pe treptele interioare şi să observe expoziţii temporare în interiorul turnului împreună cu imagini ale oraşului prin fâşiile orizontale ale structurii.
În 2016, primarul declara că aceste turnuri nu pot fi amplasate din cauza unor probleme juridice legate de terenuri. Deși conducerea Primăriei știa de acest impediment a organizat totuși concursul de soluții. Probabil că nici acum nu a fost rezolvată problema legată de terenuri din moment ce nu avem încă turnuri.

“Suntem în faza de proiectare, dar avem o mică problemă cu suprafaţa de teren de sub nişte locaţii care ţin de Compania Naţională de Autostrăzi. Este o dispută cu privire la terenul care se află sub locaţiile propuse. Sper ca în luna februarie să se lămurească acest lucru pentru a intra în linie dreaptă pentru că avem concursul câştigat, avem proiectarea practic demarată. Mai avem de rezolvat această nuanţă cu privire la proprietatea terenului de sub aceste amplasamente. Ştiţi bine că înainte de 1989 era simplu pentru că era un singur proprietar. Acum, avem mai mulţi proprietari”, declara Boc, în urmă cu doi ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *