In vizor

Senatorul Alexandru Cordos, urmarit penal in dosarul informatiilor sifonate de la DNA

Scris de 1,014

Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordos este urmarit penal de procurorii DNA pentru infractiunea de favorizare a  faptuitorului in dosarul in care ofiterul Valentin Tatar, finul sau, este judecat pentru divulgarea informatiilor nedestinate publicitatii.

“In cursul anului 2014, suspectul Cordos Alexandru a ajutat persoanele cercetate de procurorii anticoruptie, intr-un dosar penal, avertizându-le ca le sunt interceptate convorbirile telefonice. Aceste informatii le-a aflat de la finul sau, ofiterul de politie judiciara Tatar Valentin care, la data faptelor, lucra in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj. De altfel, in legatura cu faptele acestuia din urma, la data de 23 iulie 2014, a fost sesizata instanta de judecata cu acordul de recunoastere a vinovatiei pentru savârsirea a 3 infractiuni, din care una in forma tentativei, de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii”, arata procurorii DNA.

In urma cu numai doua saptamani, Alexandru Cordos nega vehement suspiciunile conform carora finul sau i-ar fi divulgat vreodata informatii secrete.

“Sunt niste neadevaruri. Nu am ascuns niciodata relatiile de familie. Am mai spus, relatiile de familie sunt una, iar activitatile profesionale sunt altceva. Niciodata nu am avut alte discutii cu cei din familia mea, sau cei din familia mea largita si in special in acest caz, decat despre lucruri legate de familie”, a precizat Alexandru Cordos la sfarsitul lunii iulie pentru Ziar de Cluj.

Valentin Tatar a recunoscut ca a transmis mai multe informatii nedestinate publicitatii, din doua dosare penale, unor persoane. A fost condamnat la 1 an si jumatate de inchisoare cu termen de supraveghere de 2 ani.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 12 hours Eveniment
    Un cutremur de magnitudine 5,3 a avut loc în județul Arad, la adâncimea de 6,4 km. S-a resimțit în România, Croația, Ungaria și Serbia
  • Acum 14 hours In vizor
    Cum se subminează Educația? Prin prostia disperată a slugoilor puși miniștri. Mediile vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină – proiect
  • Acum 17 hours General
    SE MIȘCĂ ȘI SĂNĂTATEA: Grevă japoneză și miting de protest în Piața Victoriei
  • Acum 18 hours Vocea ta
    Szakats Istvan: ”Dragi bieți useriști. Îmi pare rău că mă repet, dar mă doare. Vă bateți joc de Cluj și de clujeni”
  • Acum 18 hours Politica
    GUVERNUL E DISPUS SĂ FACĂ ORICE, NUMAI SĂ NU DEA SALARII DECENTE PROFESORILOR: Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii – a anunțat ministrul Educației
  • Acum 18 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Purtătorul de cuvânt al BOR: ”O țară în care profesorii sunt timp de decenii subsalarizați, ignorați și chiar batjocoriți este una care se autosabotează”
  • Acum 20 hours Eveniment
    POATE, DE DATA ACEASTA, VEȚI FI INTERESAȚI: Municipalitatea lansează în consultare publică stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024
  • Acum 21 hours General
    Se fac înscrieri pentru Evaluarea Națională deși calendarul exemenelor ar putea fi afectat de greva din școli
  • Acum 21 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: ”Un plan de guvernare care a întârziat 10 ani. Să fie primit!”
  • Acum 22 hours Vocea ta
    MUNICIPIUL CARE NU E ÎN CENTRU, NU EXISTĂ! Hai, Măiestrică, într-un exercițiu de PR, de data aceasta util comunității, pune mâna pe coasă (sau pe par) și rezolvă situația
  • Acum 22 hours Politica
    Gabriela Firea anunţă o HG pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă: Se întâmplă cazuri revoltătoare
  • Acum 22 hours In vizor
    Banii pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice în Regiunea Nord-Vest s-au terminat în 3 minute
  • Acum 22 hours General
    O maşină hibrid a luat foc în Leghia, judeţul Cluj. În interior a fost găsit un corp carbonizat
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE