In vizor

Scandal iminent la USAMV. Senatul universitatii le-a "taiat" studentilor vacante si sesiuni de reexaminare

Liderii studentilor Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj sunt foc si para pe conducerea institutiei. Anul universitar 2013-2014 nu va mai include examinari si sesiune de restante de vara, nici vacanta intersemestriala. Decizia Senatului a fost luata fara consultarea asociatiilor studentesti si asta se poate lasa cu proteste.

Informatia a aparut pe Facebook, cu titlul de “Breaking News”. Supararea cea mare a studentilor este ca nu au fost consultati inainte de aprobarea deciziei care ii lasa fara o vacanta si o sansa in plus de a promova examenele “picate” in sesiunea de vara.

“Senatul USAMV Cluj-Napoca a aprobat astazi, 16.09.2013 structura anului universitar 2013/2014 (fara vacanta intersemestriala, fara saptamana de reexaminari si cu sesiunea de restante programata pentru vara) fara sa fie luate in calcul parerile organizatiilor studentesti, a studentilor reprezentanti si a studentilor din cadrul universitatii!”, a postat Bogdan-Cristian Moldovan, presedintele Federatiei Asociatiilor Studentesti din USAMV (FAS-USAMV).

“RUSINE tuturor cadrelor didactice din Senatul USAMV Cluj-Napoca care nu au tinut cont de parerea studentilor!!!”, puncteaza Moldovan.

Dezamagirea studentilor agronomisti se vede si in comentariile la postarea cu pricina.

“Ca la noi la nimeni”, remarca Andreea, o studenta a USAMV.
“Si oare ce va mai mira? Orice este posibil la noi in facultate”, spune Anca, o alta studenta a universitatii.

Organizatiile studentesti nu au avut inca discutii oficiale cu cei din conducerea universitatii pe aceasta tema, insa, in caz de esec, studentii sunt gata sa declanseze proteste care pot ajunge la boicotarea inceputului de an universitar.

Purtatorul de cuvant al USAMV, Doru Sabau, spune ca nu a vazut inca forma finala a deciziei la care fac referire studentii.

“Am inteles ca votul a fost covarsitor in favoarea hotararii, cu 27 pentru si 5 impotriva, iar in Senat sunt si reprezentanti ai studentilor. Cu siguranta vor urma discutii, decizia nu e batuta in cuie”, a declarat Sabau.

Deschiderea anului universitar la USAMV a fost anuntata pentru luni, 30 septembrie, de la ora 10, in Aula Magna „Mihai Serban” a institutiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *