Raia sau scabia este o boala contagioasa produsa de un acarian (Sarcoptes scabiei hominis) a carei femela sapa galerii in stratul cornos al pielii pentru a-si depune ouale. Santurile, lungi de 5-20 mm, au traiect curb sau sinuos, filiform sau in zigzag, sesizabil la palpare, si se termina cu o mica ridicatura de culoare sidefie (“eminenta acariana”), vizibila cu ochiul liber, care reprezinta punctul terminus al activitatii “miniere” a paianjenului, care-si gaseste moartea acolo, aflat in imposibilitatea de a se intoarce.
Misiunea sa a fost indeplinita: o femela depune 10-25 de oua, din care, dupa cateva generatii, in numai cateva luni, vor rezulta circa 1,5 milioane de adulti, din care 2/3 femele.
Alte leziuni specifice, situate in imediata apropiere a tunelului acarian, sunt veziculele periate, mici ridicaturi translucide produse de intepaturile paianjenului.
Si unele si altele se gasesc in zonele de electie, reprezentate de spatiile interdigitale cu fetele laterale ale degetelor, fata anterioara a pumnului, peretele anterior al axilei, zona mamelonara si perimameloniara, sani, coapse, abdomen sau organe genitale, coate, glezne, calcaie, pliuri fesiere, de unde se pot generaliza, cuprinzand, practic, tot corpul. Scarpinatul intens produce leziuni cutanate (care complica tabloul clinic al bolii cu manifestari de tip eczema, furuncul, flegmon, adenolimfangita s.a., aparute pe fondul unei infectii secundare) sau poate determina ingrosarea patologica a unghiilor (pachionichie), sub care sa se gaseasca depozite de paraziti.
Manifestarile cutanate sunt insotite de cele clinice, dintre care, cu valoare de diagnoza, este pruritul, care se exacerbeaza in timpul noptii, facand imposibil sau denaturand considerabil somnul.
Transmiterea are loc de la omul bolnav la cel sanatos, prin contact sexual, dormitul in acelasi pat, utilizarea aceleeasi lenjerii si rufarii sau numai depozitarea in comun a acesteia.
Perioada de incubatie este de 2-15 zile.
Boala este un semn clar al promiscuitatii, al murdariei generalizate, al suprapopularii, al unei prea apropiate relatii cu animalele domestice: caine, pisica, cal, iepure, porc sau capra.
Boala se raspandeste rapid, putand cuprinde in numai cateva zile intreaga colectivitate din care a provenit bolnavul, ceea ce impune instituirea de masuri terapeutice cvasigenerale, chiar si asupra subiectilor care, aparent, nu au avut un contact direct cu acesta.
Caracterul epidemic se manifesta in valuri, cu o periodicitate de circa 10-12 ani, intre care apar episoade sporadice, care mentin treaza atentia factorilor medicali.
Alte masuri de prevedere sunt respectarea stricta a igienei, schimbarea dupa o singura utilizare a rufariei de corp si de pat (si sterilizarea acesteia prin fierbere si calcare), tratarea sau sacrificarea animalelor bolnave, renuntarea, pe cat posibil, la scarpinat.
Folosirea produselor pe baza de sulf a fost si ramane principala masura terapeutica. Aplicarea externa a unor fitopreparate cu efect antiparazitar, acaricid poate fi o solutie alternative de tratament, validate in timp si confirmata, uneori, chiar si de forurile medicale.
Dintre plantele medicinale utilizate in tratamentul scabiei amintim: pedicuta, iarba-mare, iarba-talharului, rozmarinul, busuiocul, turita-mare, iedera, tutunul, mutatoarea, crusinul, omagul, floarea-amorului, stevia, cimbrul, menta, pinul etc.