Bun, proiectul legii care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către străini a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, dar aplicarea actului normativ va fi posibila după finalizarea planului cadastral, potrivit unui comunicat preluat de la Guvern de către Mediafax. Actul normativ impune o suprafață maximă de 50 de hectare pentru fiecare solicitant, însă reglementarea va suporta modificări, având obiective clare de atins, cu o serie de condiții, printre care realizarea planului cadastral, plan pe care actualul ministru al Agriculturii susține că-l va realiza și cu sprijinul notarilor publici, precum și al altor instituții cu atribuții în acest sector de activitate, inclusiv cu fermierii.
„Cred că pentru legea vânzării terenurilor la nivel european trebuie să ne orientăm către modelul francez, pentru că respectă toate reglementările europene. Chiar îmi amintesc că un parlamentar german a dorit să cumpere teren agricol în Franța și nu a reușit. Din această cauză este foarte important cum redactăm această lege și să trasăm obiective clare, ca să nu pățim la fel ca Bulgaria care a făcut o astfel de lege acum câțiva ani, iar apoi a fost nevoită să o retragă pentru că nu respecta normele europene”, a decalrat joi ministrul Achim Irimescu într-o conferință de presă.
Să vorbim mai întâi despre Cadastru, ca să putem să ne raportăm la ideea “statului” român cu privire la ce este proprietatea și cui i se acordă ea. Cam prin 2013, aventurierii politici dintr-una dintre multele guvernări în formă continuată ale lui Victor Ponta și-au tras înspre folos personal și Cadastrul. Era în vară, cam pe vremea asta, ziua în care Che Gargara a aprobat Hotărârea de Guvern pentru concesionarea cadastrării (se începea cu oraşele, că acestea aveau buget de sifonat). Și, ia ghiciți: iniţiativa aparținea lui Dan Şova, sinistrul Marilor Proiecte, pe ideea de a crea un monopol în ceea ce priveşte cadastrarea. Că la noi funcționează economia de piață numai prin monopol – ei centrează, ei dau cu capul, ei înscriu și primesc paralele – iar prima consecință a acestui nou tun a fost faptul că taxele şi tarifele percepute au crescut, atât în ceea ce priveşte valoarea lor, cât şi numărul lor.
Zis și făcut, așa s-a transformat Cadastrul dintr-o evidență națională, într-un nou mijloc de tunuri și escrocherii politice. Păi, nu era normal ca cea mai mare investiţie publică din România să fie căpușată de politicieni? Printre firmele norocoase care beneficiază de pe urma escrocheriei puse la cale la inițiativa lui Șova, sunt societăți deținute sau „apropiate” de: Ionuț Săvoiu – deputat PSD, Marian-Jean Marinescu – europarlamentar PNL via PDL și Claudiu Țaga – fost deputat PNL.
Problema ancestrală a României este că cei care credeau că numai ei pot să reprezinte statul (vodă, boieri, politicieni) au considerat că trebuie să fie salvați, indiferent de pierderile colaterale (teritoriu, populime, capetele altora). Onoarea nu a contat niciodată, numai interesele. Și cum intersele lor sunt (ancestral) cuplate de averea statului, nu este de mirare că „statul” a fost întotdeauna salvat. Revenind la zilele noastre, “statul” se salvează prin legi. Vorba aceea: nimic nu este de mai folos unor pungași politici decât o plasă de siguranță bine croită din legi proaste. Proaste că sunt date strict în scopul și folosul personal al celor care le votează și știu cum să le utilizeze.
Așa că zic să revenim la ce înțelege statul “lor” din proprietatea noastră.
Iliescu te iubim, hoț ca tine nu găsim! În anii ’90, Ion Ilici Iliescu, în cârdășie cu Petre Roman și restul “boierimii” comuniste au pus la cale așa-zisa împroprietărire a poporului cu bunurile lor personale – adică fabricile și uzinele construite cu “sudoarea frunții” lor. Primul pas în crearea Capitalismului de cumetrie a fost făcut prin adoptarea Legii nr.15/1990, prin care fostele întreprinderi de stat din vremea regimului comunist au fost transformate în societăți comerciale sau regii autonome. Procesul de privatizare propriu-zisă a fost inițiat pe baza Legii nr.58/1991. Conform acestei legi, atribuția de privatizare a societăților comerciale aflate în proprietatea statului revenea unei instituții specializate, nou-create, denumită Fondul Proprietății de Stat (FPS). Instituția și-a schimbat denumirea în 2001, în Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Proprietățții Statului (APAPS), iar în 2004 a fost redenumită Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Și-a zis Iliescu: Cuponiadă! Și se făcu. Uite așa, în anii ’90 au apărut doua instituții intersante: Agenția Națională de Privatizare și FPS. Ultima a avut în legea ei de înființare un „ceva” interesant: adică acea prevedere prin care 30% din capitalul obținut era împărțit între cetățenii români. „În vederea realizării transferului proprietății de stat către sectorul privat, în condițiile asigurării echivalentului a 30% din capitalul social al societăților comerciale către cetățenii români îndreptățiți, se adoptă prezenta lege, care cuprinde reglementări privind vânzarea de acțiuni sau active ale societăților comerciale către persoane fizice sau juridice, române sau străine.”
Iu-huuuu, poporul s-a fost împroprietărit cu cupoane în valoare de 30% din ceea ce altă dată era denumit ca 100% „averea poporului”. Deci, dintr-un condei, poporul fericit a fost țepuit cu 70% din averea sa.
Ce înseamnă „către cetățenii români îndreptățiți”? Citim asta în averile făcute în 10-15 ani de lucrat la stat ale celor din Top 50 Capital, deși mai “îndreptățiți” am fi să citim despre acești “îndreptățiți” în rechizitoriile procurorilor.
În România, au avut loc două mari cuponiade: cea din 1992 (Legea 58/1991), prin care fiecare român în vârstă de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane în valoare de 5.000 de lei vechi fiecare (în total 25.000) și cea din 1995, când s-au împărțit cupoane nominale de 975.000 de lei. Sumele păreau impresionante la momentul respectiv. Însă, înainte ca populimea să aibă posibilitatea să le valorifice, au fost erodate de inflație sau cumpărate la preț de nimic de „băieții îndreptățiți” – prin intermediul țiganilor prin piețe (de altfel debutul în viața economică a cunoscutului țepar Sorin Ovidiu Vântu, cu aceste ocazii s-a manifestat).
Lăsați restituirile să meargă la cei deștepți! Nu mi-aș fi amintit de “Cuponiade” și efectele lor în destructurarea economiei naționale românești în interesul câtorva privilegiați, dacă Legea Restiturii produsă de către unul dintre guvernele cu personalitate multiplă ale lui Victor Ponta nu ar fi dat posibilitatea unei noi Cuponiade – de data aceasta făcută pe spezele proprietății private, că aia publică s-a cam privatizat. Prin 2013, Ponta ar fi vrut să-i favorizeze pe samsarii imobiliari – DNA lucre din greu la dosarele cu restituiri, așa că a schimbat el paradigm. Ziceau cei din asociațiile de proprietari că “proiectul prevede ca persoana îndreptățită, pentru imobilul care nu i se restituie în natură, să primească un număr de puncte echivalent cu valoarea calculată a imobilului la momentul apariției legii conform grilei notariale. Aceste puncte pot fi valorificate numai prin participarea la licitații publice; nu se compensează terenul la paritate valorică reală, ci se licitează. Consecința [acestui mod de aplicare a legii] va fi că pentru un imobil licitat interesant se va plăti mai mult decât valoarea sa reală datorită concurenței mari. Această nouă loterie, asemănătoare traficului de acțiuni de la Fondul Proprietatea va dezavantaja persoanele îndreptățite vârstnice, sărace sau cu o pregătire mai redusă, în defavoarea unei noi clase de afaceriști, care vor cumpăra „puncte“ la preț redus.”
Așa că, în curând (să se mai liniștească băieții cu furăciunile de la ANRP), fie vom citi noul Top 50 Capital, fie noi dosare.
Revenind la noul proiect de lege în care unii au să vadă un fel de nu ne vindem țara, a cumpăra teren agricol nu înseamnă, în mod obligatoriu, că cel care cumpără va investi în agricultură și va contribui la reducerea importurilor. Vedeți numai câte “Tetaroame” s-au clădit pe terenurile din circuitul agricol din România și veți fi uimiți. Ar trebui să ne uităm pe structura importurilor alimentare, nu doar pe cifrele agregate. Oricât ar investi străinul (sau oricine, de fapt) în agricultura românească, n-o să producă cireșe în decembrie, pepeni galbeni în ianuarie și nici kiwi, avocado, banane șamd, când are poftă românul să consume. Responsabile de aceste importuri sunt mai degrabă obiceiurile de consum, noul stil alimentar adoptat de români și mai puțin de producători. Care producători, în primul rând trebuie să se lupte cu statul care le pune tălpi prin legi spoliatoare producției. Taxele și impozitele în exces și lipsa de viziune în ceea ce privește subvențiile, nu țin loc de dezvoltarea agriculturii. Autoritățile, în mod subtil (și, cred eu, mai degrabă din lene și incompetență, decât în mod deliberat, planificat), favorizează producția agricolă cu valoare adăugată mică. Deci, la modul general-filosofic vorbind, nu cred că poate exista o națiune ai cărei membri (ca și comunitate) să nu dețină controlul, proprietatea teritoriului pe care trăiește, de așa manieră încât să trăiască cu spaima că străinul care-i va cumpăra pământul îl va aburca în cârcă și va merge cu el către țara lui. O națiune ai cărei membri nu au acces la 90% sau mai mult din teritoriul național, pentru că e proprietatea altora, ar fi o națiune formată nu din cetățeni, ci din „resurse umane”, o forță de muncă care are voie doar în orașe, pe șosele și în magazine, având în proprietate doar mașina și, eventual, casa în care doarme, precum migratorii de altă dată calul și cortul.
Dar stai, la cum ne tratează statul român în materie de taxe și impozite pe ceea ce deținem și în materie de proprietate pe ce consține solul și subsolul terenurilor din proprietatea noastră, cam asat și suntem: resursă umană pentru forța de muncă. Mă rog, și pentru forța de vot (un nou tip de “muncă”).
PS: rămâne de urmărit care va fi relația statului cu notarii și “fermierii”, că declara Achm Irimiescu ieri că:
„România are un total de 14 milioane de hectare de teren agricol, din care 3,8 milioane hectare organizate în ferme, 9,3 milioane de hectare de teren arabil, teren din care doar 3 milioane de hectare au și cadastrul făcut”.
Adică iar vorbim de o șapcă de bani la îndemâna unora care s-au dovedit până acum suficient de amabili pentru a și-i însuși.