Starea de urgență din România care datează deja de mai bine de o lună precum și ordinele venite de la Arafat i-au lăsat pe mulți români în afara sistemului de sănătate. Unii dintre ei au fost externați pentru a face loc bolnavilor de COVID-19, în timp ce alții trebuie să își amâne controalele și consultațiile, acestea fiind suspendate în această perioadă. Unii medici oferă consultații online, dar nu toți și mai ales nu toți românii știu sau pot să beneficieze de astfel de consultații. Și aici, la fel ca și în cazul cursurilor online, se face o triere, între cei care pot să solicite o consultație online și cei care nu au această posibilitate. Pentru aceștia, va exista oare o statistică la fel de clară ca și pentru victimele coronavirusului?
„Se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private. În termen de 48 de ore de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital”, acesta este ordinul care afectează mii de pacienți din toată țara.
Medicii nu știu nici ei când pot să ofere consultații, în ce condiții și căror pacienți. Unele boli nu stagnează, în unele situații apar complicații, în alte situații o amânare de 2 luni poate avea consecințe dramatice. Va fi interesant dă făcut o statistică a numărului de bolnavi a căror boli s-au agravat din cauza faptului că sistemul de sănătate românesc nu poate duce o bătălie pe două planuri: să trateze în același timp și bolnavii diagnosticați cu coronavirus și ceilalți pacienți care suferă de alte afecțiuni. În această situație se încadrează și mulți dintre pacienții care suferă de boli cronice.
Dr. Bogdan Tănase, medic primar chirurg la Institutul Oncologic Fundeni și președintele Alianței Medicilor, este unul dintre medicii care recunoaște că aceste măsuri îi afectează pe pacienți. Aceștia nu mai beneficiază de analize care pot să depisteze boli grave, nu mai beneficiază de intervenții chirurgicale dacă nu reprezintă o urgență. Medicul Bogdan Tănase se întreabă când se va găsi o soluție și pentru pacienții lăsați pe dinafara, prioritate având persoanele diagnosticate cu COVID-19.
”Mă întreb și eu, ca medic care tratează pacienți oncologici, decidenții înțeleg oare că trebuie găsită o soluție pentru acești bolnavi? Sunt pacienți cronici, nu sunt urgențe, dar multe din intervențiile chirurgicale oncologice au un timing precis în raport cu restul tratamentelor. Ce se întâmplă cu acești pacienți? Când și cum îi putem opera în siguranță? Avem o Comisie de chirurgie oncologică la Ministerul Sănătății, oare această comisie nu ne poate îndruma în vreun fel? Fiindcă suntem noi, ca medici, din punct de vedere medico-legal și moral mai ales, suntem între ciocan și nicovală. Și aceste întrebări evident sunt valabile și pentru toți pacienții aflați în tratament cronic: dializă, diabet, boli rare. Deci? Aude și ajută cineva?”, se întreabă dr. Bogdan Tănase.
Cu această situație se confruntă și medicii oncologi din Cluj. Aceștia recunosc că este foarte greu atât cu ceea ce ține de hârtii, dar și cu intervențiile chirurgicale limitate efectuate în cadrul Institutului Oncologic.
”Avem dificultăți pe care le avem pentru confirmarea prin biopsie a tumorilor. Unii dintre colegi abuzează de ordinele și măsurile luate care nu au fost foarte clare. Domnul Arafat a trebui să revină și să nuanțeze, sunt anumite categorii de pacienți pentru care trebuie să lucrați, dragi colegi medici. Directorul medical de la clinica de Pneumoftiziologie ne-a transmis că va trebui să modificăm biletele de trimitere pe motiv că CAS nu va deconta cheltuielile pentru bronhoscopie biopsie pentru un pacient care este suspect imagistic de tumoră pulmonară. Circuitele ca să ajungă un asemenea pacient să beneficieze de biopsie ar trebui să treacă mai întâi prin UPU, ceea nu se potrivește cu ce se întâmplă în mod normal. Avem cazuri de biopsii mamare. Paciente care imagistic au tumori mamare. Întâmpinăm foarte mari dificultăți în cazul pacienților care necesită intervenții chirurgicale. Institutul Oncologic lucrează, dar nu operează orice fel de patologie și nici ei nu pot să primească tot ce am avea nevoie. Oferim consultații online pentru zonele carantinate pentru că situațiile sunt dramatice”, potrivit dr. Adrian Udrea.
Deputatul clujean Emanuel Ungureanu a militat în această perioadă pentru drepturile bolnavilor cronici, în special cei oncologici și cei dependenți de dializă, însă recunoaște că aceasta este o problemă generală, românii evită spitalele, aceștia preferă să își trateze afecțiunile acasă, iar acest lucru poate determina apariția unor probleme grave de sănătate.
”Problema este un generală. Discuția este că oamenii nu știu unde să meargă. Pacienții nu sunt urmăriți prin telemedicină. Este un fel de improvizație națională la această oră. Scapă cine poate. Oamenii nu au certitudini. Paradoxul este că eu merg acum prin spitale și am fost la UPU și este pustiu. Nu mai sunt urgențe? Oamenii nu mai au probleme de sănătate? Oamenii stau acasă cu dureri și probleme grave și nu merg la spital. Este o dezorganizare și consecințele sunt dramatice. Oamenii nu mai au curajul să meargă la medic și atunci discuțiile sunt doar prin telefon și consultațiile sunt superficiale. Se bâjbâie, nu avem telemedicina pusă la punct”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu
Declarațiile făcute de deputatul Emanuel Ungureanu sunt confirmate de un studiu recent făcut de Bestjob care dezvăluie că în cazul în care nu ar fi vorba despre o urgenţă medicală, peste 60% dintre persoanele chestionate preferă să evite spitalele şi să trateze acasă eventualele probleme medicale uşoare sau medii, care nu au legătură cu coronavirusul, consultându-şi medicul de familie, şi mai puţin de 4% ar chema o ambulanţă pentru a merge la spital.
Întrebaţi ce ar face dacă ar avea simptome asociate coronavirusului, 7 din 10 angajaţi au spus că ar suna la medicul de familie pentru a cere sfaturi, 15,3% ar chema ambulanţa, iar 10,7% susţin că ar rămâne în casă şi s-ar trata singuri, fără să ceară sfatul de specialitate.
Ziar de Cluj atrăgea recent atenția supra faptului că în această perioadă avorturile la cerere sunt suspendate, iar femeile pot ajunge în situația de a fi nevoite să păstreze o sarcină pe care nu și-o doresc.
Citește și:
Rujeola epidemia uitată a României
Toate eforturile sistemului de sănătate românesc sunt concentrate de aproape două luni asupra pandemiei de coronavirus, dar în același timp România se confruntă cu o altă epidemie, cea de rujeolă, de care toată lumea pare să fii uitat. Această este o boală care spre deosebire de coronavirus afectează copiii. Aceștia nu pot fi uitați, doar pentru că există o altă epidemie pe care să ne concetrăm toate resursele.
Până acum au fost depistate 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. În ultimele șase săptămâni au fost raportate 236 de noi cazuri de rujeolă.
”Să nu uităm că avem încă în evoluție o epidemie de rujeolă pe teritoriul Romaniei în care s-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Nu trebuie să lăsăm garda jos, vaccinarea de rutină trebuie să continue în această perioadă deoarece avem obligația să prevenim îmbolnăvirile de orice fel, mai mult ca oricând”, a declarat Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății.
Cu toate acestea, numărul cazurilor de rujeolă poate să crească având în vedere situația epidemiologică actuală în care mulți medici de familie evită pe cât posibil contactul cu pacienți, chiar dacă recomandările sunt ca Programul Național de Vaccinare trebuie să continue.