Din oras

Risipa fondurilor europene a la Boc: proaspăt asfaltată, strada Regele Ferdinand este spartă din nou VIDEO

Scris de 839

Deși presa locală anunța recent că lucrările de modernizare a străzii Regele Ferdinand vor fi încheiate în luna Mai, adică termenul de finalizare va fi devansat, firma desemnată de municipalitatea clujeană pentru realizarea acestor lucrări a început să spargă strada abia transformată. Fondurile europene – despre care Ovidiu Câmpeanul, „director în cadrul Primăriei”, susținea că pot fi pierdute dacă lucrările nu erau inițiate la începutul anului școlar 2019-2020, chiar dacă au pus în cap întreg traficul, iar business-urile din zonă, pe butuci – sunt folosite acum pentru a sparge din nou strada abia asfaltată. Sau poate că aceste „reparații” la asfaltul abia turnat sunt făcute din bani publici? Oricum ar fi, o asemenea batjocură din bani publici sau europeni poate fi urmărită doar în Cluj-Napoca, municipiu lovit tot mai mult de sindromul meșterului Manole, în varianta ardelenească Dorel bácsi.

Firma de casă a Primăriei clujene execută cârpeli pe o stradă abia asfaltată. Din bani publici?

De bună seamă, ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns

Pe de o parte, Primăria anunță prin intermediul presei de casă cum că lucrările de modernizare la strada Regele Ferdinand vor fi încheiate în luna Mai, devansând termenul anunțat, iar pe de altă parte lucrările nu doar că bat pasul pe loc, dar sunt executate pe porțiunile unde strada a fost deja asfaltată. 

Lucrările la principalele proiecte de investiții din oraș au continuat și în această perioadă, a subliniat recent edilul:

„Am apăsat pedala la maxim pentru toate proiectele pe care le avem în derulare. 

Strada Bună Ziua va fi finalizată înainte de luna iulie, va fi gata în luna mai, ultima etapă va fi doar trasarea marcajelor, pentru că trebuie așteptate 20 de zile de la turnarea asfaltului până la implementarea marcajelor finale.

Finalizarea parcului Între Lacuri va fi gata mai repede decât luna iunie, cât este în contract, va fi gata în luna mai. 

De asemenea, strada Ferdinand va fi gata în luna mai, mai repede decât luna iulie, termenul contractual.

Strada Molnar Piuariu, prima stradă smart din România, va fi gata și ea în luna mai, în 15, potrivit termenului din contract, sper că și-l vor respecta, am fost pe șantier pentru a ne asigura că vor respecta termenul, dacă nu vor suporta sancțiunile prevăzute de lege…”, a transmis primarul Emil Boc.

Și vor continua mult și bine. 

Prin urmare, nu ar fi cazul să-i bănuim de prea multă hărnicie pe reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca, care se împiedicau unul de celălalt prin platourile emsiunilor locale de radio pentru a anunța marile proiecte de investiții din oraș, adică cele de infrastructură. 

Nu doar Consiliul Județean a realizat o serie de peticiri la drumurile județene, în plină stare de urgență, fără ca presa de casă să se întrebe în privința fondurilor investite în aceste lucrări, în absența licitațiilor și atribuirilor de licitații pentru banii publici – șmecherie posibilă doar prin intermediul stării de urgență instrumentată de Guvernul liberal-militar prin intermediul decretului prezidențial – dar și lucrările la cea mai însemnată arteră centrală din oraș, strada Regele Ferdinand, sunt realizate după apucături specifice administrației locale:

câtă vreme clujenii au fost blocați în propriile case sub sancțiunea usturătoare a amenzilor bonțidenilor locali, firma SC Diferit SRL, desemnată de Primăria Cluj-Napoca pentru modernizarea străzii Ferdinand, execută deja lucrări de „reparație” la porțiunea de stradă recent asfaltată. 

Nu este aceasta o risipă a fondurilor europene? Sau a banului public?

Toate marile proiecte începute în Cluj din fonduri europene, fie că ne referim la pistele de biciclete sau la „Buftea de Cluj”, adică așa-numitul Centru Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC) din zona Lomb, unde pâmântul o tot ia la vale, toate aceste proiecte începute din fonduri europene au fost ulterior cârpite din banii clujenilor, adică din bani publici.  

În acest răstimp, edilul clujean își umple pagina de socializare cu imagini atent fotografiate, din care aflăm că municipiul Cluj-Napoca se dezvoltă nevoie mare. 

În realitate, pe teren, strada abia asfaltată este din nou spartă: să fi uitat administrația Boc să realizeze sistemul de canalizare? Sau sunt implementate capace de canalizare în format 3D? 

Așteptăm răspuns din partea Primăriei Cluj-Napoca la aceste întrebări. 

Cum poate fi explicată această amplă lucrare de „reparație” altfel decât prin prostie? 

Urmăriți în imaginile video de mai jos cum sunt risipite fondurile europene în municipiul Cluj-Napoca.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours Analiza
    BASMELE DESPRE METROU CONTINUĂ. Primarul Emil Boc susține că studiile tehnice pentru aceste proiecte conțin toate soluțiile, inclusiv un plan de managemet al traficului. MATEMATICA, IDIOATA DE EA, ÎL CONTRAZICE. Dar ce contează?
  • Acum 7 hours Eveniment
    Pompierii clujeni au intervenit anul trecut la peste 900 de incendii de vegetație. Apel (degeaba) către cetățeni să nu mai dea foc la miriști
  • Acum 21 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 23 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 1 day Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 1 day Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 1 day In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 1 day Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]

TOP CITITE