Politica

ROMÂNIA A SĂRBĂTORIT ”ZIUA RINICHIULUI” făară niciun Centru de transplant, construit de statul român de la zero. Ce așteptări să avem de la o clasă politică rapace, care trăiește în impostura CV-ului, cățărată pe Tricolor în funcții călduțe?

Scris de 413

Deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate şi Familie a Camerei, susține argumentat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că statul român nu a reușit să construiască niciun Centru de Transplant de la zero până astăzi. El a reclamat că, în lipsa asigurării finanțării pentru Centrul Integrat de Transplant de la Cluj, Institutul de Transplant Renal continuă să funcționeze într-un pod neautorizat.

Deputatul a transmis un mesaj autorităților române cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, sărbătorită anual în cea de-a doua joi a lunii martie.

”Aveți curajul să vă uitați în ochii lor? 

De ce mi-a fost cumplit de rău astăzi, de Ziua Mondială a Rinichiului? Pentru că de 20 de ani lupt pentru drepturile pacienților care suferă de insuficiență renală cronică din România. Am suferit și sufăr enorm pentru că statul român nu a fost în stare să construiască niciun Centru de Transplant de la zero până astăzi.

În schimb, astăzi, Rafila, ministrul Sănătăţii în funcție, a fost la simpozioane, mese rotunde, a zis că face și drege pentru pacienții cu boli renale din România și NIMENI nu l-a întrebat de ce nu a finanțat din PNRR proiectul construirii unui centru de Transplant la Cluj, cu toate că are un raport pe masă care arată că Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca funcționează într-un pod neautorizat!

Eu am luptat ca acest proiect să fie prioritar în PNRR și a fost scos de înțelegerile murdare ale unor politicieni ticăloși. Se construiesc stadioane noi în România, dar bani de spitale nu se găsesc niciodată”, a arătat Emanuel Ungureanu, în postarea sa.

Deputatul arată că săptămâna viitoare va protesta împotriva autorităților care se opun finanțării viitorului Centru Integrat de Transplant din Cluj, dar care ar urma să trateze zeci de mii de pacienți din toată țara.

”Săptămâna viitoare voi ieși în stradă, voi organiza un protest împotriva ticăloșiei autorităților locale și centrale care refuză finanțarea Centrului de Transplant Multi Organ din Cluj-Napoca.

Aici ar urma să se trateze pacienți din TOATĂ România, de la Buzău, Iași, Craiova, Tulcea, Timișoara, Maramureș, sunt zeci de mii de pacienți cu boală cronică de rinichi care au nevoie de acest centru medical.

Dacă te îmbolnăvești mâine de o boală de rinichi, la Cluj te așteaptă un pod neautorizat pe post de spital. Înțelegeți de ce mi-a fost rău astăzi? Pentru că simt că sunt prea singur în această luptă!”, a mai transmis deputatul.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours FOTOGRAFILA
    SĂ DĂM CU BANUL DE PĂMÂNT: Cât de frumoase sunt inutilele garnituri de cauciuc de la baza pomilor care au umplut orașul prin contract cu atribuire directă din banul public
  • Acum 2 hours Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 14 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 15 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 18 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 21 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 21 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 21 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 23 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 23 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 23 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 24 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 1 day Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE