În general, în această perioadă înfloresc sondajele de opinie. Dacă vă sugerează concluzii ferme, e doar manipulare. Totuși, printre slide-urile sondajelor de opinie fluturate “pe surse” prin cafenele din București, se pot observa câteva lucruri foarte interesante.
A fost un șoc pentru opinia publică anunțul că jurnalistul Rareș Bogdan, nu că va candida la europarlamentare, ci că va deschide aceast listă din partea PNL. Însă, trebuie să remarcăm ceva: oricât de prieten ar fi el cu Klaus Iohannis, sau cu Ludovic Orban, sau cu Eduard Helwig, dacă nu ieșea bine în sondaje, nu avea ce căuta pe listă.
Și acesta este, cu adevărat, șocul: Bogdan are cifre incredibile pentru un non-politician și, mai mult, bate la fundul gol politicieni cu notorietate, unii foști premieri, sau politicieni supra-expuși în media.
Sigur, Rareș Bogdan și-a construit notorietatea tot datorită mass media prin mașina de expunere a Realității TV, prin discursul dur anti-PSD și prin accentele de naționalism promovate în emisiunile sale.
Vă vom prezenta în cele ce urmează, ÎN EXCLUSIVITATE, două sondaje diferite în care Bogdan face cifre incredibile. Într-unul dintre ele, jurnalistul atinge cota de încredere de 30% dintre votanți, la egalitate cu Călin Popescu Tăriceanu și în fața lui Victor Ponta și Dacian Cioloș. Iar asta este cu adevărat o realizare.
Iată cum arată unul dintre sondajele pe care am pus mâna:
În cel de-al doilea sondaj, Bogdan capitalizează încredere semnificativă în fața colegilor de partid, sau depășește politicieni rutinați precum Băsescu, Norica Nicolai sau Rovana Plumb.
Iată și cel de-al doilea sondaj pe care am pus mâna:
Semnele că jurnalistul va accepta noua misiune sunt: reducerea timpului de antenă pe Realitatea TV și tot mai probabila sa înlocuire cu Robert Turcescu.
Dar mai este o predicție pe care noi o să o facem: Rareș Bogdan și PNL vor lupta cu toate resursele pe care le au la dispoziție ca să-l scadă în intenția de vot pe Cioloș și USR+, ajutându-l, în mod paradoxal, pe Liviu Dragnea, în fapt scăpând PSD de o problemă interesantă. Misiunea lui Rareș Bogdan este de a ajuta PNL să capitalizeze încrederea de care beneficiază în cât mai multe voturi la europarlamentare, în folosul PNL și în detrimentul USR, că PLUS nu prea contează. Cele două forțe care reprezintă dreapta se vor bate între ele pentru a câștiga legitimitatea de principală forță a opoziției.
Să nu trecem peste un nume prezent cu cifră foarte mare în sondaje: Laura Codruța Kovesi. Aceasta este pe locul trei la capitolul încredere și cele 39% încredere, la 6 puncte față de Iohannis, fac din d-na Kovesi o superprezidențiabilă și, în teorie, un potențial contra-candidat extrem de puternic pentru Iohannis. De aceea luptă PNL ca Laura Kodruța să ajungă procuror european: ca să-l scape pe Iohannis de o mare problemă.