Politica

Rafila: Dezvoltăm o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, vineri, că nu mai este loc de risipire a banilor publici prin activităţi frauduloase care duc în primul rând la subdezvoltarea sau la nedezvoltarea sistemului de sănătate, relatează News.ro.

Alexandru Rafilă participă, vineri, alături de reprezentanţi al Departamentului de Justiţie al SUA la al doilea eveniment despre integritate şi practici anti-corupţie în sistemul de achiziţii publice în sănătate.

“Este o activitate care este dedicată bunelor practice în domeniul combaterii corupţiei. Este vorba de acţiuni preventive şi ne bucurăm să fim parteneri cu autorităţile din România care au responsabilităţi în domeniu, respectiv cu Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. Ambele instituţii vor fi prezente la această sesiune, vor fi reprezentate la cel mai înalt nivel şi ne dorim ca participanţii, fie că este vorba de conducători de spitale, fie că e vorba de reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică, să dobândească cunoştinţe, să poată să-şi exprime punctele de vedere legate de pericolele care există în ceea ce priveşte procedurile de achiziţie publică”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El doreşte dezvoltarea în ţara noastră a unei politici de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar.

“Noi facem acest lucru pentru ca să dezvoltăm şi în România o politică de prevenire a faptelor de corupţie în sistemul sanitar. Aţi văzut că în ultima perioadă au fost destul de multe discuţii în spaţiul public, fie că se refereau la sistemul sanitar, fie în general la alte domenii de activitate. Noi trebuie să fim însă consecvenţi, să transmitem acest mesaj foarte puternic că nu mai este loc de risipire a banilor publici prin activităţi frauduloase care duc, în primul rând, la subdezvoltarea sau la nedezvoltarea sistemului de sănătate. Acesta trebuie să fie un mesaj foarte clar pentru toată lumea”, a explicat Alexandru Rafila potrivit news.ro.