Politica

PSD îi cere lui Florin Cîțu să îi solicite ministrului Energiei proiectul OUG pentru stoparea creșterii prețurilor la energie

Reprezentanţii PSD consideră că liderul PNL, Florin Cîţu, trebuie să-i solicite colegului său de partid care conduce Ministerul Energiei să prezinte urgent proiectul de ordonanţă de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor din piaţa de energie din România.

„PSD este de acord cu preşedintele PNL, Florin Cîţu, că România are nevoie de o economie puternică pentru a putea face faţă provocărilor generate de războiul din Ucraina. În acest sens, trebuie să acţionăm asupra cauzelor principale, respectiv asupra creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, care au cel mai puternic impact negativ asupra economiei naţionale. Prin urmare, PSD îi transmite preşedintelui PNL că trebuie să-i solicite colegului său de partid care conduce Ministerul Energiei să prezinte urgent proiectul de ordonanţă de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor din piaţa de energie din România. Adoptarea acestui act normativ este esenţială pentru consolidarea economiei naţionale”, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES de PSD.

Potrivit sursei citate, Uniunea Europeană şi-a exprimat deja acordul ca statele membre să adopte măsuri de reglementare în piaţa de energie şi gaze naturale.

„Aşadar, nu mai există niciun obstacol pentru intervenţia cu fermitate în domeniul energiei, în vederea protejării economiei naţionale şi a consumatorilor casnici. PSD aminteşte că a prezentat cu săptămâni în urmă mai multe soluţii pentru combaterea creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, iar multe dintre acestea au fost agreate la nivelul Guvernului şi al Coaliţiei de guvernare. Este deci important ca partenerii liberali să prezinte, în regim de maximă urgenţă, actul normativ pentru implementarea acestor soluţii”, mai spun social-democraţii.