Profesorul universitar doctor Florin Stamatian e de peste un deceniu șeful Clinicii de Ginecologie I din Cluj Napoca, un medic dedicat, pionier al ecografiei în România și promotor al cercetării medicale de excepție, prin centrul IMOGEN, relativ recent înființat la Cluj-Napoca. Medicul a asistat la nașterea a mii de copii și a urmărit in uter alti zeci de mii. I-a fost foarte dragă meseria sa, deși ginecolog a devenit „din întâmplare”, prima opțiune fiind cea de chirurg. Și-a dorit mereu să facă performanță, să fie un nume în domeniul său de activitate, și a ajuns un specialist de referință în ecografie, chirurgie laparoscopică, obstetrică și ginecologie, în cercetarea, practica și teoria medicală clujeană.
Florin Stamatian s-a născut în Turda, într-o familie cu dragoste pentru medicină
Florin Stamatian s-a născut în Turda, din părinți cu dragoste pentru medicină: tatăl său era șeful secției de ginecologie, iar mama farmacistă:
„În ’52 m-am născut și a zis mama că și natura s-a cutremurat, pentru că în 15 mai, dimineața, a nins.”
A avut șansa de a urma un liceu și astăzi recunoscut pe plan național, Colegiul „Mihai Viteazul” din Turda, unde a avut parte de dascăli devotați și de colegi foarte buni la învățătură:
„Deși Turda era un oraș mic, avea o intelectualitate destul de puternică și am avut profesori tineri de foarte mare calitate și profesori în vârstă cu titlul de profesor emerit. Și la mare modă în anii aceia era clasa de real, profilul de informatică. Foarte mulți colegi de-ai mei au făcut Politehnica, informatică, toți 36 câți am fost în clasă am reușit la facultate.”
Liceul de atunci, din perioada comunistă, era, după cum își amintește Florin Stamatian, extraordinar de bine dotat, oferind condiții net superioare celor pe care le oferă școala de acum: a avut teren de fotbal, de handbal, de baschet, pistă de atletism, teren de tenis de câmp, sală de sport polivalentă, laborator fonic de limbi străine, de biologie, chimie, fizică:
„Și bineînțeles și laborator de lucru manual, unde am făcut tâmplărie. Și astăzi am scaunul pe care l-am făcut în liceu! Iarna se punea apă pe terenul de baschet și făceam patinoar”, povestește șăgalnic medicul.
În liceu, Florin Stamatian visa Politehnica, influențat de atmosfera din clasă. Nu avea însă o orientare profesională încă pe deplin stabilită și într-un final a ales Medicina:
„Am avut colegi olimpici internaționali la matematică și la începutul clasei a XII-a am constatat că până eu am citit enunțul de pe tablă, ei rezolvaseră problema deja, ceea ce m-a speriat puțin în perspectiva admiterii la Politehnică. În schimb, în clasa a XI-a mi-a plăcut foarte mult chimia organică și ajunsesem olimpic la chimie și când am văzut că doar 3 cărți subțiri trebuie pentru Medicină, m-am decis: «Mă duc la Medicină!»
Și poate un moment mai deosebit a fost faptul că profesoara de biologie mi-a zis că nu o să intru la Medicină niciodată, pentru că nu învăț la biologie. Biologia nu se cerea la admitere și răspunsul meu a fost: «Doamnă, la Medicină la admitere nu mă întreabă câte ouă face găina, și am pus pariu cu ea că eu intru între primii 50. Și am intrat al patruzeci și nouălea.”
Viața de student în anii ’70
La Medicină, Florin Stamatian a ajuns foarte speriat de miturile ce spuneau că la facultate, șasele, dacă reușești să îl iei, e notă mare. Așa că, în anul I a învățat serios și a terminat cu media 10.
Atmosfera Clujului universitar al anilor ’70 era una mult mai calmă, studenții erau mai apropiați și, fiindcă nu existau telefoane mobile, aveau metode inedite și pline de farmec de a comunica și a ține legătura:
„Deși nu am stat în cămin, eram cu colegii tot timpul. Nu erau telefoane mobile și atunci, dacă voiai neapărat să te întâlnești cu cineva, mergeai la Croco și lăsai vorbă și se transmitea din client în client: «Vezi, că te caută…!» Nu exista să nu treci măcar o dată pe zi prin Croco.
Vorbim de anii ’70, când trăiam încă în boomul economic al societății omului nou, încă nu ajunsesem la omul nou de tip socialist și marea lovitură ca studenți puturoși am primit-o în anul V, când s-a introdus autogospodărirea în cămine și a trebuit să măturăm și să facem curat pe coridoare și în grupurile sanitare; a apărut cantina cu bandă, în care mergeai cu tava, nu mai erai servit la masă, și a apărut parizerul pane. Aia m-a marcat!
În general, stând acuma și gândindu-mă retrospectiv, întotdeauna când ajungi la bătrânețe te gândești că cea mai frumoasă perioadă este copilăria și adolescența. A fost o perioadă foarte frumoasă, pentru că părinții au făcut eforturi să nu realizăm în ce societate trăim, și să considerăm normalitate dacă mâncam carne numai duminica și dacă duminica aveam dreptul la cămașă albă și la bani pentru matineu la cinematograful din colț.”
Începuturile ecografiei în România
La începutul anului VI de facultate, Florin Stamatian a dat examen și a devenit medic intern de specialități chirurgicale. Trei ani de zile a lucrat în diferite clinici de chirurgie, a făcut urologie, chirurgie, chiar și radiologie oncologică. În momentul în care a ajuns intern la ginecologie a beneficiat de o șansă de care a depins ulterior întreaga sa viață:
„Un coleg mai mare cu 10 ani a fost plecat cu bursa Humboldt în Germania. Atunci a fost o generație în care mulți plecau cu bursă Humboldt și fiecare, când se întorcea acasă, se întorcea cu ceva în spate: unul cu microscop electronic, altul cu tehnică de osteosinteză… colegul meu s-a întors în spate cu ceva mare de tot, ce încăpea greu într-o dubiță, care avea o componentă pe care o luai în mână, de dimensiunile unei unități de calculator, cu mâner, care ocupa aproape tot abdomenul, și pe ecran se vedea ceva verde, care mișca pe fond negru. Aparatul se numea ecograf și colegul m-a întrebat într-o zi: «Nu vrei să stai cu mine să scrii?», el să pună diagnostic și eu să notez.
Însă nu după mult timp, la un moment dat, într-o discuție, m-a întrebat: «Mă, Florine, tu vezi ceva?» I-am zis că nu, și el: «Nici eu!». Dar am avut ambiția să învățăm acea metodă. Exista acces la bibliografie, dar nu era facil. Scriam cărți poștale cu titlul articolelor și autorii dintr-o broșură la care eram abonați mai mulți, «Current Contents», și circula: stătea la tine două-trei zile și repede îți notai, apoi scriai cărți poștale și din 10-12 articole, primeai 4-5. Am citit sute de articole, am comparat imaginea care o aveam noi cu imaginea care era în articole și urmăream cazurile până la finalizare, ca să știm dacă am avut dreptate sau nu.”
Primul cabinet de consultații – screening din țară
Astfel, prin eforturile euristice ale celor doi medici, a apărut, în 1979, primul cabinet de consultații – screening din țară:
„Aveam zeci de pacienți care veneau cu salvările de la Alba Iulia, de la Sibiu, și am început cu colegul meu să pregătim, să stabilim metoda. La un moment dat am scris o carte, care teoretic ar fi trebuit să fie teza mea de doctorat, dar nu s-a mai dat admitere la doctorat, și am rămas cu cartea scrisă”, își amintește Florin Stamatian.
În anii ’80, colegul său a ales să plece într-o excursie în Germania și să nu mai vină înapoi, și astfel, tânărul medic Stamatian a rămas singurul specialist în ecografie:
„De la el am învățat foarte mult, să operez, atitudinea clinică, modul de abordare a cercetării. Împreună am făcut prima amniocenteză din țară, am pus primul diagnostic de sindrom Down la un copil intrauterin și momentul plecării sale din țară a fost pentru mine și favorabil și nefast.
Favorabil în sensul că, în momentul în care el nu s-a mai întors, i-am și scris o scrisoare că îi mulțumesc pentru tot ce m-a învățat, dar și pentru faptul că a fugit. Fugind, a lăsat un tânăr asistent universitar de 28 de ani, singurul care făceam ecografie, și am început să țin cursuri. El era șef de lucrări, eu asistent, dar plecând, am rămas eu șeful meu.
Aproape deodată cu el a fugit și geneticianul și asistenta de la laboratorul de genetică, și astfel au dezorganizat conceptul care deja începea să se cristalizeze de diagnostic prenatal. Și, de aici încolo, toată existența mea ca medic a fost legată de o dezvoltare explozivă a medicinii materno-fetale și a diagnosticului prenatal.”
În 1981, cu mari eforturi, medicul a reușit să achiziționeze un nou aparat ecograf, cu ajutorul căruia și-a continuat activitatea în acest domeniu și a început să țină și cursuri pentru cei care mai cumpăraseră astfel de aparate.
Atlasul său de ecografie în obstetrică s-a vândut ca pâinea caldă
Cariera universitară a lui Florin Stamatian a stagnat până în 1990, pentru că după 1979 nu a mai fost permisă nicio promovare, pe linie didactică sau profesională. Revoluția l-a prins ca medic specialist și asistent universitar, dar lucrurile au evoluat între timp pe plan personal: s-a însurat, a făcut un copil și și-a trăit liniștit tinerețea, fără griji majore, într-un apartament din Mănăștur:
„Am locuit în Mănăștur într-un apartament cu o cameră de trecere, dar era atât de frumos! Eram tineri și nu ne păsa de nimic, numai de viața noastră profesională, fără a ne amesteca în alte probleme.”
În 1989 a reușit să se înscrie la doctorat, iar în 1990, odată cu deschiderea de după Revoluție, s-a gândit că toată lumea va începe să își cumpere ecografe, că era ecografiei a ajuns la apogeu și poate va apune. Era în căutarea unui alt domeniu în care să se poată dezvolta în continuare. În aceeași perioadă și-a publicat cea de-a treia carte, „Atlas de ecografie în obstetrică”, ce a avut un succes fulminant, fiind și lucrarea de care se simte cel mai mândru:
„S-a vândut ca un bestseller pentru că a apărut în decembrie ’89 și avea coperți verzi. Din librării s-au scos toate cărțile cu coperți roșii și a fost pusă cartea mea cu coperți verzi. Dar nu de-asta s-a vândut, ci pentru că era singura carte de ecografie în obstetrică și era făcută ca un atlas, deci foarte didactic. S-au vândut atunci 3.000 de exemplare, o astfel de performanță nu se mai poate întâmpla niciodată.”
Șansa perfecționării în Belgia și în Franța
Tot în anii ’90, șansa i-a surâs lui Florin Stamatian printr-o întâmplare ce a generat un lanț de consecințe propice dezvoltării sale profesionale. Două camioane cu ajutoare din Belgia au oprit în fața clinicii, „pentru că șoferul a zis: «Eu mai departe nu merg. Ăsta e spital, am ajuns!»” Medicul Stamatian a povestit cu cei veniți, în franceză, belgienii i-au văzut cartea și l-au filmat pentru un reportaj ce urma să fie difuzat la televiziunea din Belgia:
„Le-am spus că nouă nu ne trebuie cârpe, nouă ne trebuie legătura umană, schimb de informație, aparatură. Întors în Belgia, reporterul i-a dat cartea mea unui pediatru, neonatolog, și el mi-a scris o scrisoare, că nu știe cu ce aparat am lucrat, dar că lucrarea este extraordinară ca descriere anatomică a diferitelor segmente și i-ar plăcea să știe cu ce aparat am lucrat.
Și aici a intervenit nevastă-mea, care mi-a zis: «Vezi? Te-a invitat în Belgia!» Și ne-am dus la ambasada Belgiei, am cerut viză pentru mine și pentru soția mea, consulul a luat și scrisoarea și a zis: «Da, domnule! E invitație!” Și ne-a dat vizele și astfel, cu 200 de dolari în buzunar și cu Oltcitul proprietate personală, ne-am pornit spre Belgia.”
Între timp, clinica a mai fost vizitată de persoane ce au adus ajutoare din Belgia, unul dintre binefăcători fiind șeful rotarienilor belgieni, iar altul, directorul Unisys Computer Company. Cei doi i-au facilitat lui Florin Stamatian accesul în spitalele din Bruxelles și, în același timp, cei care veniseră cu primele ajutoare l-au invitat într-o localitate de lângă Bruxelles, unde aceștia locuiau:
„Am cunoscut oamenii de acolo, ei erau speriați de noi, credeau că suntem din Africa neagră, din pomi proaspăt coborâți. Ne-a așteptat primarul cu drapelul, mi-au adus traducătoare și de aici mi-au intrat în suflet și în minte două dorințe: să ajung să învăț laparoscopia, pentru că asta era ceva nou și o văzusem acolo la una dintre clinici, și să le dovedesc că suntem o țară cu multă cultură și o țară europeană.”
Florin Stamatian a ajuns în Belgia ca bursier OMS, la un schimb de experiență, și așa a învățat primele noțiuni de chirurgie laparoscopică. Dorința de a le arăta belgienilor cultura românească s-a materializat cu o expoziție organizată la Bruxelles, unde a dus 40 de tablouri realizate de pictori contemporani din școala clujeană. Vernisajul a fost un succes, la inaugurarea expoziției participând și viceprimarul cultural din Bruxelles.
După ce s-a terminat stagiul din Belgia, medicul s-a întors acasă, oarecum neîmplinit ca dorință de perfecționare:
„Totul mi se părea că merge încet. De exemplu, am ajuns în Belgia îndoctrinat de sistemul medical românesc, că ăia nu știu nimic, numai au aparate. Am constatat că realitatea era cu totul alta și știau foarte mult, și foarte multă clinică. Am stat zile întregi în bibliotecă, foarte dornic de cunoaștere.”
Întors acasă, povestind cu colegii, ei i-au dat ideea de a aplica și pentru o bursă în Franța, și, după ce a luat examenul, Florin Stamatian a ajuns bursier la Lyon:
„Plecasem cu ideea de laparoscopie în minte, dar acolo am fost repartizat într-o secție de obstetrică, unde mi-am dat seama că prima mea iubire, medicina materno-fetală, mai are multe de spus și se pot face foarte multe.”
Modernizarea Clinicii Ginecologie II
Între timp, medicul a participat la un concurs al Fundației Soros și a câștigat pentru clinica Ginecologie II un laparoscop nou. A început astfel să organizeze cursuri de laparoscopie și a avansat foarte repede. În clinică exista o echipă de oameni tineri, cu dorința de a evolua profesional și fiecare a încercat să se specializeze pe un anumit domeniu:
„Unul, chirurgie laparoscopică, altul, să facă diagnostic ecografic mai deosebit, altul – să facă monitorizarea sarcinii, altul pregătire psiho-profilactică pentru naștere. Eram deja prin ’92 și am fondat «Școala mamei» și începusem să devenim ca și concept aproape clinică europeană. Cu eforturi, nu mici, încet-încet am început să reparăm clinica, să o modernizăm cât de cât. Au fost schimburi internaționale și foarte mulți dintre colegii mei mai tineri au fost în Statele Unite, în Polonia. Între timp ne făcusem niște relații în Elveția la o fundație care pregătea special pentru politici de sănătate. Au fost și asistentele plecate. Trebuia să luptăm pentru schimbarea mentalității.”
Programul național de diagnostic prenatal
Existau progrese, dar statul încă nu sprijinea suficient eforturile medicilor. În 1999 Florin Stamatian a ajuns membru în comisia de specialitate a Ministerului Sănătății, din postura în care, la una dintre ședințele în care se discutau prioritățile pentru programele naționale, a reușit să introducă pe lista de programe naționale și diagnosticul prenatal:
„Erau mulți profesori din București, Iași, Cluj, fiecare cu experiența lui, capabil să conducă un anumit aspect de program național, și eu, împreună cu un coleg din București, am stat mai timizi într-un colț și tot am zis: «Dar diagnosticul prenatal?» Și așa a apărut programul național de diagnostic prenatal finanțat de Ministerul Sănătății, urmând a se face 4 centre mari, București, Iași, Timișoara și Cluj. Și s-au dat fonduri – acuma, deja ecografe prin diverse granturi sau programe de la minister cam aveam, dar nu existau laboratoarele de genetică și am reușit, prin finanțarea Ministerului Sănătății, să înființăm aceste laboratoare de genetică specializate pe diagnostic prenatal. Din fericire, și astăzi, chiar dacă finanțarea este mult mai mică, acest program încă funcționează.”
Din 2003, profesorul Stamatian este șeful Clinicii de Ginecologie I
După ce a contribuit la modernizarea Clinicii Ginecologie II, doctorul Florin Stamatian s-a mutat la Clinica Ginecologie I. A devenit profesor și, din 2003, șeful acestei clinici:
„A rămas o tradiție și toți colegii mei din clinică sunt alături de mine, ca pe lângă învățământul clasic, pe lângă norma noastră cu studenții, să facem cât mai mult și în învățământul postuniversitar, ca noile generații de medici să stăpânească cât mai mult din metodele moderne de diagnostic și tratament.
Astfel, a fost o șansă mutarea mea la Clinica Ginecologie I, să ajung într-un serviciu care acoperă aproape tot spectrul de diagnostic și tratament în obstetrică și ginecologie. De la primul meu profesor am rămas cu medicina preventivă, chirurgia cât mai conservatoare, de la Radu Negulescu, colegul cu ecograful, am rămas cu ultrasunetele, cu ecografia, iar profesorul Surcel, la al cărui serviciu m-am mutat în 2000, a fost promotorul biologiei reproducerii umane asistate, respectiv fertilizarea in vitro. Și astăzi, în serviciul pe care îl conduc, avem de la sfatul prenupțial și serviciul de contracepție, fertilizare in vitro, până la diagnosticul prenatal, o chirurgie laparoscopică performantă și o chirurgie ginecologică coerentă. Suntem unitate de nivelul trei pentru obstetrică patologică, respectiv gravidă cu risc obstetrical crescut.
Între timp, după 2000, am reușit să introducem în spectrul specializărilor Ministerului Sănătății medicina materno-fetală și în clinică la noi se desfășoară cursuri postuniversitare pentru obținerea competenței în ecografie, colposcopie, medicină materno-fetală și reproducere umană asistată, încercând să ne împărtășim cunoștințele la cât mai mulți.”
Centrul de cercetare IMOGEN
Pentru că medicina materno-fetală înseamnă un domeniu extraordinar de vast și încă cu multe necunoscute, în 2007 profesorul Florin Stamatian a aplicat pentru un grant pe fonduri europene și în 2014 a fost inaugurat la Cluj un institut de cercetări multidisciplinare, IMOGEN, unde astăzi se pot asigura servicii de screening, obstetrică, ginecologie, imagistică, RMN de ultimă generație, săli pentru biopsii, genetică, cu posibilitatea, de la o simplă cultură de celule amniotice, până la izolarea ADN-ului fetal din circulația maternă, neurologie, chirurgie buco-maxilo-facială:
„A fost conceput ca un centru multidisciplinar care să se ocupe de sistemul nervos central, de la concepție până la Alzheimer. Am început deja și am făcut tractografia, electroencefalograma la copil intrauterin, încercăm să introducem RMN-ul funcțional ca să aflăm ce se întâmplă din punct de vedere funcțional în diferitele afecțiuni ale mamei care duc la hipoxie fetală.
Centrul ca atare, ca și concept, este unic în Europa de Est, este un centru de cercetare în cadrul Spitalului Județean și atunci când am conceput proiectul au venit alături de mine profesorul Sfrângeu, Dafin Mureșanu, profesorul Băciuț, pentru că malformațiile sau tulburările funcționale nu sunt unice, nu afectează un singur sistem. Unele sunt genetice, altele sunt dintr-un factor de mediu și în ultima vreme colaborăm strâns cu un centru privat de cercetare condus de profesorul Gurzău.
Dar suntem efectiv în faza în care angajăm personal și în care am scris proiecte și așteptăm ca factorii de decizie să înțeleagă că și pentru progresul societății, indiferent de ramură, nu poți să dezvolți numai curativul, trebuie să ai și baze provenite din cercetare.”
16 nașteri pe noapte și 11 gărzi pe lună
1992 a fost anul în care doctorul Stamatian a participat pentru prima dată la un congres în străinătate. După 8 ani, a ajuns în prezidiu și ”invited speaker” la Federația Internațională de Obstetrică și Ginecologie de la Washington, a dezvoltat Asociația Română de Medicină Perinatală, care și-a ținut până acum 11 congrese naționale, la care au participat zeci de profesori din întreaga lume și a fost membru fondator al Societății Sud-Est Europene de Medicină Perinatală, pe care a prezidat-o timp de 4 ani. De 5 ani, profesorul Stamatian este membru al Academiei de Științe Medicale. A fost de zeci de ori ”invited speaker” la congrese europene. E în prezent președinte de onoare al Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, după ce a fost președintele acesteia timp de două mandate. De peste 20 de ani e și redactorul-șef al Revistei de Obstetrică-Ginecologie. Toate acestea, îmbinate cu o neobosită activitate clinică:
„Atunci când am început să practic această meserie, aveam și 16 nașteri pe noapte și când eram tânăr, la un moment dat, am făcut și 11 gărzi pe lună. Sunt mii de copii la care am asistat la naștere și sunt zeci de mii pe care i-am văzut in utero, și mi-a fost foarte dragă meseria asta, chiar dacă ginecolog am ajuns din întâmplare.
În momentul în care au scos posturi la concurs pentru învățământul superior, uitându-mă pe posturi, mi-am dat seama că ar fi foarte greu să prind un post de chirurgie și nevastă-mea mi-a zis: «Ia ginecologia, că e chirurgie! Și gândește-te că apendicele poate aștepta și până dimineața, să îl opereze profesorul, dar femeia naște noaptea, și cu cine e de gardă și, mai știi, un cabinet privat?!» Eram în 1979 și sigur că marele argument era și ecografia, de care mă îndrăgostisem. Și în 1996, nevastă-mea mi-a dat niște chei și a zis: «Cabinetul privat pe care ți l-am prezis în ’79.”
„Am o viață frumoasă!”, își încheie Florin Stamatian povestea. Cea mai mare realizare, doctorul o consideră a fi nepoata sa de 4 ani și nepotul de 2, plus fiul ce a terminat Stanford, iar astăzi este bancher în București. Un moment hazliu i se pare cel în care l-a întrebat pe acesta ce carieră profesională vrea să urmeze:
„L-am întrebat pe fiul meu: «Mă, tu ce vrei să faci?» Și zice: «Tată, eu pot să îți spun un lucru, pot să îți spun unde nu dau – nu dau la Medicină, că nu vreau să am viața ta! Eu vreau să ajung repede să îmi fac meseria, și pe bani mulți!»”