Moto: Cobori în jos, tu sfinte cinci / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n catalog, nu-n gând / Şi media-mi salvează.
Deja devine o știre anuală obișnuință și ușor de acceptat: “Mai bine de jumătate dintre elevii de clasa a XII-a au luat note sub 5 la simularea examenului de Bacalaureat. Situaţia este şi mai dezastruoasă la clasa a XI – a, unde puţin peste 36% dintre elevi au reuşit să ia note peste 5. Cadrele didactice susţin însă că se aşteptau la rezultate şi mai proaste, iar oficialii deja vorbesc de scăderea nivelului de dificultate a subiectelor la vară”.
Scria Tudor Arghezi, în 1946, o tabletă cu titlul „Profesorii în bancă”, o relatare despre ceea ce se numea în epocă “examen de capacitate”. Lăsați orice speranță că lucrurile ar fi stat altfel atunci decât azi. Avem de-a face cu o incursiune într-o lume asemănătoare realității actuale: aduși la Bucureşti pentru examinare, dascălii din toată ţara oferă imaginea unor oameni timoraţi, intimidaţi de comisie, cugetând la felul cum ar fi putut s-o îmblânzească cu “un burduf de brânză de la popa socru-su, o şuncă, ceva” sau cu “un pachet de bancnote”, cu care auziseră că “se putea obţine, câteodată bacalureatul”. Ceea ce ar trebui să ne pună și astăzi pe gânduri și să ne dea răspunsuri la întrebările privind slaba calitate a învățământului contemporan, este chiar mărturisirea unui profesor-preşedinte de comisie cum că n-ar mai fi capabil să susțină un balcalaureat. Iar exemplele din realitatea contemporană vin să confirme cele relatate în tableta scrisă la jumătatea secolului trecut: ajunşi în bănci, până şi profesorii se pierd cu firea, cunosc ispita copiuței şi pot cădea la un examen de rutină.
Rezultatele catastrofale anuale ale copiilor, care parcă trag pe nas învățământul timp de 12 ani (de fapt se trag singuri în piept cu complicitatea părinților și profesorilor), sunt completate de rezultatele identice obţinute de către un mare procent al dascălilor români la concursul pentru posturile din învățământ. Acestea vin să întărească faptul că mulți dintre cei pe care ne bazăm în luminarea minților copiilor noștri au ei înșiși parte de un întuneric dat de ignoranţă, o pregătire de bază mediocră și o pofta de perfecţionare ce tinde către zero, mai ales sub scuza retribuirii jalnice. Asistăm la reconversia în “vameși” a ”apostolilor” şcolii româneşti de azi.
Înainte de a critica şi sancţiona, ministerul şi guvernul în ansamblul său ar fi cazul să purceadă la o analiză foarte serioasă, pe toate feţele, a situaţiei învăţământului românesc, ajuns într-un mare impas. Actul de învățământ nu mai are nici o legătură cu realitatea. Atât de mare este gradul de improvizare la care s-a ajuns în materie de predare, încât se anulează orice şansă unor elevi natural înzestraţi de a accede vreodată la o şcoală mai înaltă – scăldatul în mediocritate a ajuns normă. Dotarea (umană și logistică) este de toată jena: avem mai multe unităţi de învăţământ în care profesorii nu-și mai găsesc o motivaţie serioasă pentru a “se epuizeza” vorbind în vânt în faţa unor elevi cu valori profund schimbate, deloc încurajaţi să înveţe şi să citească, prostiţi mai ales de televiziunile comerciale cu producători iresponsabili. Vorbim, printre multe altele, despre școli și licee cu biblioteci lipsite de posibilitatea de a achiziţiona cărţi strict necesare și despre copii zăpăciţi de tot felul de inovaţii ale miniștrilor Educației și Învățământului ce s-au perindat până acum pe la putere doar pentru a anula ceea ce au făcut predecesorii lor. În absenţa unei dezbateri realiste la nivel naţional, dascălii, ca şi elevii lor, vor rămâne mai departe doar “în bancă” – unii să rămână veșnicul cal de bătaie al lipsei de respect a autorităților, părinților și elevilor, ceilalți niște ratați porniți pe drumul care se va termina în fundătura lipsei de respect atât a autorităților cât și a lor personală.
PS: Nu mai departe decât anul trecut, 41 de şcoli din întreaga ţară au avut rata de promovabilitate la Bacalaureat zero. Potrivit arhivelor, n-au trecut doi ani de când la Liceul de Management Economic şi Drept Administrativ „Virgil Madgearu”, la Grupul Şcolar Agricol Cuzdrioara, şi la Liceul UCECOM „Spiru Haret” din Cluj-Napoca, niciunul dintre cei care au participat la examen nu a obţinut nota 6, necesară pentru promovare. Ceva de genul: noi ne facem că-i învățăm, elevii iau note frumoase, părinții chiar ne plătesc, la BAC furăm, toată lumea-i fericită. După ce s-au jucat de-a nenea profu’ și domnu’ elev, BAC-ul la cele trei licee a fost promovat de zero elevi. Ceea ce nu-i departe de adevăr, în fond numai elevi nu s-ar putea numi cei care tocau banii părinților acolo. Cum nici cei care s-au prefăcut că predau nu se pot numi profesori. Și pot continua, din păcate, cu foarte multe exemple.