Editorial

Priviți cu buzunarele larg deschise salvarea care vi se promite

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine, când aud vreun politician pomenind despre „salvarea României”, mă trec răcorile şi simt că mă ia cu leşin la buzunare. Agricultura, infrastructura, industria, învăţământul şi alte domenii au fost, rând pe rând şi toate de-a valma, „salvarea României”. Ei bine, nu ştiu cum se face, dar de câte ori îi trec fiorii patriotici pe politicieni şi purced la salvarea ţării şi a românilor din mizeria în care, de altfel, tot ei (ne-)au băgat(-o), numai ce ne pomenim că, în loc să vină salvarea, vine taxarea (vine taxa și-mi ia calul și purceaua din coteț). Au vrut să „salveze România” prin infrastructură? Pac, o taxă! Au vrut să o salveze prin turism? Înc-o taxă! Au vrut să o salveze prin sănătate? Altă taxă! Șamd.

Așa că priviți cu buzunarele larg deschise salvarea care vi se promite.

Scria Octavian Goga, cam cu 100 de ani mai devreme:

„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei…

Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti…

Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală”.

Adicătelea credeați că politicienii noștrii au fost curve numai din cauză de educație în comunism? Nu, au fost și sunt așa cum sunt din cauză că-s așa din istorie în istorie și isterie în isterie.

Așa că atunci când vă vine unul sau altul să vă zică de cât de diferit e el, să știți că tot un rahat cu ochi vă vorbește, doar nițel mai altfel poleit (mai cu o școală, mai cu un doctorat în plus).

În timp ce o parte dintre strămoşii noştri spuneau: „fiat Justitia, pereat mundi!”; cealaltă parte îngâna: „barză, viezure, brânză, varză, mânz”. Şi nici astăzi nu ştim dacă nu cumva cerșeau, sau era lista cu șpaga cerută…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *