In vizor

Primarii din zona metropolitană vor transport cu CTP la prețuri mici, dar nu sunt dispuși să acorde subvenții companiei de transport

Scris de 195

Primarii din comunele aflate în zona metropolitană și care beneficiază de transport operat de Compania de Transport Public Cluj-Napoca sunt nemulțumiți de solicitările venite din partea companiei de a subvenționa parțial transportul în comun. Primarii susțin că nu au posibilitatea să plătească aceste sume. 

„Compania de Transport a solicitat în ultima perioadă, probabil pe o analiză, niște sume de bani de la Primăriile care fac parte din zona metropolitană destul de mari. De exemplu, pentru trimestrul I la Apahida s-a solicitat 132.000 de lei, la Chinteni la fel și per total am estimat o sumă de aproximativ 800.000 de lei. Se impune o discuție și poate găsim împreună o sursă de finanțare să îi sprijinim. Mie mi se pare ușor forțată și prea din scurt această cerere. Este o problemă reală, există chiar posibilitatea să se întrerupă transportul public pe anumite rute din zona metropolitană”, a explicat situația consilierul local Alexandru Cordoș.

Președintele Alin Tișe a explicat că aceste rute sunt rentabile pentru Companie doar dacă primesc subvenții și susținere financiară de la Primăria Cluj-Napoca, având în vedere prețul mic al biletelor. 

„Într-adevăr e o chestiune extrem de importantă dar există o solicitare din partea comunelor care vor transportul public de la Municipiu, susținând că este mai rentabil și că oamenii optează pentru acest transport pe care municipiul îl asigură. Acest lucru în defavoarea firmelor private care participă la licitațiile din județ și câștigă anumite trasee. Pentru că oamenii și primarul doresc să vină RATUC, așa cum cunoaștem noi Compania de Transport. RATUC vine la prețuri subvenționate și în mod clar este preferat de către oameni. Suntem în situația în care noi intervenim prin RATUC într-o piață concurențială, și în mod clar prin subvenții alocate RATUC aceasta vine cu prețuri mai bune pentru oameni, dar eliminând firmele private, sau lăsăm traseele licitate așa cum era până acum și firma care câștigă încasează de la oameni prețul biletului. În situația în care noi am fost de acord ca RATUC să meargă până în Apahida, în mod clar dacă nu am acorda susținere financiară ar fi în pierdere, nu și-ar acoperi cheltuielile tocmai pentru că sunt zone pe care le parcurg care nu sunt rentabile”, a declarat președintele Alin Tișe.

Tișe a menționat că această discuție se poartă de doi ani, de când Compania de Transport Public Cluj-Napoca s-a extins în zona metropolitană. Încă de atunci se discută posibilitatea ca CTP să primească sbvenții și de la celelalte primării din zona metropolitană. 

„Pentru aceste găuri din anumite trasee unde societatea nu-și acoperă cheltuielile se pune întrebarea dacă doar Primăria Cluj-Napoca va continua să subvenționeze sau să susțină financiar o companie care operează în zona metropolitană, sau și primăriile din zona metropolitană. Ceea ce spuneți acum e ca noi să le alocăm bani pentru ca ele să plătească acea subvenție pe care o dau anumite primării care au resurse. Au fost foarte multe discuții pe această temă și s-a discutat la modul concret în ce măsură ADI merge mai departe cu o societatea care aparține doar Primăriei, sau se va tranforma această societate într-o societatea regională a ADI. În momentul de față cetățenii își doresc acest transport la prețurile pe care le practică RATUC”, a mai explicat Tișe. 

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 12 hours FOTOGRAFILA
    Oare Urbanistul de Cumetrie știe ce scrie pe autorizația construcției din fotografie? Sau a semnat ca “primarul Boc” pentru un amic imobiliar?
  • Acum 16 hours In vizor
    Emil Boc, invitație specială de participare la KHETANE din partea cetățenilor Clujului
  • Acum 17 hours In vizor
    AM TRĂIT S-O VEDEM ŞI PE ASTA: Viktor Orban, citat de CNCD după discursul de la Băile Tușnad
  • Acum 17 hours In vizor
    Inspectorul Şef al ISJ Cluj şi-a dat un comunicat prin ISJ Cluj care să-i justifice plimbărica pe bani publici în Tenerife: “E responsabilă cu evaluarea activităților derivate din această Mobilitate Erasmus+”
  • Acum 18 hours Jos palaria
    Înepe Khetane #Comunități_Împreună! Clujenii sunt aşteptaţi, cu mare drag, la festival!
  • Acum 18 hours Din oras
    L-AŢI VĂZUT, SUNAŢI LA 112: Bărbat căutat pentru înşelăciuni prin metoda “Accidentul”
  • Acum 19 hours De cartier
    Amicul Emil “OSĂ” Boc, i-a “aranjat” şi pe colegii de la UDMR cu locaţia tradiţională a Zilelor Maghiare care “OSĂ” se desfăşoare în alte locaţii
  • Acum 19 hours In vizor
    ÎNVĂŢĂMÂNTUL “GRATUIT DIN ROMÂNIA: Peste 7.400 de profesori au raportat la ANAF veniturile obţinute din meditaţii, dintre care peste 1.400 doar la Cluj
  • Acum 19 hours Rautacisme
    După ce le-a cânta UNTOLD sub geam, acum le cântă RADP, deşi legea este foarte clară în ceea ce priveşte “orele de linişte”. Dar nu şi pentru Emil “OSĂ” Boc
  • Acum 20 hours Afacerea zilei
    AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ: Cât a câștigat Romgaz de pe urma scumpirii gazelor
  • Acum 20 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Domnule Ciucă, Domnule Ciolacu, Domnule Câciu, nu mai dați ajutor de stat „la grămadă”
  • Acum 20 hours Din oras
    EMIL BOC CEL DUR ŞI DREPT (când nu e cazul). Deşi INS a anunţat de o săptămână că nu vor mai fi amendaţi românii care nu s-au recenzat, “din cauze obiective sau subiective”, acesta s-a hărnicit să-i amendeze pe clujeni
  • Acum 21 hours Politica
    N-AVEAŢI DE LUCRU? VĂ DĂ GUVERNAREA BIROCRAŢIE LA TOT CARTIERUL: Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE