Din oras

Primaria modifica iar regulamentul de finantare a ONG-urilor. Vor avea acces la fonduri si organizatiile din afara Clujului

Municipalitatea a pus din nou in dezbatere publica modificarea regulamentului de finantare a ONG-urilor. Dupa o incercare esuata in aceasta vara de a reveni la vechiul regulament, reprezentantii Primariei incearca acum sa re-modifice regulamentul pe care l-au schimbat la sfarsitul anului trecut. Referatul arata ca modificarile preconizate se fac in urma unor recomandari ale Curtii de Conturi, facute dupa un control la Primaria Cluj-Napoca.

“In urma controlului Camerei de Conturi a judetului Cluj, au fost facute unele recomandari de modificare a Regulamentului, printre care: prevederea unei clauze privind emiterea de facturi de catre beneficiarii finantarii nerambursabile pentru incasarea sumelor prevazute in contract; introducerea in procedura de acordare a finantarilor nerambursabile a etapei de comunicare publica a rezultatelor selectiei precum si de solutionare a contestatiilor. De asemenea, avand in vedere ca municipiul Cluj-Napoca este oras candidat la titlul de Capitala Europeana a Culturii pentru anul 2021, propunem modificarea art.25 prin eliminarea lit. j) solicitantii nu au sediul/domiciliul sau filiala in municipiul Cluj-Napoca”, ceea ce va permite si promovarea unor proiecte merituoase ce vin din alte localitati din tara”, se argumenteaza in referat.

Aceasta prevedere a starnit dezaprobarea ONG-urilor si un val de reclamatii in ultima sesiune de finantari, cand mai multe organizatii au pierdut sansa de a primi bani publici pentru 2015, chiar daca erau din judetul Cluj sau derulau proiecte in Cluj-Napoca, dar aveau sediu in alta parte.

Cei de la TIFF spre exemplu – au fost nevoiti sa isi infiinteze un ONG din Cluj-Napoca, pentru a primi finantare. Ei au depus proiectul prin Asociatia Film si Cultura Urbana (presedinte Cristian Hordila), si nu prin Asociatia de Promovare a Filmului Romanesc (presedinte Tudor Giurgiu), ca si pana in anii trecuti.

118 ONG-uri au primit finantare, in timp ce 157 de proiecte au fost respinse, la alocarea celor 9 milioane de lei pentru sectorul ONG.

Potrivit noului regulament, membrii comisiei vor trebui sa dea o declaratie, “in vederea respectarii impartialitatii in procesul de verificare si evaluare a selectiei ofertelor depuse”. De  asemenea procedura de acordare a transelor de bani a fost stabilita clar si s-au simplificat si actualizat mai multi termeni si prevederi.

“In urma consultarii publice din vara, comisia a decis ca este nevoie de cateva modificari, asadar nu a mai intrat in Consiliul Local, iar acum s-a pus din nou in dezbatere”, arata reprezentantii Primariei Cluj-Napoca.

Sugestiile pot fi transmise pe adresa Primariei pana in 9 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *