Focus

Preot din Cluj, găsit mort în fântână

Preotul ortodox din satul Ghirișu Român, comuna Mociu a fost găsit mort în fântâna din curtea casei parohiale. Decesul este suspect și urmează să fie audiați martori din localitate și membri ai familiei.

Preotul avea 61 de ani. A fost găsit mort, în fântâna adâncă de 10 metri, sâmbătă. Cadavrul a fost scos din fântână de către pompieri. Potrivit polițiștilor, nu există suspiciunea de omor, dar se așteaptă rezultatele necropsiei pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.

”Un preot în vârstă de 61 de ani din satul Ghirişu Român, comuna Mociu, a fost găsit decedat, căzut într-o fântână. Se fac cercetări vizând mai multe aspecte, se aşteaptă rezultatul necropsiei, sunt audiaţi membrii familiei şi alţi martori din localitate. Nu sunt suspiciuni de omor, astfel că se cercetează dacă a fost vorba despre o sinucidere sau despre moarte accidentală”, a declarat Traian Morar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Reprezentanţii Mitropoliei Clujului nu au putut fi contactaţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *