Din oras

VIDEO Poliţia Locală, prinsă în flagrant când își lua talpășiţa de la un incident în centrul Clujului. "Panseluțele" în acțiune

Incredibil dar adevărat! Poliția Locală din Cluj își face treaba doar atunci când e filmată. Un reporter NCN a surprins momentul în care, vineri seara, în centrul Clujului, o mașină staționa ilegal și polițistul local aflat în exercițiul misiunii (cu sirene și tot tacâmul), a încercat s-o șterpelească de la fața locului, ca să nu-și mi bată capul cu hârțogăria. 

„Panseluța”, așa cum sunt alintați de clujeni polițiștii locali, a observat că o mașină staționa pe avarii fix în centrul orașului, într-o zonă nepermisă și a oprit să vadă despre ce e vorba. Când și-a dat seama că șoferul nu e de găsit, după ce s-a învârtit în jurul mașinii preț de câteva minute, s-a dat bătut și s-a urcat în mașină, ștergând-o în cel mai discret mod posibil. 

Abia când a observat că e filmat și-a dat seama ce gafă a făcut. Cu sfincterul tremurând, și-a pus cascheta, a parcat și a început „să ia măsuri”. Incidentul e pe cât de hilar, pe atât de grav. Dacă poliția locală, plătită din banii noștri ai tutror, își face treaba doar când stau jurnaliștii cu geana pe ei, ce se întămplă atunci când nimeni nu-i vede? Răspunsul îl veți găsi în clipul de mai jos. Un minut și jumătate de râsu’-plânsu, care i-ar face și pe scenariștii faimosului film BD să-și roadă unghiile de invidie. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *