Politica

Premierul Marcel Ciolacu cere reducerea aparatului bugetar cu 200.000 de posturi

Premierul Marcel Ciolacu vrea o reducere consistentă a aparatului de stat, de aceea va cere desființarea a 200.00 de mii de posturi bugetare neocupate. Asta va duce la o economie directă și indirectă a cheltuielilor statului de aproximativ 8-10 miliarde de lei pe an. Măsura va fi propusă astăzi în cadrul ședinței de coaliție, au precizat surse guvernamentale.

Economia la buget va fi realizată în mod direct și indirect:

Economia directă – parte din posturile vacante erau bugetate, iar eliminarea lor înseamnă că nu se mai consumă bugetul aferent.

Economia indirectă se va face prin eliminarea posturilor vacante. Se va produce o reorganizare masivă a instituțiilor pentru că multe din posturile vacante serveau ca instituția să aibă în organigrama birouri (5+1 sef), servicii (7+1sef), directii(15+1director) sau direcții generale (25+1 director general). În multe cazuri organigramele au fost construite doar cu șefi și cu posturi vacante sau mare parte din posturile din subordine vacante. Cu alte cuvinte, organigrame facute pentru sinecuri. Reorganizarea instituțiilor va reduce si șefimea astfel construită.

Se caută bani peste tot

Scad cheltuielile cu realizate pentru persoane fictive. Pentru fiecare post neocupat erau prevăzute cheluieli cu bunuri și servicii, autoturisme și mobilier. Pentru fiecare post se cuantifică un necesar de bunuri și servicii aferent ( de la hartie, pix-uri, agrafe la servicii de curățenie sau utilități folosite-apă, lumină etc.) dar și de mobilier și birotică (angajatul are nevoie de birou, computer, dulap etc.)

În fapt, acest sistem perpetuat de ani de zile era o păcăleală care le permitea câtorva mii de funcționari să fie șefi și să primească sporuri aferente unor funcții de conducere. Sunt funcții artificial create prin încărcarea schemelor de personal astfel încât unii să poată fi numiți șefi.

Guvernul ia în calcul limitarea sporurilor la maxim 20% din salariu sau o regândire a sistemului de concedii medicale, respectiv a normei de hrană care acum se acordă și în concediu.

Se pare că se va ajunge la un acord în coaliție – Și Nicolae Ciucă vrea o reducere drastică a cheltuielilor bugetare. Nu știm de ce nu a realizat-o cât timp a fost premier

”Reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului. În acest context, în cadrul ședinței de coordonare de astăzi, am solicitat miniștrilor și secretarilor de stat liberali o analiză rapidă, pentru a identifica măsuri concrete privind reducerea cheltuielilor bugetare ale instituțiilor publice.

Pentru a ne încadra în ținta de deficit bugetar, statul trebuie să ofere propriul său exemplu, înainte de a veni cu măsuri pentru cetățeni și mediul de afaceri. Voi propune, în cadrul coaliției, ca o astfel de acțiune de chizbuire a cheltuielilor statului să se facă la nivelul tuturor ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea sau în coordonarea acestora.

Banii alocați cheltuielilor în instituțiile statului vin de la cetățeni și de la companii. E nevoie, deci, de mai mult respect pentru contribuabili, precum și de un management substanțial îmbunătățit. PNL va depune, în următoarea perioadă, toate eforturile pentru îndeplinirea urgentă a acestor obiective.”, – a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.